Page 53 - 1931-04

2 3 8 B O A B E D E G R Â U

N. N. Tonitza: Peisaj de orăşel de Mare I. Jalea : Nud Foiopres*

tovărăşie nu prea mare, în care trona, scurt, grăsun, negri­ Bucureştiului. In propaganda culturală ea s'a însemnat cu
cios. Profesori de filozofie de astăzi, îi stăteau alături, prin biblioteca Petre Armencea, în viaţa studenţească organizată,
băncile din fund de sub ceasornic, şi-l ascultau supuşi când cu căminele model, în ziaristică, politică, profesorat, poezie,
le lămurea vreun pasagiu mai greu sau o aluzie mai ascunsă. filozofie, cu o ascuţime uneori hilară, dar de atâtea alte ori
Credeam, atunci, că el avea să fie menit să ajungă ceeace au dureroasă, freamăt şi oglindire în suflete de port popas de
ajuns ei. Urmărit de această imagine de tinereţe studioasă, oameni din cele patru unghiuri şi întindere de ape cu sălcii
mi s’a părut totdeauna, când l-am întâlnit mai târziu în alt înecate, cu lopătari singuratici, munţi de cremene crestaţi al­
cadru, că e un înfrânt şi un abătut dela drumul adevărat. bastru pe orizont şi cântec de privighetori ale Bălţii. Ceva
Peste un an sau în aceeaş vacanţă, prin 1909, eram la în­ din metalul fiert aici era şi Cecropide. Glasul acela puternic
tâiul congres studenţesc ţinut la Iaşi. Naţionalismul, în care a umplut apoi adunările prieteneşti sau de breaslă ale ziaris­
deschiseserăm ochii adulţi, dela 1906 şi 1907, ne încălzea şi tului de mai târziu, şi a umplut maicuseamă atâtea coloane
ne înălţa pe toţi. Dela retorismul vechiu ligist el trecuse la de gazetă. Prin ele, ca într’o filigrană a unui document pri­
stadiul profetic şi constructiv. Pe lângă Bucovinenii focoşi, vit în lumină, iată-1 pe Cecropide, de pe scara de vagon de
Basarabenii feriţi şi Ardelenii încruntaţi, îşi spuneau cuvân­ călătorie a tinereţei spre soartă, dela vechiul congres din
tul răspicat tineri călătoriţi până acolo înadins dela Hohen- 1909. Filigrana s’a şters deodată zilele trecute, ca şi cum ci­
heim şi Lipsea. Atunci am cunoscut întâiu pe Ionescu Siseşti neva ar fi luat lumina dindărătul ei, care-i dădea trup. Gla­
şi pe Madgearu. In năvala şi forfota nesfârşită a acelui con­ sul cel mare răsună şi-acum singur peste noi, chiar după ce
gres mi-aduc foarte limpede aminte de episodul din Brăila. mâna care ţinea rampa a scăpat-o şi omul s’a scufundat cu
Eram, fireşte, întâmpinaţi şi salutaţi. Oraşele, prin care dă­ tot trecutul.
deam la întoarcere, ne sărbătoreau. II văd încă pe Cecro- Pe urmă, câţiva ani l-am pierdut. Eram de vină eu, plecat
pide pe scara unui vagon în gara Brăilei, ţinut bine de ram­ în străinătăţi, şi erau de vină împrejurările, puse pe măcinare
pa de ajutor la urcare şi aplecat pe-o parte deasupra mulţimii. de oameni şi pe războae. Când l-am revăzut, cu acea desa-
Vorbeşte cu un glas de o tărie, pe care n'am mai auzit-o. măgire pricinuită de amintirile universitare, era la „Dacia ”,
Nu păstrez niciun singur cuvânt, ca în vis, dar îl aud mereu. la ziarul cel nou înfiinţat de Vlahuţă şi de Brătescu-Voineşti
Era la el acasă. Făcea parte din acea falangă a tineretului şi trecut curând în alte mâni. Nu mai ştiu cum şi prin cine,
brăilean, care a dat după aceea nenumăraţi oameni şi idei poate prin Nichifor Crainic, poate prin altcineva, ne-am cu­