Page 38 - 1931-05

2 8 0 B O A B E D E G R Â U

legi... Viaţa mea, viaţa noastră atârnă numai de un — „Să vezi... Ascultă. Tu n ai mai ieşit din bles­
fir, — de firul acestei înţelegeri... Nu-1 rupe, — nu-1 temata asta de casă de multă vreme... De-atunci s a
rupe... Ne cuprinde întunerecul din valea morţii... petrecut o întâmplare foarte mare... Nu-s nebun,
Corbii, — corbii...” femee dragă, dar mă tem că nici tu n’ai să mă în­
înduioşată, femeea se supuse. Omul ei vorbi : ţelegi — şi mi-i aşa de... nepreţuit ceeace am să-ţi
— „Sunt un beţiv,— sunt un păcătos... încă sunt spui, că mă tem... Uite : mă tem mai tare decât de
un păcătos... Eu am năruit casa aceasta, cum şi cea corbii din suflet...”
de aici, din pieptul nostru. Eu am chemat corbii spre Mugurii argintii se spărseseră — şi lacrimile se
mine — şi le-am dat adăpost... Iaca, aşa i-am adu- prelingeau pe obrajii uscaţi de insomniile amare.

Avea ochi blânzi şi o bărbiţă prăfuită) }

nat : veniţi, veniţi, dragilor — şi pustiiţi cum vă Ducându-şi pumnii la ochi, omul hohoti în plâns.
place...” Femeea îi cuprinse umerii — şi, încet, îl trase spre
Femeea dădea din cap, semn că ea mai ştie astfel sine. Ca de plumb, aşa căzu capul bărbatului pe
de vorbe. pieptul uscat al femeii. In pustiul odăii, nu se auzea
— „Ştiu, ştiu, — am mai spus aceste vorbe, — decât un geamăt hohotit.
dar niciodată ca acum... Crede-mă, — te rog cre- — „Spune, dragul meu, — spune !...”
de-mă ...” Deslipindu-se greu, omul îşi arătă faţa udă — şi
In ochii omului se iveau mugurii argintii ai la­ se grăbi să zică :
crimilor. Femeea tresări : nu-şi aducea aminte de — „Nu plâng numai de amărăciune, — ci plâng
când nu-1 mai văzuse lăcrămând. Se trase spre el. şi de îmbucurare... Ascultă...”
Bărbatul îi luă mâna : Ştergându-şi faţa, omul zise :