Page 19 - 1932-07
P. 19

B O A B E  D E   G R Â U
         272
         1829,  de  a  cărui  trecere  pela  noi  se  leagă  atâtea   rând  aşezatul  Centaur  al  lui  Jalea;  în  fragmen­
         aşezăminte. A fost gândită ca un colţ de plimbare,  tul central, până la rontul al doilea, pare un bulevard
                                                                      cu  case  de  odihnă  şi  de  visare,  iar
                                                                      în  fragmentul  din  urmă  are  înfăţi­
                                                                      şarea  unei  desăvârşite  autocăi,  cu
                                                                      hipodromul  la  un  capăt  şi  cu  ae­
                                                                      roportul  la  celălalt.  Pădurea  Bănesei
                                                                      chiamă  din  zare,  iar  mai  departe  la­
                                                                      cul  şi  pădurea  Snagovului,  cu  toată
                                                                      lumea  trecătoare  care  se  scurge  spre
                                                                      ele.  E  cea  mai  frumoasă  intrare,
                                                                      lungă  de  trei  kilometri,  pe  care  şi-o
                                                                      puteă  croi  Bucureştiul  dinspre  Mia­
                                                                      zănoapte,  încotro  are  cele mai  multe
                                                                      legături.  E  ca  un  gang  de  verdeaţă,
                                                                      de  cântări  de  păsări  şi  de  f l o r i ,
                                                                      vrednic  de  faima  de  odinioară  a
                                                                      oraşului de pe malurile Dâmboviţei.
                                                                         Grădinile  care  rămân  de  amintit
                                                                      nu  mai  sunt  nici  aşa  de  cunoscute
                                                                      şi  nici  aşa  de  mari,  grădina  Icoanei,
                                                                      de  unde  pornia  odată  un  fir  de  apă
                                                                      spre  Dâmboviţă,  cu  scaune  de  mă­
                                                                      celari  pe  mărgini,  ceeacc  a  dat  nu­
                                                                      mele  Străzii  Scaune,  grădina  Ioa-
                                                                      nid,  rămăşiţă  dintr’o  măreaţă  livadă
                                                                      de pomi, astăzi în cea mai mare parte
                                                                      clădită,  grădina  Eliad,  unde  a  lucrat
             In Cişmigiu, intre răzcare (Arhitectul peisagist şi artistul fotograf)
                                                                      tipografia  marelui  scriitor  şi  patriot,
         pe o pârtie destul de bătută, la capătul căei Mogo-   năvălită de nişte « Moşi * industrializaţi, grădina dela
         şoaia,  atât  spre  castelul  lui  Brâncoveanu  şi  drumul   Tei sau dela Herăstrău, înjosite şi scăzute, Grădina
         Târgovistei  cât  şi  spre  d r u m u l
         Ploeştiului,  şi  a  ajuns  şi  a  rămas
         timp  de  multe  zeci  de  ani  locul  de
         incurare a cailor repezi dela caleştele
         de  lux  ale  protipendadei  de  sânge
         şi  de  caftan  sau  ale  boierimii  de
         avere  de  mai  târziu.  Pe  margini
         creşteau  în  mai  multe  rânduri  teii
         romantici.  Poate  că  cea  mai  fru­
         moasă  vreme  a  Şoselei  Kiselev  a
         fost  vremea  bătăilor  de  flori  şi  a
         carelor  alegorice.  A  urmat  apoi  un
         fel  de  decadenţă  şi  de  pustiu,  cu
         înaintarea  nouilor  cartiere  care-i
         luau  aerul  pe  o  lungime  de  un
         kilometru,  de  doi,  de  trei.  D e l a
         intrare,  pe-o  lăture  arăta  un  şir  în­
         treg de muzee, de Ştiinţe Naturale,
         Geologie,  A r t ă   Naţională,  şi  pe
         alta,  gura  de  bulevard  de  trei  ori
         mai  larg  decât  ea,  al  viitorului  Parc
         Naţional.  A  fost  atunci  ca  un  fel  de
         trezire,  care  a  dat  Şoseaua  Kiselev
         îndărăt  rostului  ei  dintâiu  şi  i-a  fă­
         cut  o  strălucire  nouă.  In  fragmentul
         dela  început  şi  până  la  rontul  în-                     Amforă înflorită din Cişmigiu Foto Strlian Petrcscu
         tâiu,  ea  s’a  revărsat  în  părţi  cu  pa­
         jişti  de  flori,  cu  statui  de  parc,  aşă  cum  sunt   Botanică,  trecută  asupra  Municipiului,  dar  deo­
         Delavrancea,  Leonard  şi  mai  cu  seamă  de  cu­  camdată tot aşa de părăginită, afară de plopii
   14   15   16   17   18   19   20   21   22   23   24