Page 33 - 1931-03

158 B O A B E D E G R Â U

Văzută dinspre cele două biserici, Piatra-cu- Toţi îs una dinaintea Padişahului. care-i bun şi
Icoană, părând înainte ca un monstru culcat pe mare, de-i lasă pe toţi după voie să trăiască în
spate, începea să-şi schimbe înfăţişarea sub silin­ umbra puterii sale”. Ci erau semne, că unelteau şi
ţele grăbite ale tovarăşilor lui Hagi-Sdrula. Ridi­ împotriva ocârmuirii. In dreptul porţii lui Şodi suiau
cau ziduri ici-colo, mai ales în laturea mai repezită tot mai puţini cărăuşi ; iar, odată pe săptămână,
a parapetului stâncii. Lumea din sat, bărbaţi şi când se făcea târg în meidan, de-şi scoteau măr­
femei, câţi ieşiau în plimbare, se uitau îngrijoraţi, furile jur-împrejurul fântânii cu platan, arătau spe­
clătinând din cap, mormâindu-şi : riaţi, împărtăşind veşti rele, şoapte de o neamâ­
,,Ai văzut, ai văzut ? Caşicum n’ar fi deajuns nată răscoală. Iusuf paznicul, aşa de liniştit în fe-
pădurile, atâtea nebănuite ascunzişuri, mai trebuia lu-i — să-l crezi aproape nepăsător — avea ochii
un culcuş deagata pentru lotri. Şi unde ? Tocmai în patru la câte-toate se întreţeseau ; cât de astă
la Piatra-cu-Icoană, de-au speriat pe fete şi nu dată-i mirosi cu adevărat a primejdie. Şi merse la
mai merg ; ci lasă, că Sfânta se răzbună, se răz­ Mudiur:
bună...” — Cloceşte ceva, Efendim !
îşi făceau cruci. Nedumeririle creşteau, îşi luau — Pe cât văd, aici totdeauna cloceşte ceva. Dar
sbor nestrunite. Cine să fi fost înadevăr acest vara-i pe sfârşite, şi de obiceiu vara...
Sdrula, cu ani de lipsă în străini, cu bogăţii strânse —Cu plan întârzie, să ne iea pe nepregătite. Ca
— strânse, din ce ? Scamatorie, vorbă lungă, ne- un foc ce-1 socoţi stins şi de-odată aruncă văpăi.
Mudiurul tăcu. Se gândi şi la Hagi-Strula, numai la
Hagi-Strula, fără a-1 pune alături de Ruva : ,,0
fi având dreptate Iusuf al meu...” Zicând aşa, ţinu
să pue şi un cuvânt de preînştiinţare. De faţă cu
Şodi, vroitor a părea că nu înadins grăise, ci oare­
cum în treacăt:
„Ascultă, Hagi-Sdrula ! De multă vreme umblaţi
voi după urs, Ce-ar fi, dacă v’aţi porni la bătae
şi omor din pricina ursului, pe care nu l-aţi prins
încă ? Vorba ceea : „Peştele’n mare şi tigaea pe
foc”. Unii uită că este aci un Padişah. Aţi fost
vreodată la Ildiz-Chioşc ? Treci pe o mare poartă
şi urci aleea — o alee de copaci feluriţi, rari şi în­
tinşi până departe. Atâta linişte ! Nimic nu clin­
teşte. Peste puţin, iacă nimereşti la dreapta înain­
tea unui lac. Şi-acuma se văd sus împrejmuiri grele
şi altă poartă şi pe urmă seraiul. Ai zice că-i mort.
Şi totuş necontenit intră şi ies ştiri, sboară de-acolo
V e d e r e d i n S t a m b u l
(Călătorii la şi din Constantinopol d e Căj)t. Charles porunci în toate colţurile împărăţiei, şi orice neor-
Colville Frankland, Londra, 1829). dine e grabnic şi aspru pedepsită”.
goţ de tutun ? îşi mai zicea şi Hagiu. Poate nici XIV
că dase vreodată prin Ierusalim, îşi luase porecla
dar aşa de ochii lumii, spre a-şi acoperi alte alea. Pe o ulicioară deschisă din meidanul pieţei era
Destul să te fi uitat la el: paloarea-i vineţie, neas­ o clădire joasă cu pridvor în lemn ; ai fi luat-o de
tâmpărul ochilor des clipitori... Nu le-a plăcut din­ simplă dughiană, dacă n’ai fi văzut aninată la in­
tru început omul. Iar vânătorile, îndelungile rătă­ trare tureaua emblematică, Dealungul pridvorului
ciri prin codri, suita-i de feţe dubioase, şi după călca vârtos de colo-colo Iusuf, înarmat, o mână
toate Piatra-cu-Icoană — de care, totuş, se cuvine la puşcă, iar cu alta sucindu-şi întru neştire mustă­
a mărturisi, că pe nedrept îl învinuiau. Nu el, ci ţile roşii, mari. In dimineaţa ceea surprinsese pe u-
Ruva o alesese: nul din ortacii lui Hagi-Sdrula cu tutun de contra­
„Piatra-cu-Icoană, stăruise acesta, e lângă mă­ bandă. Şi nu fu deajuns. Peste câtva timp, unde
năstire, putem fi siguri oricând de merinde ; apoi, nu-i pică din munţi şi un păstor cu solie urâtă.
ridicându-se colo în văzul tuturor, n’am fi lua,ţi în Intâiu se burzului la dânsul, dar singur îşi dete
nume de rău”. seama : la ce putea fi vinovat bietul om ! !
Poate ar fi fost aşa în alte împrejurări, însă de — Şi cum îl cheamă, zici ?
câtva timp căile munţilor se găsiau mereu bântuite — Ciacalâru, făcu păstorul. Veni la stână, cu
de bande vrăjmaşe ce se urmăreau şi se ciocneau puţini încă; ci deafară se auzeau glasuri nume­
laolaltă. Şi se mira nespus Mudiurul ; dintru’atâi roase. Şi mi-a poruncit : „Du-te la Mudiur şi spu-
nici că putea înţelege : „Aici e mâna satanei, gân­ ne-i din partea lui Ciacalaru să facă rost de şeapte-
dea el. Alminteri, dece s'or fi urând şi ucizând sute de pâini, dacă mai ţine la viaţă”. Şi’n două
creştinii între dânşii ? Că unii nu grăesc la fel cu ceasuri cere un răspuns. Altfel e rău şi de mine,
alţii ? Apoi şi în Cartea lor spune : Allah singur îmi dă foc stânei.
le-a schimbat limhile. Si n’an nimir Hp îmnărHf- Tncnf hnmhâni înfro rlinti r>l-ări’t ci frprti înăuntru