Page 38 - 1931-03
P. 38
MARCU BEZA : R U V A m
mână timp... Şi tocmai de aceea. Ştii vorba : ,.Dra — Peste putinţă. Nu unul şi doi... şapte pote-
gostea scurtă e cu suspin lung”. A crezut că poate raşi au veghiat nemişcaţi.
s’o întâlnească ; dar cutezanţa l-a dus în mare pri — Mai ştii, a găsit el căciula din poveste şi, pu-
mejdie. Poteraşii au prins de veste. nând-o ’n cap, s a făcut nevăzut.
— Şi, se vede, negăsind scăpare, s a îmbrăcat în — Hm, frate Darmâni, nici asta nu se prinde.
haine călugăreşti, de-a intrat la mănăstire, fără să Ţi-aduci aminte, că el a fost lăsat în biserică şi
mai fi ieşit. Totuş, cum a pierit aşa ? N a fost nici poarta bisericii încuiată pe dinafară.
umbră, nici abur, să se fi topit în aer. Darmâni căută înţelegător la noi. Şi, îndemnân-
— Asta mă uimeşte şi pe mine. In toate chipurile du-ne a mai ciocni un pahar-două, se plecă înainte
mă căznesc. Prea stăruise Ruva în privinţa Pietrii- şi încetini vocea spre destăinuire.
cu-Icoană. In ce scop ? Nu şi din pricina mănăsti — Păcat, că nu mai trăeşte bietul Papa-Sotir,
rii, unde cobora cam des ? Se împrietenise bine cu foarte învăţat, a cercetat el biserica în amănunt.
egumentul Papa-Sotir, pe care, însă, l-a iertat Dum Şi câte n a găsit! Chipuri de piatră, şi lespezi, cu
nezeu apoi. Singurul ce-ar fi ştiind astăzi ceva e leaturi şi slove săpate şi bucăţi de ziduri vechi —
Darmâni... sute şi sute şi sute de ani. Şi el v’ar fi spus... Eu
— Darmâni ? ! ce să-mi dau seama ! Dar să rămână asta între
Şi căutai să-mi amintesc de noaptea sosirii la noi, că, pe unde iese vorba, iese şi sufletul... El
mănăstire, cu dinadinsul să judec întrebările, pri v’ar fi spus şi de o trecătoare...
virile, gesturile acestuia. Negreşit, ascundeau ceva : — Ce trecătoare ?
,,Da. singurul ce-ar fi ştiind astăzi ceva e Dar — Una subpământeană, lângă altar, s a pome
mâni...” nit acolo. Şi unde duce...
Intr’o dupănămiezi ne-am dus cu Şodi la mănăs Darmâni ridică din umeri :
tirea Sântei-Marii, fiind întâmpinaţi de acelaş pa- ,,Iarăş Papa-Sotir ar fi putut-o spune. Eu n’am
raclisier Darmâni, mai în voile sale şi cu un zâm intrat niciodată”. Tăcurăm. După stingerile sfin
bet uşor acuma : ţitului pe ferestrue se desprindeau profilurile plopi
lor, împrejmuind fântâna, de unde într’anume di
,,Ia poftiţi înăuntru !” Şi ne îndreptă sus într’o
chilie cu ferestruia prinsă în cadrul clematitei ce mineţi suiau femeile spre Piatra-cu-Icoană ce răsă-
urca lângă poartă afară. Pe-acolo îşi scosese capul ria încă cenuşie dinainte-ne. Peştera-i de rugăciu
şi-mi grăise Darmâni, în seara când picasem la mă ne, străbaterea pe brânci a scorburei negre cu ze
năstire. îşi amintia şi el, deşi cerca din răsputeri a lul îndeplinirii unei dorinţi : de partea cealaltă
se preface. Intr’un moment, văzând pe Şodi că ascunzişurile adânci, dispariţia lui Ruva înăuntru...
scoate o ploscă de rachiu, zise : „Am să vă aduc Prindeam a desluşi taina. Fără îndoială, acolo du
ceva să gustaţi !” Şi repede se întoarse cu pâine, cea trecătoarea subterană, izvodită într’alte vremi,
brânză, măsline şi trei pahare, pe care Şodi le um când biserica mănăstirii fusese templu păgânesc şi
plu şi, aşezându-ne pe o rogojină, cinstirăm între Piatra-cu-Icoană un altar consfinţit zeiţei puter
noi. nice a iubirii şi naşterii, la care de nenumărate ge
— Hei, şi cum merge ? întrebă Şodi. neraţii păşiau spre închinăciune femeile cuprinsu
— Bine, bine, făcu Darmâni. Egumenul s a mai lui. înainte de plecare, Marsine, cu simţul neînşe
deprins cu trebile, ci oricât mânăstirea-i casa Dom lătoarei presimţiri ce-1 dă iubirea, că Ruva era tea
nului, primitoare totdeauna, fel şi fel de oameni făr şi era să se întoarne cândva, merse a depune
vin şi pleacă. şirurile de rămas bun. Şi, când îi spusei şi lui
— Aşa este, uneori încă şi călători neaşteptaţi Darmâni, nu mai putea de uimire :
ca acel călugăr din Muntele Athos, nu ? După care — Hârtia ce-a lăsat-o în urmă, ce ţi-am adus-o
umbla potera... noaptea ?
Darmâni păru a nu băga de seamă. Se uită aiurit — Da, precum vezi, Darmâni :
şi mai goli pe nerăsuflate câteva pahare. Şodi nu „Ştiu, ceva-mi spune, că n’ai murit, sufletul meu!
se lăsă: Ci unde vei fi acuma ? Dacă-i să te întorci cândva,
— Nepotul meu aci stărue, că nu l-ai fi recunos las ici rândurile astea, să afli că, înaintea plecării,
cut, că l-ai fi luat în adevăr drept călugăr. Nu se gândul mi-a fost la tine, sufletul meu !”.
poate, zic eu, nimic nu-i scapă lui Darmâni. Nu se mai puteau ceti cuvintele, pe care le ştiam,
— Apoi de... atât amar de vreme la mănăstire, însă, pe dinafară. Scăzu de tot lumina zilei. Râma
şi să n’am ochi... Dar, ce mă priveşte pe mine, să serăm pe întuneric câteşitrei, fără a ne vedea, luaţi
deschid gura ? I-am văzut şi talismanul de gât... de aceleaşi gânduri ale peripeţiilor cunoscute. In-
Ne luase pe negândite Darmâni. Puţin stăturăm tr’un timp întrebai pe Şodi :
zăpăciţi, apoi Şodi îmi făcu semn din privire şi — Ce crezi, pe unde-o fi Ruva ?
vorbi : — A mers, poate, s’o caute. Dragostea înfruntă
— Dar cum, prin ce minune a plecat, de n a bă orice piedici, nepoate. Lumea-i mare, drumurile se
nuit nimeni ? despart şi se pierd încolo. Totuş, poţi să ştii ?
— Un om cu piciorul iute şi uşor, credeţi, nu Munte cu munte nu se întâlneşte, dar om cu om...
s ar fi strecurat... (Sfârşit) MARCU BEZA
