Page 35 - 1931-03
P. 35
160 B O A B E D E G R Â U
nu s a înşelat, nici Iusuf al său nu s ar fi dat îna Două lovituri uşoare, grăbite, îl opriră. Şi recu
poi dela orice jertfă; şi bun e Allah, că l-a îndrep noscu glasul paznicului :
tat în primejdie spre acest Ruva.... Nu-şi mântui — Eu sunt, eu, Efendim! Deschideţi până mai
bine gândul, când izbucniră chiote şi detunături. e vreme...
Se puteau deosebi acum năvălitorii. Coborau în — Hagi-Sdrula... nu cumva pândeşte, vezi...
cârduri atât din frunzişuri cât şi de peste muchea — Nu, nu... deschideţi!
înălţimii, dinapoia Gropii lui Musâ ; şi, trăgând cu Poarta se trase o leacă şi, strecurându-se Iusuf,
puştile, ţipau şi desfăşurau steaguri numeroase. prididi cu vorba :
Cam în acelaş timp străbătură şi câteva bătăi la „Hagi-Sdrula, ştiu, a luat-o ’n deal să spue. Şi
poartă. Ruva se repezi în odaia de culcare, unde o potera nu poate să-i mai ţie. Veniţi degrabă, dru
firidă-meterez privea drept la intrare şi se în mul spre Cailar nu-i prins, l-am cercetat. Şi doi cai
toarse : aşteaptă să vă ducă”.
— Hagi-Sdrula ! Mudiurul şi fata întoarseră ochii la Ruva. Nu
— Hagi-Sdrula ? făcu Mudiurul şi se ridică, mai sfatul său i-ar fi hotărît :
luat de fiori nestăpâniţi : „Are dreptate Iusuf, de-acum nu-i alta de fă
,,Nu, nu-i deschide ”... cut”. Şi Ruva coborî el însuşi treptele porţii să le
Ruva dădu scurt din amândouă mâinile, caşicum privegheze fuga, uitându-se de amândouă părţile.
ar fi vroit să zică : Ştiu eu, ştiu, fii liniştit”. Bătăile
XV
Către înserate răzvrătiţii dovediră a lua satul,
ridicând steag roşu în meidanul târgului, unde îşi
puseră şi lagărul. întâia grijă a lui Ciacalâru fu să
trimeată după Mudiur : „Să-l aduceţi legat, pe el
şi pe fată!” Câţiva porniră şi, întărâtaţi de multă
cercetare zădarnică, începură a-1 sâcâi pe Şodi .
— Unde-i, unde-i ?
— Nu ştiu, oameni buni, căutaţi şi voi.
— Cum aşa ? Nici de Ruva nu ştii, hei ? Aici
nu ştdea ? N a spus Hagi-Sdrula ?
Şi, dupăce cotroboiră şi răsturnară deavalma lu
crurile şi se burzuluiră, ţipând, mai-mai să dea pâr
jolului casa, de necaz îl târîră şi pe Şodi cu dânşii
înaintea căpitanului. Aşezat la un foc mare, în
piept două rânduri de cartuşiere, ochii mici licărin-
du-i în faţa bărboasă, întrebă aspru :
— Ce-i cu Ruva ? încotro s a dus ? Şi Mudiurul,
cu fata ceea frumoasă, de care toţi vorbesc ? S au
B o s f o r u l
(Călătorii la şi din Constantinopol de Găpt. Charles ascuns în casa ta.
Colville, Frankland, Londra, -1829) — N’am ştiinţă, făcu Şodi. Intrarea deasupra
scării era încuiată, că a venit şi Hagi-Sdrula... a
crescură, se prelungiră sdrobitoare în tăcerea din văzut şi el.
lăuntru, pierzându-se apoi sub larma ceea de pe Căpitanul chibzui puţin — o clipă-două, când
coaste. Rămas fără de răspuns, Hagi-Sdrula trecu Şodi recunoscu, fără mirare, pe unii din tovarăşii
pe marea poartă de jos în curte, că se lămuriră lui Hagi-Sdrula.
vorbe iuţi, mânioase ; Hagi-Sdrula se răstia negre „Bine, zise Ciacalâru, vom lămuri noi astea mâi
şit la Şodi : „Nici Mudiurul şi nici fata Marsine... ne. Acum nu e vreme”.
acasă nu-i găsesc... Unde s au dus ? Aici sunt, Prin fierberea şi ’mbulzeala dimprejur simţia gă-
aici... Şi Ruva... Ce, nu-i sus ? Mie-mi spui ? De tirile de cină, de înveselire, de prăznuit al biruinţei,
mine vrei s’ascunzi ?...” Şi ca furtuna, călcând îşi umfla nările pofticios la miroasele fripturii ce-1
treptele, prinse a izbi vârtos şi repetat în capacul ajungeau şi la nesfârşitele plocoane zorite colo sub
scării şi a striga, de astă dată : ochii-i: pui, ouă, plăcinte, clondire de vin şi de ra
„Ruva, Ruva, Ruva !...” chiu, pe care Ciacalâru împărţindu-le cu ceilalţi,
Dar nu-şi auzi decât ecoul vocii sale groase, ră aducându-se şi hartanele de miei întregi la frigare,
guşite. Se retrase la urmă într’o cumplită revărsare începură lacomi a îmbuca, şi printre înghiţituri a-şi
de ameninţări şi sudălmi. arăta sgomotos şi plăcerea ospătării, a-şi da ghies
„A plecat”, şopti Marsine. îşi ţinea firea, poate şi a se cinsti laolaltă ; şi când după un timp se lă
din marea-i încredere devotată în Ruva ; însă Mu sau încă luaţi de nesaţul atâtor bunătăţi şi de fier
diurul tremura din tot corpul, privea aiurit, aci la binţeala băuturii, uite că se apropiau umili şi lău
răsculaţii ce înaintau, aci la fiică-sa : tarii chemaţi — lăutarii toţi cu toate instrumentele
„Nu mi-i de mine, se căinea lui Ruva. O moarte din sat. Şi porniră a zice : tare şi adânc tobele, as
am. Ci, dacă mă duc eu, cui o las ? Vor pune mâna cuţit şi sus clarinetele, cât să se spargă între ele di-
rtp <>a qi-n vor hatiorori qi-n vnr nprinoH MpIp- • iar r>t>g<-*>__ arpactă Viărmala o oi a canmTo\j A o
