Page 32 - 1931-03

MARCU BEZA : R U V A 1 5 7

— Dacă te-ai prins în horă... vane sue, caravane coboară. Toate prind din ochi
— Să joace alţii, nu de asta m’am prins. lumina. Se întreabă : A cui e casa ceea ? A lui
— Ce credeai ? Şodi, Iancu Şodi...”
— Vânătoarea... Decât nu ardea totdeauna felinarul. Iar când îl
— Ha, ha, râdea în silă Hagi-Sdrula. Te-ai fi aprindeau, trebuia să fi slujit drept semnal. Asta
aşteptat să dau zvoana ? Când te-am găsit în o băgase de seamă Şodi. Că prindeau atunci a se
Cavala şi te-am luat cu mine, ţi-aduci aminte ? furişa pe intrarea tăinuită a grădinii unul câte unul
Spuneai de Vizanscu, de casele arse, de părinţii şi obişnuiţii oaspeţi ai vânătorii, şi beau cu toţii îm­
rudele împrăştiate. Dăm noi foc ? Omorîm noi pe preună, şi grăiau pe înfundate ; şi, dacă vocile creş­
careva ? teau uneori în mânie, se interpunea iute şi răstit
— Dar nici Turcii... Hagi-Sdrula : „Destul, destul, destul ! Că deştep­
— Negreşit, dacă-i fata ceea la mijloc ! Turcii-s taţi lumea. Ridicaţi tot satul în picioare”.
nişte îngeri. Au coborît-o din cer. Ca pe o minune.
Să ne lege la ochi... XIII
Urmă tăcere ori Şodi n’auzia ? îşi aţinti bine Vânătorii îşi urmau înainte alaiurile pitoreşti.
urechea, şi tot gura lui Hagi-Sdrula tresări : Duceau cu dânşii dela un timp şi poveri de corturi,
„Astfel de vorbă. înaintea unor străini. Cum a- că rămâneau săptămâni întregi prin codri, tăbărând
dică ? Ţi-ai dat seama ? Că lumea are să-şi închi- pe unde vor fi nimerit, pânăce hotărîră a-şi pregăti
pue alta decât ceeace sunt...” un sălaş statornic în acest scop. Şi iată, merse ves­
Şodi îşi repetă singur : „Lumea are să-şi închipue tea într’o bunăzi, că alegerea căzu peste stânca
alta decât ceeace sunt!” Spusa lui Ruva deacum ce se chema Piatra-cu-Icoană. Două căi ieşiau din
câteva zile, când Hagi-Sdrula povestise păţania cu sat într’acolo ; fugiau deacurmezişul una deasupra
bătrânii ce-l ţinuseră de vraciu iscusit. Asta o pri­ alteia, aci sub poala pădurii, aci printre grămezile
cepea bine Şodi. Ii ghicea oarecum şi rostul. Ci de foi veştede ale copacilor, depărtându-se până
marea parte a convorbirii... împotrivirea lui Ruva, la două înălţimi prelungite ca nişte promontorii, la
mai mult neînclinarea-i de a se amesteca în vreo marginea cărora străjuiau neclintite plăzmuiri în
întreprindere ce se punea la cale ; aducerea fără alb, două biserici, întoarse către largul perspectivei
nume între dânşii a lui Marsine, că nu de alta era în partea ceea : coastele văii tot mai scăzute, câm­
vorba : „Au coborît-o din cer. Ca pe o minune. Să pul însuşi neţărmurit, dincoace în forma întărituri-
ne lege la ochi”. Ai cui ochi să lege ? ? Se avea lor demult mănăstirea Sântei-Marii, alături un li­
Hagi-Sdrula în vedere pe sineşi ori, de pică, îşi cărit viu de fântână împrejmuită cu plopi, şi mai
râdea de Ruva, că venise Marsine cu frumuseţea sus Piatra-cu-Icoană. Singuratică şi sură, prinsă
să-i întoarcă minţile ? ! Şodi frământa în gând cu­ între fagii desişului neîntrerupt, avea totuş legă­
vintele, mereu le împreuna şi le desfăcea, ca pe turi cu mănăstirea, unde veneau fecioare şi neveste
nişte iţe pe care le încâlceşti şi mai vârtos pe cât — adesea nelipsită între ele şi Marsine, veneau să
cauţi uneori să le descurci. doarmă noaptea, spre a trece dimineaţa la Piatra-
Treptat, însă, începu a le pune în legătură cu cu-Icoană. Sculate în mijitul zorilor, dupăce-şi ră-
alte întâmplări, cu anume laturi din mişcările lui coriau obrajii în apa fântânii, şoptind între buze
Ruva ce lăsau urme de bănuială. Continuau vână- vreo dorinţă ori vreo rugă nimfelor priincioase, că­
torile. In răstimpuri tot mai dese şi pe mânecate rora le aduceau şi câte un dar de busuioc, turtă-
sătenii deschideau ochii asupra aceleeaş privelişti dulce, bănuţi de-argint, o luau pe o cărărue în do­
de oameni cu puştile, de catâri încărcaţi, pierzân- sul plopilor. Cu vase de untdelemn şi cu făclii în
du-se lăuntrul frunzişului, unde porniau iarăşi to­ mâini, cucernice se apropiau ; şi, odată ajunse înain­
bele şi tinichelele şi tipsiile. Ci acuma păreau a nu tea Pietrei-cu-Icoană, se înclinau, pierind lăuntrul
fi luate în serios. Ba stârneau îndoieli. Privitorii le unei peşteri. Aci, sub tremurul luminiţelor dintr’o
asemuiau cu butoae goale în rostogolire. Era nevoe candelă şi două sfeşnice, se dezvăluia în piatră chi­
de larma lor ? Ce însemnau aceste lungi colindări pul unei sfinte, nedesluşit sculptat, făcând oarecum
prin codri, aceste goane după urşi ce nu se iviau parte din însuşi zidul peşterii. Se înclinau puţin
de nicăieri ? Şi printre bătăiaşi ei-înşii, mulţi ne­ fecioarele şi nevestele ; apoi, lăsate’n brânci, stră-
cunoscuţi, cu obraze fioroase pasămite, răsăriţi nu­ băteau la rând şi deabuşelea o neagră hrubă
mai de ziua vânătorii... Apoi, cum le abătu să ri­ strâmtă ce le scotea iar în lumină, dinapoia peşte­
dice într’un timp la marginea estradei o prăjină rii unde le auziai pe fiecare : „Intr’ajutor, într’aju-
detot înaltă, cu fanar în vârf? Şodi se luă de gân­ tor să-ţi fie !” — urarea de măritiş apropiat şi de
duri. In casa lui, oricât. Nu şi-ar fi atras vreo nă­ naştere uşoară.
paste? Pe nopţile vântoase, când ierburile grădinii Această bucată de piatră, aflată din vechi-stră-
se frământau, când plopul suna clătinat, clipirea vechi în stăpânirea Sfintei-Ocrotitoare a dragostei
felinarului aducea înadevăr cu un far. Dar ceeace şi facerii, se împreuna printr’un fel de parapet bu­
spunea Ruva că ar fi vrut Sdrula să-şi amintească ruienos cu adevărata stâncă enormă, profilându-şi
de un far ce-l zăria cândva pe mare spre Odesa la vârf nişte crengi de corn, sub care se deschi­
era numai o vorbă, menită să-l acopere pe Sdrula, deau adânc intrări scorburoase, încăperi şi ganguri
care dealtminteri o lua dibaciu cu gluma : ce nu ştiai unde duc — poate nicăieri, poate în
„Ajungi cunoscut, Şodi. Foarte cunoscut. Cara­ rhiar inima nământnlni.