Page 52 - 1931-05

C R O N I C A 2 9 7

4
i
I

Pe plajă, la Movilă

mai curând să mire şi sâ ţie departe decât să cheme. Adu- dreapta şi de-a stânga şi cu cântecul şi fâlfâitul de aripi de
ceţi-vă aminte de nuvelele lui Kiriţescu, care-şi ticluise şi o pretutindeni. Intraţi însă în masivul plin de culmi deopotrivă
limbă aparte, foarte anevoe de urmărit, împestriţată de cu­ de înalte şi de izolate, al Făgăraşului sau în Retezatul cel
vinte locale, tot aşa de multe, de strălucite şi de tainice ca aspru, cu tăuri reci! La fel sunt pentru drumeţul de apă re­
şi vegetaţia, păsăretul şi oamenii trăitori pe-aici. Din jos de vărsările şi lacurile Deltei şi apoi orizontul nemărginit al
Olteniţa, până în balta Brăilei, Dunărea apare aproape la fel Mării. In poezie, cele mai evocatoare versuri rămân cele ale
în literatura lui Sandu-Aldea, om şi el de Bărăgan, coborît lui Eminescu, care mai mult a simţit, decât a văzut şi a trăit
până la apă numai cu hoţii lui de cai şi muncitorii din por­ Marea, şi în tot cazul nu Marea noastră. In proză, sunt tot
turi. In şirul, lor aş pune numaidecât şi pe Panait Istrati, felul de încercări sau de realizări, dela Crăsescu până la Sa-
scriitor brăilean, dar cu aceeaş înţelegere mărginită, mirată doveanu, dar scriitorul nostru de Dunăre de jos şi mai ales
şi fantastă faţă de fluviu, care se vădeşte destul de caracte­ de Mare rămâne Jean Bart, ca un catarg de vas bătrân de
ristic nu numai în lumea, dar şi în titlul de cântec bătrânesc răsboiu, cu toate steguleţele de semnale şi de salut fâlfâite
al întâiului lui roman. Kira Kiralina e un refren de durere în de vânt. Ce a dat el ca frescă sau analiză miniaturistă din
folklorul dunărean ca şi Mioriţa în cel carpatic. Dacă unul viaţa în oraşele noastre de apă sau din călătoria în larg şi
a putut să creeze însă în jurul ciobanului o ţesătură de ver­ din debarcările în voia visului, n are încă pereche.
suri, cu o artă şi cu o duioşie a ei pentru totdeauna câştigate Alături de scriitori şi de atâtea ori întrecându-i, pictorii au
literaturii populare, celălalt n a fost în stare să dea decât străbătut acelaş ţinut, în care se mişcă turismul de apă, l-au
fragmente strălucite, păstrate de obiceiu într’o atmosferă adus în mijlocul oraşului din marginea lui de pământ temută
străină. Stăpânirea turcească, amestecul de lume şi de măr­ şi l-au aprins de toate focurile paletei. Au fost mai de mult
furi şi caracterul de loc de trecere au fost prea puternice ca Steriade şi Verona, cu vederi şi tipuri din Brăila sau Cons­
să nu izbească fără putinţă de ştergere închipuirea populară, tanţa, cu toată mirarea începutului, şi a fost, după răsboiu!
tocmai în zilele ei de mare creaţie. Abia cântece mai noui din 1913, izbucnirea răsăriteană a Cadrilaterului, din maha­
descopăr pe pescar, ca atare şi omenesc, în acel cadru de lalele Turtucăei până la coasta de argint şi de safir a Bal-
Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere, care e un vers de om cicului, cu aproape toţi pictorii români de seamă. Poate că
de şes, nu de apă. din această mişcare n’a rămas în afară decât Pallady, pe ca-
Mai încolo, spre Deltă şi spre Mare, privelişte şi fel de re-1 îndepărta, ca mediu, parisianismul lui, şi ca tehnică, nă­
traiu arată, de rândul acesta limpede pentru toţi ochii, că e vala prea mare de lumină şi de culori sălbatice. Dacă pictorii
vorba de un alt pământ. După cum de pe un munte mai ome­ n’au fost descoperitorii Dunării şi ai Mării, au fost cei mai
nesc, de unde aşezările din vale se mai pot urmări şi legătura înzestraţi şi calzi propagandişti ai lor. Prin ei, ele au intrat
cu vatra vieţii de toate zilele parcă nu s’a rupt, drumeţul în casele şi gândurile noastre.
n’are destul simţul altei lumi, aşa şi de pe o luntre, ocolită Acesta e cadrul natural al turismului de apă şi acesta che­
meşteşugit printre sălcii şi cozi de ostroave, cu nuferi de-a narul de artă care îl înalţă.