Page 36 - 1931-03
P. 36
MARCU BEZA : R U V A 161
asurzitoare, unde nu se adăugiră şi glasurile cetelor vea să povestiască mai târziu şi această ispravă —
chefuitoare ; că săriră de jos şi se prinseră într’un el, preschimbat în chirigiu, nedescoperit de nimeni,
aprig dans răcnitor : şi porni către miezul nopţii în Căstur. Străbătu
„Cum se ma. cum se ma, cum se macină piperul. Bogazul, unde nimic nu sufla ; parcă singură în-
Şi din mâini, şi din mâini, şi din mâini şi din picioare, verşunarea-i grăbită ar fi trăit sub întunecimea de
Vezi aşa, aşa, aşa ! moarte. Ostenise până la cătunul din Mâvru. Se
Vă scula, vă scula, vă sculaţi, voinicii mei. rugă de un cal şi nu mai zăbovi. Deşi ora când şi
Cu hange, cu hange, cu hangere şi cu săbii, apele dormiau, oarecare luciu neîntrerupt şi ră
Vezi aşa, aşa, aşa ! coare umedă în aer — spuneau de vecinătatea băl
Cuvintele urmau cadenţa muzicii, iuţindu-se trep ţii. îşi aminti de ceeace auzise : Din vreme ’n vreme
tat până la refren, când jucătorii frământau scurt scotea balta un huruit groaznic şi se acoperia în
pământul, parcă-ar fi strivit sub picioare nişte vrăj urmă de o pânză verzue pe toată întinderea, îm
maşi închipuiţi : bolnăvind adâncurile. „Basme...” zise Hagi-Sdrula,
Vezi aşa, aşa, aşa ! nebăgător de seamă, că la fel huruia şi într’însul
Apoi cădeau iarăş în măsura dintâi, pentruca la ura şi se grămădia veninul ce-ar fi atins şi pe Mu-
refrenul repetat să ridice pumnale în aer : diur şi pe Marsine, de nu s ar fi îndepărtat amân
Vezi aşa, aşa, aşa ! doi. Cât despre Ruva, lasă... II avea el încă pe Ru
Strălucirea de arme, tumultul mişcărilor neîn va în mână. Dar, aşa târziu, te pomeneşti că nu
frânate, gloata celor tăbărîţi pe jos, cari aci se ară găsia pe nimeni... Nu, nu, când sate întregi se mis
tau şi aci pieriau, după bătaea luminilor dela vâl tuiau.. Lumini ce prinseră a chpi drept în faţă îl
vătăi ori dela torţele de zadă fumegânde ce le du încredinţară. Fusese de multe ori în Căstur. Şi-ar
ceau în mâini — totul nu părea să fie decât zămis fi nimerit cu ochii închişi oraşul clădit pe un pro
lirea unei cumplite fantazii vrăjitoreşti. Ciacalâru montoriu în baltă ; intrarea colo sub întărituri, apoi
privia mulţumit de lângă foc şi pe cât îl ţinea gura rămăşiţi de alte ziduri ce despărţiau aşezările creş
cerca să dezvălue ascultătorilor măreţia izbânzii : tine de cele turceşti, unde se afla şi Caimăcămia.
„Intr’astă noapte câţi nu se bucură împreună cu Când ajunse, două străji înarmate săriră din cuş-
noi ! Steagul roşu sboară înfipt pe munţi şi trecă tile de lemn ale porţii.
tori. Şi toţi răsuflă uşuraţi...” „Dela Mudiurul Clisurii... făcu Hagi-Sdrula.
Aduc veşti”. II dădură în seama unui ceauş. In tre-
XVI
murul felinarelor aprinse cur>ea răsuna plină : zin-
Hagi-Sdrula nevăzut, de-o parte îl asculta pe ghete şi voci şi neastâmpăr. Ii porunci să aştepte
Ciacalâru şi abia se putea stăpâni. Izbândă, steag ceauşul şi peste puţin îl înfăţişă Caimacamului —
roşu... La ce bun, dacă i-a scăpat Marsine ? Şi de- un bătrân cu faţa trasă de griji şi de nesomn.
atâtea ori i-a spus lui Ciacalâru. A stăruit el : „Spune, ce este ?” vorbi acesta, fără a-i lăsa nici
„Ciacalâru, trimite oameni să aţie drumul spre Cai- timpul de o temenea lui Hagi-Sdrula, care se în
lâr !” Dar, cine să-l asculte... A fugit Mudiurul, a clină cu mâna până la pământ.
fugit şi fata. Hm, şi din pricina lui Ruva... Să i se — Mudiurul din Clisura...
pună Ruva împotrivă ; şi el, Sdrula, să iasă bătut — A plecat pe cât ştiu.
şi să rabde ! Bine i-a făcut. Asta-i trebuia, vezi ! — Da, Beim, ci la plecare mi-a spus...
Că l-a simţit el pe Ruva de mai înainte. A ştiut, — Ţi-a spus ?
unde avea să ajungă. Şi vina cui a fost, dacă nu l-a — Să vin şi să vă denunţ pe Ruva. El e capul
sdrobit ? Azi încă, dece sta cu mâinile ’n sân ? De- relelor, el s a prins tovarăş cu Ciacalâru şi l-a che
ce nu-1 urmăria pe Ruva ? încotro, însă ? Şi el sin mat şi-a uneltit.
gur ? Tovarăşii săi erau întinşi la chef. Nu-i mai — Si ce om e ăsta... Cum îi zici ?
putea urni. „Mănâncă şi bea, şi n’au altă grijă...” — Ruva...
bombăni cu dispreţ, muncindu-se ca unul strâns în Adause apoi Hagi-Sdrula o seamă de lămuriri,
lanţuri, căutând o ieşire. „Acasă, întâiu să merg a- strecurând la sfârşit :
casă!” Şi se duse, pentruca după un mic răstimp — Lângă mănăstire, la Piatra-cu-Icoană, Beim,
să iasă alt om : fără barbă, cu sarică, şi pe cap o îşi are culcuşul.
batistă în jurul fesului, cum purtau chirigiii umblă — Bine, du-te ! Şi să ştii, până te întorci, stre
tori. Trecu iarăş prin veselia meidanului şi se în chea o da şi în Ciacalâru şi în toţi ce şi-au pus
dreptă dincolo de Groapa lui Musâ, unde stătu, minţile cu el.
izbit de ceva neaşteptat. Privi cu luare-aminte, ca Caimacamul strigă pe câţiva poteraşi deafară şi
nu cumva să-l înşele ochii. Flăcări se înălţau de Hagi-Sdrula, oprit la uşă auzi răspicat între altele :
parte, resfrânte pe zarea cerului. Bobişte şi Zago- „Viu ori mort să-l aduceţi!...”
riceni — două sate ce se uniseră cu răzvrătiţii, ar Ieşi bucuros. „Nici eu, dar nici Ruva”, scrâşni
deau ; le daseră foc ostaşii. Curând aveau să se el, cu privirea la cer, parcă nu s ar fi sfiit în com
apropie şi de Clisura. înţelese atunci Hagi-Sdrula, plotul său de ivirile rumene ale zorilor. Se înapoiă
că planurile sale fură zădărnicite. Câteva clipe de la Mâvru şi de aci, pe un drum lăturalnic, îşi pier
şovăire, apoi se hotărî. O luă în jos. Iute-i se de- du înainte paşii.
pănau picioarele, odată cu gândurile, între cari unul Nu după mult iscoadele răzvrătiţilor în Clisura
in deosebi iscat de lăudăroşia-i neînvinsă : cum a trebuiau să vestiască retragerea. Ajutoare de ni-
