Page 42 - 1931-05

288 B O A B E D E G R Â U

Conacul Coslescu din Vânjuleţ «S a t u 1»

înaintea mea, din uliţi îngrijite, cu pomi stufoşi pe margini, orăşeni şi pentru ei, în tipare de cultură înaltă. Mândra bi­
din case în grădini, din două, trei rânduri de şcoli, din lume bliotecă din Turnu-Severin, cu 50.000 de volume, e ca un
nenumărată în strae de sărbătoare, haine albe cu găitane şi semn la început de cale. Muzeul de-alături, cu moştenirea de
fote grele strânse ’n bete. Dar tot acest Vânjuleţ nu î tot la Istrate şi tot adaosul local, e ca al doilea popas. Liceul, cu
Vânjuleţul. Ca să-l înţelegi îi mai lipseşte ceva. Aşa cum grădina lui bogată, înfiptă în maluri care se surpau şi nu
Breaza nu mai poate fi închipuită astăzi şi nu mai e întreagă primeau decât îngrăşământul gunoaielor cetăţeneşti, e ca al
fără generalul Manolescu, la fel şi cu satul dela marginea treilea rând al amfiteatrului. Şi mai sunt şi altele. Toate
apuseană a ţării, din drumul legionarilor şi al călugărilor urcă, spre un cer de gândire sau de artă. împrejur fierbea
cărturari. El trebuie aşezat în jurul bătrânului Costescu, fos­ însă satul, martor mai mult de departe, ca la o petrecere boe-
tul director al liceului Traian din Turnu-Severin şi întemeie­ rească. La Vânjuleţ Costescu a descoperit acest sat. înţelege
torul Teatrului Naţional de-acolo. Iată-1, aşa cum l-am văzut să facă de astăzi pentru el, ceeace împărţea şi uneori risipea
de curând, dincoace, în satul, în care vrea să desăvârşească până ieri, pentru ceilalţi. Severinul, cu tot ce-1 împodobeşte
o îndrăsneaţă experienţă. Anii au schimbat ceva, nici vorbă, din mâna acestui darnic, începe să se facă trecut.
la omul pe care-1 ştiam. E mai adus, mai smead, mai pornit, Am fost într’o zi la Vânjuleţ, când tot ceeace a putut şi
dar nimic parcă din focul de odinioară nu s a pierdut. II fră­ trebuie să ajungă el, se găsea afară, sub un cer cu nori mari
mântă mereu o trebuinţă de faptă, care rămâne aproape ne- decorativi, fără apă. Erau femei în porturi minunate, erau
ţeleasă pentru noi, ceilalţi. Se uită, nici vorbă, îndărăt şi îm­ copii cu rosturi de corişti, de mici dorobanţi, de mădulare ale
prejur, la ce-a făcut şi la ce face, dar numai în treacăt, fără unui alaiu gândit până în amănunte, erau ţărani făloşi. Ni­
căldură. Ceeace-1 umple mai cu seamă e gândul din urmă, meni din satele de-acolo nu călca iarba degeaba. Avusese
încă neîmplinit. Pentru el îşi dă totul, neodihna anilor, mij­ grije de aceasta marele regisor neastâmpărat pretutindeni.
loacele câte i-au mai rămas, puterea să câştige şi să înjuge Conacul lui e o casă românească nouă, cu pridvoare şi stâlpi,
şi pe alţii la treabă. Omul face aproape mai mult decât fap­ dar fără nimic din culele iubite de bogătaşii Olteni. Alei cu
tele lui. tot felul de copaci, argintii şi roşii, dinspre poli până la Ja­
In zare, în zarea Dunării cu picioare de pod rămase dela ponia caldă, îl înconjoară. Le-a desenat şi gândit acelaş gră­
dumnezeescul Traian, se ridică smeii elenici din capetele dela dinar, care a înălţat raiul de verdeaţă al liceului Traian. E
frontonul teatrului. Acolo şi-a zidit omul visul lui, dacă se ţară aici, dar ţară care înţelege să se bucure de toate binefa­
poate vorbi de vis cu aceşti Olteni deştepţi, dârji şi zefle­ cerile vieţii înaintate. In curtea de afară, e o şcoală mică
mişti. Toată munca de până acum e o muncă de oraş, cu froebeliană, cu tot dichisul de bănci şi de material didactic

«Micii Dorobanţi» Scena teatrului în aer liber