Page 32 - 1932-07
P. 32
NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO
D U Ş M A N I I
Aşă sc întâmplă ca, atund când Hristo Mese- să o ierte şi veşnică odihnă în loc liniştit. Ce
cicata intră în hanul dela Antimovo, să nu fie femee eră — făceâ ce făceâ şi tot găseâ ceva să
acolo nimeni şi el, în loc să se aşeze la vre-o masă, te ospăteze.
rămase la uşe şi începu a răsuci o ţigare. Sărăn- Dacă nu altceva, măcar o oală de fasole avcâ
doaia, tânăra, care scriâ ceva în catastif, îl privi întotdeauna pe foc. Iar tu — n’am. Apoi când
în grabă, surâse şi zise: sunt flămând, cum o să-ţi beau acritura ta te vin!
— Bine ai venit, moş Hristu! Ce mai e nou? Mesedcata se supără şi păşi înăuntru în cârciumă.
— Noutatea este că sultanul turcilor s'a turrit.
Toate sunt in rânduială, numai că spânului n’au
să-i dea mustăţi nici chelului păr.
Sărăndoaia îşi întoarse faţa spre el, îl privi cu
ochi negri şi râse.
— Ei, asta-i, moş Hristu. Spune altceva, alt
ceva. Dumneata umbli prin sate, le ştii pe toate.
— Şi altceva să-ţi spuiu atunci: ieri Sămenii şi
Bistricenii erau să se omoare. Mare bătae a fost.
Se ceartă pentru izlaz, dar cearta asta e mai veche
ca mine, ba şi ca tata. Tocmai treceam pe acolo
şi i-am privit. Unde au pornit ale pluguri şi
dintr'un sat şi din ălâlalt, ca antileria. Unii erau
călări înainte, întocmai ca la războiu, iar pe urmă
veneau pedestraşii şi făceau o gălăgie par'că eră
nuntă turcească. Am oprit calul să-i privesc. Când
au ajuns la hotar...
— Dar pentru ce se ceartă?
— Pentru o bucată de loc. Şi să zid că e mare,
dar e uite aşă, o bucăţică, încât dacă un măgar
s’ar rostogoli pe el, i-ar rămâne coada afară. în
căpăţânare omenească — nu-1 lasă nici unii nici
ăilalţi, şi unii vor să-l are şi ăilalţi, de-aia au scos
şi plugurile. Şi vreau să spun, m’am oprit să-i
privesc. Când au ajuns la hotar au ieşit unii înain
tea altora ca cocoşii — se certau.
Şi unde au strigat ăi de pe urmă: hu-u, şi ăi
lalţi: hu-u, şi unde s'au înşfăcat şi au intrat unii
în alţii val vârtej. Jucau domegele de par'că scu
turau perii.
— Doamne, Dumnezeule! Trebuie că s’au iz
bit rău!
Hristo Mesedcata rămase la uşe.
— Nu, n’au nimic. Pentrucă dacă dintr’o sută
de inşi jumătate sunt nebuni, ailaltă jumătate sunt
cuminţi. — Bine ai venit! îl salută Calmucul.
Au intrat între ei şi i-au despărţit. Dar tot — Bine ai venit! Zi-mi mai bine drum bun,
au fost unii cu capetele sparte şi cu mâinile rupte. pentrucă plec. Asta nu mai e han.
Acum au să se judece. — Ia ascultă, măi tizule — zise Calmucul — de
— Au să umple buzunarele advocaţilor. câţi ani eşti? Tot vroiam să te întreb. Eu eram
— Ia lasă astea, Vasilche, dar dacă ai ceva de tânăr şi am îmbătrânit şi tu tot aşă eşti. De câţi
mâncare, să-mi dai, că ursul flămând nu joacă ani eşti?
în horă. Mesedcata nu-i răspunse. Dar Calmucul aveâ
Sărăndoaia mişcă sprâncenele subţiri şi făcu dreptate — nimeni nu puteâ spune de câţi ani eră
semn cu capul că n’are. Mesedcata. Scund la statură, slab şi încărunţit,
— N'ai? Şi mă fad să-ţi povestesc noutăţi! cu ochii albaştri şi mustăţile tunse. Şalvarii cenuşii
Bună treabă ! He, alta eră maică-ta, răposata, D-zeu •) erau tociţi, dar foarte curaţi. Aveâ dorapi înalţi
cum nu mai purtă nimeni. Mesedcata eră un fel
•) Vezi Boabe de grâu, Anul III N-rul 5 şi 6. de negustor, care mai mult călcâ pe urmele ade-
