Page 51 - 1931-05

2 9 6 B O A B E D E G R Â U

nişte aluviuni ale unei generale transhumanţe. Strămoşii noş­ dându-şi seama de cât folos le poate fi o asemenea organiza­
tri sunt bacii de pe vremuri cari aveau în munte o a doua ţie, au înfiinţat de curând cercuri cu acelaş scop.
locuinţă, aceea din zilele cele mai frumoase şi liniştite, cu Ele crează întâiu putinţa desvoltării turismului. Dacă n’aţi
cele mai adânci şi mai hotărîtoare amintiri. Ascultaţi bucata fost în Bucegi sau pe Postăvaru şi Piatra Mare, sau la lacul
aceasta de antologie. Ea trebue să vă fie cunoscută şi e o Bâlea, şi n’aţi umblat cu drag pe drumurile săpate în stâncă
dovadă că duhul drumeţesc nare dece să ne lipsească şi de aceste societăţi, dacă nu v’aţi călăuzit, fără primejdie de
face parte din înzestrările noastre fireşti : rătăcire, ziua şi noaptea, după semnele colorate puse pe trun­
„Nu e cioban sau ţăran care a ciobănit — şi cei de pe la chiuri, pe pietre şi, unde lipsesc şi ele, pe stâlpi anume aduşi
munte au umblat mai toţi cu oile — căruia să nu-i fie dragă şi înfipţi la 2000 de metri, de aceleaşi tovărăşii, dacă n’aţi
această meserie. „Ai venit sus la noi, la aer", îţi zice bine­ poposit după un drum obositor, pentru noapte sau pentru adă­
voitor baciul, ieşind din gura neagră şi joasă a stânei, în lu­ post de furtunile repezi, într’o casă de bârne, prevăzută cu tot
mina soarelui. Iar unul răspunse unui turist, care-1 întrebase, ce trebue celui mai curat şi prietenos han, ridicată tot de oa­
dacă nu-i e urât în singurătate : „Nu sunt singur ; sunt cu menii aceştia, nu puteţi, nici să înţelegeţi nici să vă închipuiţi
oile şi cu munţii”. care e isprava simţului gospodăresc şi a însufleţirii lor. Aceas­
„Cu cât plaiurile sunt mai neumblate, cu atât ciobanii sunt tă organizaţie pune însă astăzi muntele la îndemâna tuturor. A
mai îndatoritori şi mai credincioşi datinelor vechi de ospita­ doua ei osteneală e tocmai activitatea de propagandă şi de
litate. Mi s’a întâmplat de multe ori, să mă fi ospătat pe atragere. înălţimile de piatră şi-au pierdut din grozăvia cu
mine şi pe însoţitorul meu şi să nu fi vrut să primească nimic care umpleau pe omul oraşelor. Ele sunt un loc de retragere
pentru asta. Darul dela stână nu se plăteşte. Iar dacă se în­ şi de încântare pentru oricine. Muntele a putut fi însfârşit
tâmplă ca ciobanii să nu fie primitori, pricina nu e alta decât cucerit prin această muncă de credincioşi ai înălţimilor. So­
că au avut experienţe neplăcute cu turişti fără creştere şi lip­ cietatea îşi crează, ca să se refacă, ea singură prilejuri de
siţi de tact. Asta îl scârbeşte pe ţăran pentru multă vreme. singurătate. Cel din munte e întâiul dintre toate, şi mai a-
„Câte ceasuri tihnite am petrecut la vatra ciobanilor ! La proape de dumnezeire, adică de cufundare în sine, de înoire
vatra aceea milenară : un colţ al încăperii căptuşit cu bolo­ şi de putere. Intâile drumuri şi întâile adăposturi s au tras.
vani, ca să nu ardă bârnele dela perete, lângă care şi vor­ Trebue mers mai departe pe urmele lor. Ceeace aşteaptă la
beşti de aceleaşi lucruri ca acu o mie de ani, de oi, de lupi capăt, ca de pe o culme ajunsă, e un orizont neaşteptat şi
şi de urşi. Iar de jur împrejur stau strajă, de zece mii de ani, odihnitor. Vara urcă la munte, cu flori mari galbene de tele-
munţii falnici şi brazii înalţi, neatinşi de luptele şi de zvârco­ kia, cu tufe de afine lipite de piatră, cu zvon depărtat de tă­
lirile umanităţii de pe şesuri, chiar dacă ele trec câte odată lăngi nevăzute, ca un cântec pe care şi-l cântă lui singur
şi peste coamele munţilor ca un val de nebunie. Valul se masivul. Sufletul neavând ce să asculte din afară, se ascultă
duce, cu nebunia lui, şi sus rămân stâncile, codrul, apele şi pe sine. El cunoaşte atunci marea mărturisire. De aceea poa­
stânele. Iar când, după topirea zăpezilor, cântecul apei se te muntele e religios şi creşte oameni de credinţă şi de folklor
întăreşte, codrul înverzeşte şi păşunea înfloreşte, atunci îm­ mirositor şi trist. Gândiţi-vă la Mioriţa, care şi-a cules ver­
prejurul stânelor sure, sună tălăngile amestecate cu behăitul surile de pe jghiaburi de munte. Gândiţi-vă, ca la o scăpare,
mieilor şi cu lătratul câinilor, şi baciul cuminte vorbeşte de la drumurile lui, care vă aşteaptă.
oi, de lupi şi de urşi; şi, câte odată cu îngăduială, şi de ne­
bunia lumii. El simte că oricât s ar lăuda această lume cu TURISMUL DE APÂ. — Drumurile de apă nu trebue să
drepturile şi puterile ei, ea nu fiinţează decât prin munca ba­ le descopere Românii acum, aşa cum nu trebue să le descopere
ciului şi a fratelui său întru cinste şi hărnicie, plugarul . nici pe cele de munte. Pe unele şi pe altele am umblat de
Aceasta e însă o vedenie a drumeţiei vechi, care nici nu mult. Dar dela ciobanul transhumant întins pe mintean la
ştia de sine şi nici că-şi dădea asemenea nume. Turismul mo­ 2000 de metri şi ascultând cu ochii jumătate închişi talanga
dern are nevoe de ea ca de o vatră de aşezare, gata, dar oilor şi până la drumeţul pe care trenul l-a lăsat aseară la o
e altceva. Iată-1 şi la noi, în oamenii şi în locurile care s au staţie din vale şi care a plecat din zori dela hotel pe drumul
pregătit pentru un astfel de rost. Urcaţi pe valea Oltului, co de înălţime săpat în piatră, însemnat în vopseli şi cu case de
borâţi în Sibiu sau Braşov, şi fiţi mai băgători de seamă la adăpost în câte o poiană, e mult. E un timp întreg de pregă­
lumea care se ţese între Sinaia şi Predeal, mai ales într o zi tire, de deprindere şi de organizare, de trezit luarea aminte a
de sărbătoare sau în lunile vacanţei; aveţi să-l întâlniţi în­ oraşului depărtat de natură, de refăcut în plămâni, în muşchi
treg şi aidoma turismul de munte românesc. Pe podurile ier­ şi în bucurie de singurătate pe vechiul homo montanus şi de
boase ale Bucegilor sau în Strunga Dracului de pe Negoiu pus la îndemâna lui, cu oricâte jertfe, înlesnirile pe care
sau prin ierbăria arsă de soare a Rarăului bucovinean, cu astăzi le aşteaptă. Aici am lucrat şi mergem înainte. Putem
mai puţină conştiinţă, pentrucă observatorul îşi uită de sine zice însă că în aceeaş măsură în care încep să stăpânească
şi se pierde însuş în materialul de observat. In toate orăşe­ drumeţii noştri Carpaţii, stăpânesc Dunărea şi Marea Nea­
lele din lungul Alpilor Transilvaniei şi mai încolo, dela O- gră ? Iată ceva de care mă îndoesc. Voiu încerca să arăt
răştie până la Bistriţa, se găsesc secţii ale Asociaţiei Carpa­ de ce. îmi pare rău că nu-mi va fi chiar aşa de greu.
tine ardelene săseşti. In centrele ungureşti trăeşte Carpatina Cine se abate nu prea departe de Bucureşti, în Vlaşca, pe
maghiară. La Cluj, Bran şi Braşov în Transilvania, la Câm­ drumurile vânătorilor, şi ajunge la Baltă, să zicem în Maiu,
pulung în Bucovina şi dela Bucureşti la Sinaia, dela Câm­ când ies din matcă apele umflate de ploile primăverii, se tre­
pulungul muntean până la Brăila se desvoltă secţiile Touring zeşte deodată în mijlocul altei vieţi. Scriitorii, de obiceiu ve­
Clubului României. Bucureştii şi Iaşii au societăţi de turism niţi din altă parte şi aşezaţi în marginea ei de întâmplare, au
de munte proprii, foarte active. Unele oraşe, ca Piatra Neamţ, zugrăvit-o poate în culori prea exotice şi superlative, făcute