Page 42 - 1931-03

C R O N I C A 1 6 7

in faţă aceste două lumi trebuiau să se ciocnească. întâia 156). Din asemenea stofă, cu altă pregătire mai norocoasă,
parte, din care iese înfrântă lumea veche, a dat acest roman. se aflase croit desigur un Maspero, un Mariette, un C/iam-
Zaharia Duhu îşi îngroapă din nou comoara atât de dorită polion... N’au trecut oare şi dânşii printre ceilalţi oameni, ca
şi dă drumul peste ea, ca în zilele păgâne, apelor. E o în- nişte maniaci pentru cari nimic nu s a mai petrecut însemnat
cheere cu toată tinereţea şi visurile ei. Cea din urmă pagină pe lume şi vrednic de luare aminte dela Sesostris şi Ramses
ni-1 zugrăveşte întors între ceilalţi, pentru cari mai înainte încoace ? (pag. 233), („Ramses II, cunoscut de greci cu nu­
n’avea nicio înţelegere, şi aşteptând desfăşurarea evenimen­ mele de Sesostris”, Minerva pag. 803, col. II. Nota red.).
telor. Zarea e tăiată de turnurile negre ale sondelor. Al doi­ Şi mai sunt.
lea roman poate să înceapă.
Pentru romanul românesc şi pentru Cezar Petrescu „Co­ NOAPTEA FURTUNOASĂ. — Caragiale continuă să
moara lui Dromichet” e o întoarcere. întoarcerile sunt uneori urmărească, nu numai pe scriitori sau oameni de teatru,
prilej de adâncire şi totdeauna de limpezire. „întunecare" fu­ ceeace ar fi foarte firesc, dar şi pe închinătorii altor arte.
sese o cronică, oscilată între psihologie individuală şi colec­ Umorist el însuş, caricaturiştii trebuiau să-l îmbrăţişeze.
tivă, între muntenism şi moldovenism, între un sfârşit ca­ Omul care a vorbit cum a vorbit în Câteva păreri, despre
tastrofal de epocă şi o mijire neîncrezătoare. „Simfonia fan­ arta în genere şi despre arta plastică în deosebi, rămâne
tastică” îşi alesese o singură linie de analiză patologică in­ măcar îndrăgitul ziaristicii plastice, numită caricatură. Pen­
dividuală ; „Calea Victoriei” şi „La Paradis general” în- tru a doua oară Aurel Jiquide se apropie de Caragiale. E
târziau, ca într’un popas, la cele două oraşe, Bucureşti şi vorba de un album de 16 litografii originale pentru Noaptea
Iaşi,de naştere şi de înfiere spirituală a autorului, cu două furtunoasă. A ieşit de vreo lună, poate la „Luceafărul", deşi
rânduri deosebite de oameni, tratate în frescă sau în vitraliu arătarea tipografiei lipseşte, şi merită o oprire.
vesel de stil francez. Popasul a trecut şi întâiul pas, de care Jiquide a mai încercat ceva asemănător pentru O scrisoare
cel puţin noi luăm cunoştinţă, e această comoară a vechiului pierdută. A avut prin urmare aci şi un prilej de adâncire.
rege get, mutată, răsbunător, de scriitorul moldovean spre Cred că nu l-a lăsat nefolosit.
Miazănoapte, destul de departe de locurile unde ştiam că întâia foae ni-1 infăţişază pe jupân Dumitrache, Titircă
trăiau, în formele lor mai înalte de cultură, strămoşii. Po­ Inimă-rea, cherestegiu, căpitan în garda civică. Ceva din
vestea se moldovenizează. Oamenii de aici îi cunoaştem, mai dinamismul dramatic se păstrează şi în ilustrarea grafică.
ales din Sadoveanu, crâşme ale lui Moş Precu, însemnări Elementul caricatural e şi de dimensii, dar şi de situaţie. Pe
ale lui Neculai Manea, Hanuri ale Ancuţei, şi cum se mai un fond negru de uşă dată de perete, rotund şi fioros, cu
chiamă toată acea lume minoră, cu tonuri lirice, a neobosi­ un fel de „păzea !” de periferie, eroul se repede înaintea
tului Moldovean. Se refac şi marginile romanului românesc noastră. Introducerea însăş e furtunoasă şi exabruptă. Co­
în deobşte, punând aici şi Făclia de Paşte a lui Caragiale, media a început.
cu cei doi studenţi ameţiţi de teorii, cari beau un pahar în In foaia a doua se arată vestita parte episodică, din gră­
dugheana lui Leiba Zibal. E un loc de întâlnire, de unde se dina Iunion, în care îşi face apariţia Rică Venturiano. Dela
poate porni mai departe. Romanul nu mai e numai ale scrii­ schiţa singulară premergătoare trecem la o prelucrare de
torului, dar şi al poporului şi al unei literaturi. Romanul ro­ grup, cu mai multe planuri şi cu căutarea unui punct de
mânesc începe să fie recunoscut după trăsături comune. In concentrare a atenţiei. Foaia a treia continuă episodul, cu
„Comoara Iui Dromichet” dăm, fireşte, de Cezar Petrescu, urmărirea pe străzile întunecoase şi cu acelaş joc de umbre
dar nu numai de el, de „coroanele şi brăţările, cheotorile şi mari şi revărsări nemăsurate de lumină, care nedumeresc şi
nestematele, bumbii de piatră scumpă şi cingătorile bătute amintesc uneori de farurile înregistrărilor cinematice. Se ur­
în mărgăritare". Aceeaş trebuinţă a folosirii faptului divers mează apoi pe rând prezentarea lui Ipingescu, a lui Spiri-
contimporan, ca arderea bisericii dela Costeşti, adusă ca don, a Ziţei, a lui Chiriac, se îngrămădesc ciocnirile şi val-
dintr’o expediţie muntenească în inima Moldovei, dar şi con­ vârtejul de încurcături al farsei.
tactul ceva mai stăruit cu vreun nou curent de idei. După Faţă de O scrisoare pierdută sunt deosebiri, care înseamnă
toată şcoala de arheologi, valul de misticism şi Getica, tot paşi înainte. Lumea a fost văzută prin text, şi nu prin rea­
felul de zamolxiade, dramatice, lirice şi eseiste, ale lui Blaga lizarea scenică. Dincolo eroii nu erau ai lui Caragiale dea-
şi Adrian Maniu, Fântâna Domnului a lui Dragoş Protopo- dreptul, ci aşa cum s’au întrupat de Teatrul Naţional din
pescu şi Molima lui Ion Marin Sadoveanu, intră la rând, Bucureşti. Oricine recunoştea, de pildă, în Cetăţeanul tur­
mai puţin convins şi mai literar, în coada de cometă a lui mentat, nu o viziune interioară a artistului, ci traspunerea
Pârvan, şi Cezar Petrescu. E, cum zic, mult mai mult decât pe piatră a lui Iancu Brezeanu. Şi aşa mai departe. Ţi-se pă­
o convingere, sau numai: o metodă. rea că te afli înaintea unui program de reprezentaţie lucrat
Romanul mai are şi celălalt avantagiu al cărţilor clasice, cu mijloace mai artistice decât de obiceiu. Ceeace rămâne la
să poată fi citit de oricine. Iubirea de femee lipseşte, tabloul fel e tratarea mai mult izolată, de tipuri, portretistică, decât
de moravuri e numai schiţat, descompunerile morale nu trec episodică. Din această pricină cadrul e de cele mai multe ori
peste anecdotă. Povestirea curge îndelete, fără uimiri şi prea larg, neumplut destul, ca o haină pentru mai târziu a
prescurtări. Tocmai din această pricină însă, la a doua edi­ unui individ în proces de creştere. Personagiile nu izbutesc
ţie trebue înlăturate unele scăpări pe care, dacă scrisul ar să se lege destul şi să facă o scenă puternică. Zadarnic sunt
fi numai pentru noi, le-am lua numai drept ceeace sunt. De îngrămădite mai multe pe o mică suprafaţă, pentrucă ochiul
pildă : Chiar stelele acestea nu poate să rămână multă vreme le urmăreşte pe fiecare în parte. Predilecţia se păstrează
aşa (pag. 38). Unde n’a izbândit Zaharia poate să fie mai pentru planurile mari de alb şi negru, care descopere şi o
norocoşi alţii (pag. 142). O mie şi una de exemple (pag. metodă de linie simplificată şi de ocolirea nuanţei. Din a­