Page 13 - 1932-07

266 B O A B E D E G R Â U

Aman şi păstrate în muzeu, să fie curăţate de zgură şi Părul lui ondulat — negru ca pana corbului —
trase din nou cu mâna, la teascul pe care îl foloseâ abia în ziua înmormântării a trădat prietenilor ce
în viaţă artistul. Lăsăm tot beneficiul câştigului se apropiau să-i sărute faţa, că fusese vopsit ani
muzeului Aman pentru îmbunătăţiri. dearândul, cu un meşteşug pe care numai moartea
In osteneala noastră am avut bucuria ca prin îl destăinuiâ. Atât ţinuse la frumuseţea tinereţei.
Servitorii lui aveau poruncă să şteargă
pe tălpi cu grije pe câţi îi călcau pra­
gul casei — elevi, prieteni, admiratori —
o distanţă socială împotriva murdăriei.
Felinarul cu gaz din faţa casei eră
curăţat din aceeaş grijă şi strălucea
întotdeauna ca nou. încălţămintea lui
aveâ talpa vopsită în negru lucios, iar
deasupra atelierului de primire, îşi clă­
dise adevărata odaie de lucru, care to-
tuş, ca altă ciudăţenie, aveâ duşumelele
zugrăvite în culoare albă ca fildeşul.

îndrăgea îmbrăcămintea elegantă —
asta făceâ parte din persoana lui —
aşa ca jiletca roşie a lui Theophile
Gauthier, pentru crezul de izbândă
al romantismului entuziast.

Uneori — să ni se ierte destăinuirea —
«Dunărea», Calul Domnitorului Carol 1(1877)
se inspiră în arta pe care o oficiâ cu
demnitate şi imens prestigiu, din câte o
această muncă ce se prezintă în condiţiile pe săracă fotografie; dacă nu ca o mare umilinţă
care orice răsfoitor al albumului, scos în acest scop, artistică, din dorul romantic de a fi cât mai real.
le poate preţui, să aducem la îndemâna celor ce iu­ Insă gravuri şi picturi în care a pornit dela pro­
besc pe Aman, gravuri inedite şi al­
tele, ce, de mult epuizate, erau zadar­
nic dorite de colecţionari.
De netăgăduită importanţă isto­
rică, duioase icoane ale vieţii buni­
cilor noştri, lângă «flori ale Bosfo­
rului » ivindu-se strălucitoare graţia
franceză din al III-lea imperiu, şi
binevestindu-se pentru întâia oară
priveliştile româneşti, cu pitorescul
dela noi din datină.
Cu o delicateţe virtuoasă, îmbi­
nată ades cu îndrăzneţe avânturi.
Aman a înfăptuit în aceste pagini
cele mai însufleţite înălţări, pe care
le-a dat într'adevăr cu talent cin­
stit şi suflet mare, meritând din
partea urmaşilor o dragoste sfântă
şi o recunoaştere nouă, în vremi
când mulţi năzuitori de faimă nu a-
jung, nici la ştiinţa artei, nici la ale­
sele însuşiri câte au făurit talent viu, La o serată
celui ce a închis ochii în 1891, bine­
meritând recunoştinţa şi entuziasmul nostru. zaica sensibilitate chimică, au fost întrecute de sin­
De multe ori amintiri mărunte zugrăvesc mai cerul lui avânt sufletesc, singurul element ce dă
adânc decât generalităţile, chipul adevărat al unei însemnătate artei, pentrucă «avea » şi ceva din el.
personalităţi, legenda şi anecdota poartă un adevăr In sarcofagul de sticlă al unei vitrine gotice
mai simţit decât orice alt verdict rece. Iată dece păstră desigur nu de paradă, cămăşi ţărăneşti şi
socotim farmec, şi chiar îndreptăţire acestor in­ ouă încondeiate, visând s'ar crede, taina artei
discreţii. ţărăneşti. Alături o ţeastă de mort pe care a scris