Page 27 - 1931-05

EMANOIL BUCUŢA BALCICUL 269
:

Colţ cu giamie din Balcic, desen de Hrant Avakian
felaţ, cu toată Coasta-de-Argint în răsfrângerile îşi anină tot alte podoabe, prin treceri încete, care
unui albastru obosit de soare şi ale ocrelor fildeşii ; dau cu atât mai mult fiorul nesfârşitului. Albastrul
lorgulescu, apăsat şi explosiv ; Hrant, uscat şi ae­ deacum nu mai seamănă cu albastrul de-adineauri
rian ; Cuţescu-Storck, mereu cu un suspin către şi trandafiriul de-aici e altul decât pembeul de-ală-
întregul pictural şi conştiinţa fragmentului ; Rodica turi, cânepiul malului altul decât tutuniul unui pe­
Maniu, fină şi trecătoare, ca un pastel şi ca un bu­ rete coşcovit. Mulţimea lucrărilor din Balcic, ale a-
chet lăsat pe o fereastră la Mare, să lupte cu toate celuiaş pictor, se datoreşte nu numai belşugului de
nuanţele şi cu toate mirezmele. Dar în toată această motive, ci luptei cu sine însuş şi cu o materie nes­
operă Balcicul, ca orice putere elementară, se îm­ pus de fugătoare. Fiecare caută şi se întoarce cu
părţea, fără să ţie nimic pentru el. In toamna anu­ însufleţire sau cu desnădejde. Fiecare grup de case,
lui 1930 însă, doi pictori s’au strecurat aproape ne­ fiecare perspectivă, fiecare cafenea, fiecare cadână
băgaţi de seamă, tocmai în Balcicul cel nou al Re­ au fost zugrăvite de mai multe ori, de mai mulţi.
ginei Maria, şi abia în ceva mai mult de o lună de Unii, cari au venit cu o formă apăsat conturată, au
lucru, cu clasicul coif de hârtie al zugravului în cap ajuns să topească totul în atmosferă, alţii, aburoşi şi
şi cu mânecele suflecate, au acoperit de fresce pa­ prieteni ai petei pusă de dragul ei, s au trezit în-
raclisul Palatului, ,,Stella Maris ”, cea mai mică bi­ mănunchiând impresiile şi individualizând. Cine a
serică din ţară. E ca o întoarcere, pe care artiştii urmărit, fie şi fără ochiu de artist plastic, toate
încearcă s’o dea oraşului atât de darnic. Ei se creşterile şi scăderile luminii, de când se înverzeşte
chiamă Demian şi Papatriandafil. Marea în zori şi apoi se poleeşte, înălbind faleza,
Şcoala Balcicului nu putea să fie decât o şcoală şi până când se umple de un vânăt, care e un vânăt
de lumină, şi mai puţin de exotism oriental. Toate numai al Balcicului, începe să înţeleagă această în­
pânzele şi desenele venite de-acolo cântă acest cân­ genunchere. Pe rând au venit şi s’au cutremurat, şi
tec al soarelui, care nicăeri în altă parte nu strălu­ pe rând au să mai vie şi să se mai cutremure. Fră­
ceşte mai curat şi nu vibrează mai cromatic din în­ gezimea şi gingăşia aerului au pătruns mai departe.
tâlnirea lui cu lucrurile. Fiecare ceas al zilei în­ Arta se desvoltă puţin sub înrâurirea lor. Ceeace
seamnă o nouă şi nouă schimbare de decor. Natura e un mare învăţător, pe la care toţi trebuie să treacă,