Page 13 - 1932-07
P. 13

266                                 B O A B E  D E  G R Â U


        Aman şi păstrate în muzeu, să fie curăţate de zgură şi   Părul  lui  ondulat  —  negru  ca  pana  corbului  —
        trase din nou cu mâna, la teascul pe care îl foloseâ   abia  în  ziua  înmormântării  a  trădat  prietenilor  ce
        în  viaţă  artistul.  Lăsăm  tot  beneficiul  câştigului   se  apropiau  să-i  sărute  faţa,  că  fusese  vopsit  ani
        muzeului Aman pentru îmbunătăţiri.               dearândul,  cu  un  meşteşug  pe  care  numai  moartea
          In  osteneala  noastră  am  avut  bucuria  ca  prin  îl destăinuiâ. Atât ţinuse la frumuseţea tinereţei.
                                                                      Servitorii lui aveau poruncă să şteargă
                                                                    pe  tălpi  cu  grije  pe  câţi  îi  călcau  pra­
                                                                    gul casei — elevi, prieteni, admiratori —
                                                                    o  distanţă  socială  împotriva  murdăriei.
                                                                    Felinarul  cu  gaz  din  faţa  casei  eră
                                                                    curăţat  din  aceeaş  grijă  şi  strălucea
                                                                    întotdeauna  ca  nou.  încălţămintea  lui
                                                                    aveâ  talpa  vopsită  în  negru  lucios,  iar
                                                                    deasupra  atelierului  de  primire,  îşi  clă­
                                                                    dise  adevărata  odaie  de  lucru,  care  to-
                                                                    tuş,  ca  altă  ciudăţenie,  aveâ  duşumelele
                                                                    zugrăvite în culoare albă ca fildeşul.

                                                                      îndrăgea  îmbrăcămintea  elegantă  —
                                                                    asta  făceâ  parte  din  persoana  lui  —
                                                                    aşa  ca  jiletca  roşie  a  lui  Theophile
                                                                    Gauthier,  pentru  crezul  de  izbândă
                                                                    al romantismului entuziast.

                                                                      Uneori — să ni se ierte destăinuirea —
                   «Dunărea», Calul Domnitorului Carol 1(1877)
                                                                    se  inspiră  în  arta  pe  care  o  oficiâ  cu
                                                                    demnitate  şi  imens  prestigiu,  din  câte o
        această  muncă  ce  se  prezintă  în  condiţiile  pe   săracă  fotografie;  dacă  nu  ca  o  mare  umilinţă
         care orice răsfoitor al albumului, scos în acest scop,   artistică,  din  dorul  romantic  de  a  fi  cât  mai  real.
         le poate preţui, să aducem la îndemâna celor ce iu­  Insă  gravuri  şi  picturi  în  care  a  pornit  dela  pro­
         besc  pe  Aman,  gravuri  inedite  şi  al­
        tele, ce, de mult epuizate, erau zadar­
         nic dorite de colecţionari.
           De  netăgăduită  importanţă  isto­
         rică,  duioase  icoane  ale  vieţii  buni­
         cilor  noştri,  lângă  «flori  ale  Bosfo­
         rului  »  ivindu-se  strălucitoare  graţia
         franceză  din  al  III-lea  imperiu,  şi
         binevestindu-se  pentru  întâia  oară
         priveliştile  româneşti,  cu  pitorescul
         dela noi din datină.
           Cu  o  delicateţe  virtuoasă,  îmbi­
         nată ades cu îndrăzneţe avânturi.
         Aman  a  înfăptuit  în  aceste  pagini
         cele  mai  însufleţite  înălţări,  pe  care
         le-a  dat  într'adevăr  cu  talent  cin­
         stit  şi  suflet  mare,  meritând  din
         partea  urmaşilor  o  dragoste  sfântă
         şi  o  recunoaştere  nouă,  în  vremi
         când  mulţi  năzuitori  de  faimă  nu  a-
         jung, nici  la ştiinţa artei, nici la ale­
         sele însuşiri câte au făurit talent viu,                    La o serată
         celui  ce  a  închis  ochii  în  1891,  bine­
         meritând recunoştinţa şi entuziasmul nostru.    zaica sensibilitate chimică, au fost întrecute de sin­
           De  multe  ori  amintiri  mărunte  zugrăvesc  mai   cerul  lui  avânt  sufletesc,  singurul  element  ce  dă
         adânc  decât  generalităţile,  chipul  adevărat  al  unei   însemnătate artei, pentrucă «avea » şi ceva din el.
         personalităţi,  legenda  şi  anecdota  poartă  un  adevăr   In  sarcofagul  de  sticlă  al  unei  vitrine  gotice
         mai  simţit  decât  orice  alt  verdict  rece.  Iată  dece   păstră  desigur  nu  de  paradă,  cămăşi  ţărăneşti  şi
         socotim  farmec,  şi  chiar  îndreptăţire  acestor  in­  ouă  încondeiate,  visând  s'ar  crede,  taina  artei
         discreţii.                                      ţărăneşti. Alături o ţeastă de mort pe care a scris
   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18