Page 26 - 1931-05
P. 26
268 B O A B E D E G R Â U
tute pe jgheaburi meşteşugite, plimbă prin mijlocul însă, triumfal şi pentru totdeauna, în pictură.
aleelor, sau varsă pe-alocuri, din ţevi ca nişte fluere, In această parte Balcicul a creat un adevărat
sau întind în iezere liniştite o răcoare şi o înviorare curent, cu putere aproape de şcoală. Curentul s a
într’adevăr de palate arabe. Cine se apleacă să bea, băgat de seamă, nu numai la toate răspântiile ora
ingenunche. Cine întinde buzele, spune o rugă şului însuş, unde pictorul cu schela lui de scândură
ciune. Iată sângele şi sufletul pământului ! Ascuns a ajuns o apariţie obişnuită, dar, pentru cei cari nu
în alte părţi ale coastei adânc înăuntru, roade, face se duceau atât de departe şi pentru toată lumea, la
peşteri şi prăbuşeşte bucăţi, bucăţi din cuprins, cu expoziţiile fiecărui an. Nu ştiu dacă spun prea
tot ce se află pe el. Casele crapă şi se năruie, şo mult când socotesc la jumătate din producţia pic
selele se rup şi cad, văile se strâmbă şi se dărâmă, turală a aceloraşi ani, pe aceea datorită numai Bal-
faleza alunecă şi cicului. Pe urmă
se mărunţeşte. Aici ea a mai scăzut,
el cântă şi aleargă dar înlocuind pu
tânăr, într’un alaiu terea numărului cu
nesfârşit, ziua şi puterea studiului şi
noaptea, la serbări a adâncirii. Ma
sau în singurătate, rina, care era foar
fără ghies şi fără te puţin răspândită
piedică. Flori se a- la noi, a avut ade
pleacă deasupra, vărate revărsări, şi
să se uite şi să nu exotismul oriental,
c r e a d ă , atâta
ştrengărie săltărea care ne plimba pic
torii prin Turcia
ţă. Cascadele în
fund dudue mai sau prin Algeria şi
departe şi se des Maroc, s a aşezat
pletesc albe pe al- aici ca la izvoare.
oia lor lustruită. Cu pânzele şi de
Câte o regină sau senele acestor cin
domniţă trec, fâl- cisprezece ani din
fâind văluri lungi urmă Balcicul a in
îndărăt. Porţile trat în toate casele
Răsăritului trebue iubitoare de artă
să fie pe undeva şi în toate pinaco
pe-aproape. tecile. Vâlva a fost
Balcicul a pă aşa de mare încât
truns în arta şi în după Români, au
literatura română început să vie, în-
cu un loc al lui, de tâiu temători şi a-
pe acum limpede poi tot mai aprinşi,
conturat. Mai pu străinii. Cel puţin
ţin în literatură, într’un s i n g u r
cum era şi fi exemplar ei nu lip
resc, pentrucă liri sesc în niciun an.
ca în deobşte care Aici a lucrat Ste-
freamătă în deco riade, cu desenul
rul ei propriu in lui feminin şi cu
terior, se fereşte lorile calde, morile
de celălalt, ca de lntre două mări, pe coasta dobrogeană de Sud cu o l a n e roşii
orice p r i l e j de! pe fundul de un
împrăştiere, ceeace n a împiedecat pe Ion Pillat să albastru fără pereche, sau mahoana ieşită într’o
ne dea vedeniile biblice ale unor stanţe ondulate şi rână din Mare, ca un monstru al adâncului cu salbe
pe Adrian Maniu fiorii gorganelor scitice cu regi de pietre scumpe ; aici Teodorescu Sion, hieratic
îngropaţi călări în ele ; pentrucă epica se loveşte de şi tare ca nişte odăjdii, care s a înoit dela un an la
lipsa omului bine încadrat şi a putinţelor, cu răgaz, altul, privind luminile dintre Mamut şi magazinele
de observaţie şi analiză, ceeace n a adus mai puţin de grâne ; Bunescu, adunat în sine şi la o parte de
paginile concentrate ale ..Tătăroaicei” lui Oscar drumurile umblate, cu colţuri de oraş zidit de visul
Walter Cisek, fragmentele de memorii ale Reginei zănatec din cele mai realiste tencueli şi boiuri sau
Maria, şi descrierea, cu împletitură din două fire, cu singurătatea valurilor în lungul unei coaste arse
poezie şi ştiinţă, a lui George Vâlsan ; a pătruns şi scorţoase ; Ştefan Popescu, aristocratic şi cati-
