Page 43 - 1931-04

2 2 8 B O A B E D E G R Â U

„Nădejdea” e în anul al cincilea, cu o apariţie de Dumi­ ziast al celor cari o scriu; dar tot pe atât, dacă nu mai mult,
nică. Vreo sută cincizeci de mii de oameni, grăitori ai ace- din căldura şi bogăţia primirii între cititori. Nu suntem, nici
leeaş limbi, de la Vârşeţ şi Biserica Albă până la cele două cu banul nici cu duhul, aşa de săraci ca să nu mai fie nimic
Torace şi Panciova, stau îndărătul ei. E singurul ziar al Ro­ de aşteptat dela noi.
mânilor din Iugoslavia şi între puţinele ale Românilor ră­
maşi sau trăitori în afară de hotarele ţării. Românii din DOCUMENTS FRANCO-ROUMAINS. — Iată o nouă
Bulgaria n'au nimic; propaganda desnădăjduită pe ca r e o revistă, care iese la Paris, ca să ajute la adâncirea legătu­
fac Bulgarii în sprijinul cât mai multor drepturi, şcoli şi rilor dintre Franţa şi România. Scopul în sine e prea bun,
publicaţii pentru ai lor din România, acopere această stare pentrucă ea să nu întâmpine dela început, cel puţin în ce ne
nenorocită a fraţilor noştri din cuprinsul Bulgariei. Când o priveşte, cea mai caldă primire. Să vedem mijloacele.
amintim, nu e ocară care să nu ne ajungă, pe cei cari, „Documentele franco- române” se rezeamă pe un îndoit
cunoscând-o, ne facem datoria să n o ascundem. Cu toate că comitet: unul de onoare şi altul de redacţie. Cel de onoare
ne păstrăm în domeniul cultural, ni se vorbeşte de încercare
de „diversiune” cu o amestecare voită şi de caracter politic,
a noţiunilor. Românii din Republica Moldovenească sovie­
tică aveau pe vremuri „Plugarul roşu”, de care n’am mai
auzit de mult. Trebue să ne ducem apoi până la Românii
din Statele Unite, ca să mai descoperim publicaţii periodice
româneşti de acest fel. „Nădăjdea” se înşiră cu cinste prin­
tre ele. Ea trebue să ne fie, şi de aceea, cu deosebire scumpă.
Găsesc în numărul dela 26 Aprilie un articol foarte bine
scris şi inimos, care îmi dă prilejul acestor rânduri. Pe auto­
rul lui, părintele Ion Mităr, îl văd încă limpede într'atâtea
alte feţe din acele părţi, care încep să pălească şi să intre
una în alta sub căderea de frunze veştede a zilelor şi anilor.
Ne-am plimbat împreună pe drumurile tăiate sub dealuri din
apropierea hotarului României. L-am ascultat într’o biserică
îmbrăcat tot în odăjdii, în nu mai ştiu ce sat, ca într’o ar­
mură de apărare ţesută în cer. Oamenii nu încăpuseră toţi
înăuntru. Şedeau în uliţă, în soare, şi-l aşteptau cu fanfara
de alămuri strălucitoare, în frunte. Acum îl citesc. In plân­
gerea lui domoală, învie pentru mine Banatul iugoslav cu
sate româneşti, păzit numai de clopotniţele înalte ale bise­
ricilor. Părintele arată că se citeşte prea puţin între ai lui.
Bibliotecile parohiale nu sunt destul de cercetate. Cărţile
aduse dela noi, de învăţătură şi de petrecere, rămân netăiate.
Mi-aduc aminte să fi fost izbit şi eu de această constatare
de durere, dar nu în toate părţile. Ştiu sate, în care cărţile
erau cu deosebire căutate. Bibliotecarul îmi arăta fericit, nu
numai rafturile chivernisite, dar şi listele de cititori, cari
ştiau uneori să aleagă foarte bine. Negreşit că cititul acolo
îşi are piedicile lui, destul de grele. Nu mă gândesc numai
că populaţia e de sat, cu foarte puţini cărturari, dar că
Portretul d-Iui N. Iorga, de Lochakov, expus în
şcoala şi toată viaţa publică sunt îndreptate spre altă cul­
Salonul Tuileriilor
tură. îndemnul trebue organizat şi urmărit cu alte mijloace
decât cele obişnuite. Nici la noi bibliotecile populare nu sunt e alcătuit din două categorii de membri: unii cari îmbracă
năvălite, unde totul îndreaptă spre ele. Acolo e nevoe să fie sau în Franţa sau în România, o înaltă situaţie oficială. E
legate şi mai strâns de viaţa sufletească, adăpostită în tipa- destul să amintesc drept pildă, în ordinea de pe copertă pe
parele bisericeşti şi în acelea ale datinelor. Supravegherea d-nii Gabriel Puaux şi Andre Tardieu deoparte, şi Dinu
lor trebue dată în mâna celor mai destoinice şi mai însufle­ Cezianu şi N. Iorga de alta. Ceilalţi sunt personalităţi ştiin­
ţite elemente, aşa cum se dă „poarta” la foot-ball unui ju­ ţifice, literare sau culturale mai ales franceze, dela d-na Con­
cător cu deosebire pregătit, pentrucă, oricum ar fi jocul tesă de Noailles, Charles Diehl, H. Focillon, Charles Rist,
înaintaşilor în câmp, numai de îndemânarea şi de ochiul lui Lucien Romier până la d-1 Em. de Martonne, toţi prieteni
ager atârnă dacă mingea adversă poate să intre sau nu. sau cercetători încercaţi ai României. Comitetul de redacţie
Dar din acelaş articol mai aflăm şi cât de săracă e „Nă­ e prezidat de d-1 Armând Meggle, director al comitetului de
dejdea”. Ea nu poate ieşi decât în 1000 de exemplare, din consilieri ai comerţului exterior, şi are ca director şi redactor
care abia vreo 800 se răspândesc în regiunea pe care o ser­ şef pe d-şoara Felicia Paraschivescu.
veşte, pentrucă restul vine la noi. Cred că ziare din ţară au Cuprinsul, cu toate că apăsat de un titlu aşa de temut, se
mai vorbit odată depre o datorie a noastră faţă de „Nă­ dovedeşte destul dela îndemână. El caută să dea o imagine
dejdea”. O foaie se menţine prin condeiul priceput şi entu­ cât mai întreagă a României de azi, cu o îmbrăţişare astfel