Page 46 - 1931-04

C R O N I C A 2 3 1

membri, unul profesor la Iaşi, iar altul profesionist şi artist seană, până în epoca Reformei şi a umanismului, Muntenia
liber, nu fac parte din corpul profesoral al acestei universi­ înconjurată de paşalâcuri şi raiele a cedat din nou influen­
tăţi. Pe copertă stă ca o pecete de recunoaştere, frumos sti­ ţelor politice şi culturale balcanice şi bizantine. Se poate spu­
lizată, vultureasca stemă a Ţării Româneşti. Din punct de ne că în perioada medievală a istoriei sale, înrâurirea Apu­
vedere grafic, al aşezării în pagină şi al grupării textului, o sului feudal n’a lăsat aici imagine mai reprezntativă, în
cred prea subţire şi pierdută faţă de masivitatea titlurilor. afară de podoaba din mormintele dela Curtea de Argeş, de­
Ceeace nu înseamnă că revista, prin grija de înfăţişare, n are cât stema însăş a acestei ţări”.
de pe acum un chip al ei, discret şi distins. S’o deschidem. D-1 S. Lambrino închee seria articolelor cu analiza în fran­
începutul îl face d-1 D. Russo cu „O scrisoare a lui Ev­ ţuzeşte a unor cioburi de vas găsit la Histria, care a păstrat
ghenie Vulgaris tradusă în limba română”. Subtitlul arată chipul unui împărat pre-bizantin.
mai limpede, nu numai obiectul în sine, dar şi tonul: „O în­
Recenziile sunt o adevărată binefacere, mai ales cele de
chipuită descoperire: un filozof român din secolul al
publicaţii în limbi mai greu de ajuns, cum ar fi cele slave,
XVIII-lea”. De mult n'am citit în româneşte un articol po­
care şi-au aflat un cititor atent în d-1 P. P. Panaitescu. Tre­
lemic, mai stăpân pe materie, mai necruţător în fond şi mai
cerea în revistă a manualelor, fie şi în forma necruţătoare a
zeflemist în formă. D-nii Em. Grigoraş şi Mihail Dragomi-
d-lui C. C. Giurescu, care scoate la iveală lucruri aşa de
rescu au crezut că sunt pe urmele unui mare filozof român,
hazlii, dacă n’ar fi revoltătoare, în „Istoria Românilor pentru
de proporţii europene, în a doua jumătate a secolului al clasa IlI-a secundară” de d-1 Emil Diaconescu, şi în „Atla­
optsprezecelea. Unul i-a zis Petru Stamatiadi, iar celălalt,
sul istoric pentru uzul şcoalelor secundare şi normale” de
după căutări de ani de zile, a descoperit că acest Petru Sta­
d-na Aglaia Gheorghiu Friedmann, apare ca o întregire de
matiadi n’ar fi altul decât Scarlat Sturdza, fost Ia şcoli în ordin didactic, dar se încadrează foarte trainic, prin tratare,
Lipsea pe la 1771. Prin critică de text şi aşezare în cadrul
în rosturile ştiinţifice ale fasciculei. La fel şi Notiţele biblio­
vremii, d-nul D. Russo dovedeşte cu uşurinţă- şi fără putinţă
grafice.
de întoarcere că e vorba de o scrisoare a filozofului grec
„Revista istorică română” aduce, cu întâiul ei număr, do­
Evghenie Vulgaris trimeasă lui Gianet Clucerul şi tradusă de
vada că mai era loc la noi pentru o asemenea publicaţie de
Petru Stamatiadi în 1819, la însărcinarea Mitropolitului Ve-
specialitate. E scrisă ca să aibă mulţi cititori. I-i dorim. Şi-i
niamin Costachi, ca un apendice la al cincilea volum al In-
merită.
iubitoare de Dumnezeu, operă capitală a ace-
luiaş filozof pusă în româneşte de învăţatul Mitropolit însuş;
De aci titlul, fără înţeles altfel şi căruia de aceea i-au tot INFLUENCES ARMENIENNES... — D-1 G. Balş
dat ocol nedumeriţi cei doi cercetători cu descoperirea : „A- publică la „Comisia Monumentelor Istorice” comunicarea
târnare în loc de scrisoare asupra tarafului Ochelliştilor, pe care a făcut-o astăvară la al treilea Congres de Studii
pentru firea a toată lumea”. Adică „Apendice în formă de Bizantine: „înrâuririle armeneşti şi georgiene asupra arhi­
scrisoare”... tecturii române”. E în limbra franceză, în care probabil a
Al doilea studiu, plin de informaţii şi de sugestii, „Despre fost ţinută. Textul cumpănit şi documentat e însoţit de multe
izvoarele Codului Callimachi”, e o contribuţie în franţuzeşte figuri de exemplificare. Ca acele ocniţe, brâuri răsucite şi
a profesorului de drept civil dela Universitatea din Atena, discuri sau chenare geometrice şi florale care gătesc bisericile
G. D. Triantaphyllopoulos. Trebue să fi ieşit ca o urmare dela Curtea-de-Argeş, Dealu, Dragomirna, Trei Ierarhi şi
a congresului de bizantinologie de anul trecut din capitala
Greciei şi a legăturilor făcute atunci.
Vin după el „Originile stemelor Moldovii şi Ţării Româ­
neşti”, de d-1 G. I. Brătianu. Ele apar amândouă ca o formă
a înrâuririi ungureşti dela începuturile aşezării de Stat ro­
mâneşti. Atât grinzile vergi, crinii cât şi cei doi îngeri în­
soţitori, binecunoscuţi din stema vecinilor noştri, se deosebesc
fără nicio putinţă de îndoială în monede şi în monumente. Ca
racteristic e fragmentul de placă de teracotă găsită în săpă­
turile dela Curtea Domnească din Hârlău. Iată sfârşitul stu­
diului, care ar fi o minunată introducere la „Stema Româ­
niei” de C. Moisil din „Boabe de Grâu" de numărul trecut:
„Legăturile noui de alinţă dela jumătatea veacului al XlV-lea
au impus Principatelor române această faţadă occidentală a
vieţii lor politice. Dacă în această vreme propaganda misio­
Brâu la biserica din Dsegi
narilor catolici ar fi pătruns mai mult în massele noastre ru­
rale, poate că această influenţă apuseană ar fi lăsat urme mai altele, înrâurite de Armenia şi Georgia, acest text se opreşte
adânci în trecutul nostru decât această suprastructură stră­ uneori la mici excursuri explicative, pline de culoare. Ex­
lucitoare, dar superficială, a vieţii de curte şi de răsboiu ca­ punerea se încălzeşte şi se umanizează, fără s’o fi urmărit
valeresc. Dar Orientul respins de cruciata lui Ludovic cel şi poate fără să-şi dea seama.
Mare împotriva Tătarilor, a biruit la sfârşitul veacului pe Iată de pildă ceva din taina clădirii bisericii dela Curtea-
malul Dunării cu oştile cuceritorilor otomani. Dacă Moldova de-Argeş. Chipurile de ctitor şi de meşter, al lui Neagoe
a păstrat totuş fără-întrerupere contactul cu civilizaţia apu­ şi al lui Manole, stau înaintea noastră într’o nouă lumină :