Page 43 - 1931-05
P. 43
C R O N I C A 2 8 D
pe măsura şcolarilor, cu opinci sau cu picioare goale, dar sub Elena Văcărescu, „Rapsodul Dâmboviţei Punându-se la în
şase ani. Am văzut expoziţia de tâmplărie şi de mobile, de doială înaintea lui, dacă vestita traducătoare — ea însăş
fierărie şi de atelier de încălţăminte a şcolii de meserii, din creatoare duioasă — ne-ar fi mijlocit cu adevărat melodiile
belşug instalată. Am văzut ţesăturile şi covoarele şcolii de verbale ale ţării fără să fi amestecat propria închipuire,
gospodărie. Am văzut teatrul cu jocuri, dansuri, cântece, de Gaston Paris a strigat: „Nu o singură femee de geniu, ci
clamaţii, exerciţii preregimentare, cu nesfârşite şiruri de pro mai multe femei de geniu ar trebui închipuite ca să poată
tagonişti pe podiul cu scoarţe olteneşti şi pereţi umflaţi de înjgheba o atât de bogată culegere de simţiri şi de icoane!”.
vânt, gata parcă să se ridice şi să plece în văzduh. Am vă „Şi, cu drept cuvânt, ce fiinţă ar găsi numai în ea singură,
zut folklorul viu al Olteniei, alături de dorul ei de înoire în vitejia, veselia sau suspinul acela al unui neam întreg ? Se
crezătoare. Am văzut minunea Vânjuleţului. aud elementele, priveliştele, strămoşii, vitejii, ţăranul, meşte
şugarul, trăind, visând, bucurându-se, înfuriindu-se, murind...
CONTES ROUMAINS. — Mi-aduc aminte cu zâmbet, Nesfârşita mărturisire pe care o face un întreg popor e în
de câtă frământare intrase acum câteva săptămâni între unii tovărăşită de un farmec ajuns curând legendar. Suflul popu
scriitori români, datorită unei simple scrisori de invitaţie. Au lar se poate asemăna cu pădurea fremătătoare străbătută de
toarea traducerii, a cărei citire tocmai am isprăvit-o, „Contes vântul romanesc.
roumains d'ecrivains contemporains” (Editions de la „Revue „Povestirile româneşti" sunt traduse de d-na Sarina Cassvan
mondiale",1931, 222 pag. 15 fr.), le cerea prezenţa şi poate în franceza cea mai ispititoare şi mai curată. Oricare ar fi
câte un autograf, într una din librăriile bucureştene. Pe urmă însuşirile literare deosebite ale traducătoarei, desăvârşirea
lucrurile s au liniştit şi volumul a plecat în lume. Cum a ple strălucită a stilului e o mărturie a coloritului şi a sprinteniei
cat în lume şi autoarea lui... textului românesc.
Antologia sau crestomaţia aceasta vrea să dea, în limba unui „Toate nuanţele vieţii casnice, de muncă, şi toate treptele
popor pe care îl iubim aproape tot atât pe cât de puţin ne cu visului se răsfrâng pe rând în aceste povestiri, a căror fe
noaşte şi nici nare de obiceiu din ce, fragmente din litera lurime ea însăş încheagă unitatea puternică şi melancolică.
tura românească de povestire, a zilelor noastre. Ciudăţenia „Piroteli descriptive de un adevăr tot atât de mirare ca şi
aşezărilor alfabetice face să se deschidă volumul cu Arghezi desenele şi picturile copiilor, al căror ochiu neprefăcut prinde
şi să se închee cu Ion Vinea. Intre aceste speteze cu pirogra şi măreşte amănuntul şi-ţi prefiră în suflet nepipăitul.
vuri tainice, care-şi iau motivul şi torc firul din tortul poeziei, „Strecurare deopotrivă a mâniei, a şireteniei, a vedeniei
se înşiră şi povestitorii adevăraţi, Brătescu-Voineşti, Basara- poetice în povestirile acestea care sunt tot pe atât parte din
bescu, Brăescu, Jean Bart, Demetrius, Galaction, Gib. I. Mi- meditaţie şi parte din vijelie.
hăescu, Pătrăşcanu, Cezar Petrescu, Hortensia Papadat Ben- „Să citeşti culegerea de faţă înseamnă să călătoreşti în mie
gescu, Rebreanu, Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Vissarion, zul chiar al unui minunat pământ, să te apropii de ceeace e
cu intermezzuri mai mult lirice sau eseiste de N. Davidescu, temeinic şi tainic într’un popor: diabolicul şi îngerescul”.
Victor Eftimiu, Goga, Minulescu, Corneliu Moldovanu şi Rândurile acestea au fost scrise în Martie 1931. Sub ele
Adrian Maniu. Aceştia sunt autorii; se pot închipui uşor care semnătura stă ca o dantelă sau ca un pas cu aripi deschise
sunt bucăţile. de vultur de stemă muntenească.
Fiecare scriitor are o pagină de caracterizare şi de amă
nunte din viaţă şi operă. îmi pare rău că Brătescu Voineşti LE PRINCE NOIR. — Am ascultat puţin de rândul din
e făcut „Preşedintele" Camerei Deputaţilor, unde are o în Biblie, cu care se deschide această carte de versuri franceze
sărcinare ceva mai statornică, de director. Pentru străinătate tipărite la noi: „Scoate încălţămintea ta, pentrucă locul pe
era mai nimerit să se arate că preşedinte e, într’adevăr, însă care îl calci e pământ sfânt”. Am luat o stropitoare şi am
al P. E. N. Clubului, secţia română a asociaţiei internaţio plecat printre straturile grădinii. Trandafirii roşii şi tran
nale de scriitori. Tot acolo se spune că el e un maestru al dafirii galbeni se aplecau ca în vijelie şi se scuturau sub nă
„nuvelei”, şi nu fără dreptate, dar chiar prin aceasta se dă vala grea a apei. „Je fais dans mon jardin de fabuleux voys.-
puţin de gol nepotrivirea titlului colecţiei. „Nuvele” mai se ges”. Un fir e de nevinovăţie a simţurilor şi celălalt, cu caro
găsesc înăuntru, şi unele foarte bune ; „povestiri’, mai ales se împleteşte, de cărţi citite, de meditaţie literară şi de um
în înţelesul francez al cuvântului, mult mai rar. bră a catedrei. Grădina se umple de simboluri. In ea cartă
Cartea se deschide, ca pe sub o boltă înflorită, cu paginile statuia lui Memnon, mi se pare la orizontul Tebei, deşi poeta
Contesei de Noailles. In ele se vede, atât părerea faţă de li vrea s’o aşeze în inima Etiopiei, trece Pegaz tropotind, bubue
teratura noastră a unei scriitoare, dc care ne pasă, cu toate Scylla şi Charybda, s'aude ceva din Cântarea Cântărilor, se
unele tăgădueli ale ei de pe vremuri, cât şi o indicaţie asu apleacă la fântână Rebeca, priveşte cu ochiul roşu Lucifer,
pra însuşirilor traducerii, ca idiom francez. Sunt două pri plânge o sonată Bach şi leagănă un vals Chopin. Dar mai
cini destul de ispititoare ca să încerc la rându-mi o traducere. presus de toate înfloreşte „Prinţul negru”, „varietate de
Răspund în felul acesta printr’o faptă pentru ai noştri, la trandafir de un roşu foarte închis”. Mănunchiul acesta de
cealaltă, asemănătoare, în atât de măreţe proporţii şi cu atât treizecişicinci de poeme e închinat lui George Enescu. El şi
de fermecător crainic, făcută pentru Francezi. Prinţul negru trebue să fie una şi aceeaş făptură.
„Citirea pe care tocmai am dus-o la capăt a „Povestirilor Iată că în nişte zile în care atâţia ne frământăm, cum să
româneşti din scriitori contimporani” traduşi în franţuzeşte sărbătorim cei cincizeci de ani ajunşi de Enescu, o scriitoare
de d-na Sarina Cassvan, mi-a chemat numaidecât în minte franceză poposită din întâmplare printre noi se aşază zâm
admiraţia fără margini pe care învăţatul şi simţitorul Gaston bind, ca un îndemn pentru rămânerea pe gânduri a celorlalţi
Paris o avea faţă de cântecele populare culese de d-şcara mai îndreptăţiţi, în fruntea alaiului. Ea are destul pas şi pa-
