Page 34 - 1932-07

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 287

mustăcioşi şi neraşi. Dar tot ce aveau pe ei era încă înainte să isprăvească Mesecicata, Sărnenii
nou — anteriu roşu, nădragi de aba şi călţuni albi se strâmbară de râs şi, când isprăvi de-abinelea,
ca zăpada. Ei la rândul lor îi suduiau pe Bistri- nu mai râdeau, ci urlau ca lupii.
ceni. Şi cu toate că-1 cunoşteau pe Mesecicata, — Să trăeşti, Hristule! Să trăeşti o sută de ani!
întărâtaţi de ură, îl priveau ca pe un duşman. — strigă cel mai bătrân din Sămeni. Lua-te-ar
— Aţi întârziat, flăcăilor! — le zise încet Me­ naiba să te ia! O să mă faci să mor de râs. Ia vino,
secicata. vino şi îmbucă din pâinea noastră...
Puţin dacă vă mai grăbeaţi, îi găseaţi aici pe — Eu am mâncat — zise Mesecicata — şi, cum
Bistriceni cu moş Ivan Titef. Sărăndoaia râdeâ, o privi şi îi făcu cu ochiul —
— Au fost aici ? nu sunt flămând, dar dacă faceţi cinste cu ceva,
— Aici. Cum simţiră însă că veniţi, au şters-o. aş bea un vin.
Sărnenii râseră şi ei. Ca şi Bistricenii, scoaseră — Jupâneaso, dă-i o jumătate oca de vin!
traistele şi mai mari şi începură să mănânce. Porunciră vin şi pentru Calmuc. Dacă s'ar fi
— Bistricenii ăştia sunt oameni subţiri — începu aflat şi alţii în cârciumă şi lor le-ar fi dat. Cal­
Mesecicata. Oameni piperniciţi, s'au îmbrăcat în mucul ridică paharul şi, cum nu prea ascultase
pantaloni, şi la muncă merg în papuci. Şi tare ce se vorbise, zise:
mai sunt fricoşi. Când se întâmplă de vine vreun — Să trăiţi, scumpi oaspeţi! Sărnenii ? Crăpa-
urs în satul lor, toţi se culcă ca să-i calce de frică. re-ar de ursari!
Dar ştiţi de ce? Bău, se linse şi privi ca şi când ar fi zis ceva
Sărnenii ciuliră urechile. frumos. Bine că nu-1 auziră Sărnenii. Unul din
— Să vă povestesc. Intr’un an veniră ţigani în ei însă grăi :
satul lor cu ursul. Culcându-se să înopteze au — Ce, ce ? Ce tot trăncăne ăla ?
legat ursul. — E beat — zise Mesecicata — nu ştie ce spune.
Dar sălbăticiune nu e ? Ursul se desleagă, târăşte Calmucul pricepu că a încurcat-o, îşi muşcă
lanţul şi fuge. Tot umblând el, se băgă în co­ barba şi tăcu.
teţul lui Vasile Consulul. 11 ştiţi? Sărnenii se sculară să plece. Bătrânul care-i
— Cum să nu! ei ? duceă, îşi încruntă sprâncenile şi zise: « Cum ajun­
— Găinile cârâiră, iar Consulul îşi zise: « vul­ gem, Cherane, vă duceţi drept la doftor. Tu îţi
pea *. Se duce şi închide coteţul. Până să aducă arăţi mâna, şi tu, Stoio, să arăţi unde ai fost în­
Vasiliţa lumânarea, Consulul văzu că acel ceva îm­ junghiat. Să zici că ai o coastă ruptă».
pinge dinăuntru capacul coteţului şi îşi puse Şi plecară cu căruţele lor, bătute în fier, grele
spinarea ca să-l ţie. ca tunul şi cu caii iuţi şi bine hrăniţi.
« Fă, femee! — zise — asta-i ceva mare, trebuie Mesecicata rămase singur, râse şi bombăni ca
să fie viezurul finului! » Şi, când întinse nevastă-sa pentru sine. Calmucul se dădu jos de pe bancă,
lumânarea şi priviră, ce să vadă: ursul! Fuga în veni la el şi îi zise:
casă, se încuie şi strigă: « ursu ». Se auzi din vecin — Ce s’a întâmplat, măi vere ? Ce se supărară
in vecin şi tot satul se puse să strige: ursu! până aşâ oamenii ăştia?
la ziuă. Iar ursul, încurcat in lanţ, şedeâ în coteţ. — Ei, Calmuce, Calmuce! — zise Mesecicata —
Ţiganul veni şi îşi luă fiara. tu parcă ai ieşit din mormânt. Păi, eu am po­
Săriră atunci Bistricenii — să-l omoare. I-au luat vestit, am mâncat, am băut, şi tu acum te tre­
zece poli de aur pentru o găină sugrumată de urs zeşti să întrebi ?
şi asta nu că făceâ găina atâta, ci pentru frica Tânăra Sărăndoaia râdeâ.
trasă toată noaptea!
O TRAISTĂ CU PRAF DE PUŞCA

Iancu, factorul poştal, se abătuse pe la cariere şi o băgă în buzunarul vestei. Apoi se aşeză jos
ca să lase o scrisoare pentru moş Moscu. După şi începu a-şi răsuci o ţigare.
ce strigă de mai multe ori, dintr'o groapă între — Ce mai face primarul, Iancule?
bolovanii împrăştiaţi şi încălziţi de soare, se arătă — Ce să facă primarul — bea şi mănâncă. Ma­
moş Moscu, pe care Iancu îl putu vedeă cât e de tale, moş Moscule, ai început să primeşti cam des
abătut şi cum îi lucesc ochii, ca şi când se aduna­ scrisori. Nu cumva s'o fi rostuit treaba aia? Haide!
seră în ei lacrimi. Moş Moscu aveâ o faţă înţe­ De ai luă milioanele, despre care ai vorbit, să ne
leaptă şi îngrijorată, întotdeauna când nu eră beat. pricopsim şi noi pe lângă dumneata.
Ar fi zis cinevă că e funcţionar, negustor sau orice Moş Moscu surâse oarecum cu amărăciune şi
altcevă, dar nu că se zdrobeşte să scoată bolovani dădu din mână.
din gropi. Se uită în jos spre vale, acolo unde fusese ve­
— Moş Moscule — zise Iancu — ai o scrisoare. chiul schit turcesc, înconjurat de peri. Perii erau
Moş Moscu luă scrisoarea, îi ceti adresa, o ră­ înverziţi ca nişte buchete, şi la fel şi iarba de sub
suci puţin între degete şi n’o deschise, ci o îndoi ei. Eră cald, şi nu puteai să te uiţi de soare.