Page 36 - 1932-07

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 289

din nou de lucru? Iancu se uită, apoi se întoarse — Ne priveşti! Stai tot pe pragul uşii şi te uiţi
şi o luă înainte. afară. Las’ că ştiu eu, ştiu eu pe cine aştepţi...
Moş Moscu se apucase într’adevăr de lucru, Sărăndoaia râse şi porni din nou spre uşa.
îndată ce plecase Iancu. Doreă să rămâie singur, Ştiă că este pândită şi surâdeâ.
şi nu se grăbiă să citească scrisoarea. Ştiă de unde — II aşteaptă pe Matei — zise Cervenacof. Pen­
vine, după cum ştiă şi ce e scris în ea. Dar nu tru el s’a gătit aşâ.
putu să rabde mult, ieşi din groapă, deschise — Poate că o fi şi pentru moş Moscu.
scrisoarea şi începu s'o citească. Mâinile îi tre­ — Nu e pentru el, învăţătorule. Nu e nici pen­
murau. Nu citeă cuvintele în întregime şi se tru mine şi nici pentru tine. Noi am trecut din
grăbiă. Ar fi dorit şi să citească scrisoarea şi, de rând. Sântem de cei reformaţi. Lumea e ca scara:
s'ar fi putut, tot atunci s'o uite. îngândurat şi unii urcă, alţii scoboară.
privind înainte, o îndoi încet şi o puse în bu­ — Nu scară, ci roată — zise Palazof.
zunar. — Să fie şi roată. Vreau să zic, că moş Moscu
Nu ţineă minte tot ce citise şi nici nu doreă eră cândva la loc de cinste, dar acum nu mai e.
să*şi mai amintească. Dar au rămas cuvinte, care Acum e Matei din Preselţi. Iar moş Moscu a
îi stăteau şi acum înaintea ochilor, ca focul: înfipt aici rădăcini şi nu se mai mişcă din loc.
« Fă, drege, vino... Dimca e bolnavă, eu umblu Dar şi d-ta, fugiseşi cu aia, artista de circ, şi iată
toată ziua cu treabă străină, mi-e ruşine să mă că iar te-ai întors. Aşâ sântem toţi. Tuturor ni s'a
mai uit la oameni... *. făcut una şi aceeaş vraje — umblăm pe unde um­
Moş Moscu căzu pe gânduri, se sgârci ca o blăm, şi tot în jurul hanului dela Antimovo ne
pisică şi se făcu parcă mai mic. Se uită mereu învârtim. Roim în jurul Vasilicăi tocmai cum
spre perii verzi, dar nu mai vedeâ nimic. Nu face calul la treerat. Nu-i aşâ?
mai auziâ nici cucul. Nu mai puteâ să lucreze. — Aşâ e. Numai că acum Vasilica se învârteşte
Se ridică de jos, îşi aruncă paltonul în spate şi ea mai mult în jurul lui Matei decât el în jurul ei.
se îndreptă greoiu spre hanul dela Antimovo. — Şi aşâ să fie, tot nu eşti tu sau eu. Acum
Ajuns acolo, se furişă aşâ de uşor şi nebăgat Matei e stăpân. Adevărat, o fi anul de când a
de seamă şi se aşeză într'un colţ, încât la început murit tată-său? Nu e — a murit înainte de se­
nu-1 văzu nimeni. Dealtfel, se întâmplase să nu ceriş. Dumnezeu să-l ierte pe nea Matache, ce
prea fie oameni în han. Erau câţiva săteni, cari ieşiră om bun eră. Şi ştii cum a murit? Se dusese în
curând, iar la o masă şedeau Palazof, învăţătorul oraş ca să tocmească oameni la secerat. Grâul
din Biglenţi şi Cervenacof, pe cari cine ştie pen­ eră des şi muncitori nu se găsiau. Tocmise două­
tru ce, ţăranii îl porecliseră Cerbul. Eră înalt, zeci de inşi, iar când s’a întors la hanul lui Te-
blond, cu ochii albaştri, dar neîngrijit în îmbră­ melcu, află că oamenii luaţi de el plecaseră în
căminte. Şi el ca şi Palazof erau oameni cari se altă parte. S'a necăjit. Eră un om spătos şi voinic.
legau de ceilalţi, numai că lui moş Moscu, cel Mai eră şi o căldură straşnică. A scos batista să-şi
puţin de data asta, nu-i ardea de glume. şteargă sudoarea, a căzut şi şi-a dat sufletul. De
Nu trecu multă vreme şi Palazof îl văzu, îl dambla.
împinse pe Cervenacof şi zise: Se auzi un căscat prelung şi două mâini lungi
— A venit moşul. Ia te uită ce posomorit e, se întinseră trosnind. Eră Calmucul.
ca un cocoş pe ploaie. Cervenacof îl privi pe moş — Aşâ e lumea, ce vă miraţi! — zise el. Care,
Moscu pe deasupra ochelarilor şi zise: cum îi e scris... Măi, dar voi vă cinstiţi singuri,
— Ce ai, moş Moscule, nu cumva eşti bolnav? beţi numai voi şi vă gândiţi că mai e cineva
— N'am nimic; am scos bolovani şi sunt alături...
obosit. Se apropiâ prânzul şi puţin câte puţin hanul
Şi, ca să le arate că nu-i arde de vorbă, moş începu să se umple de săteni. Unii se întorceau
Moscu îşi întoarse privirea dela ei şi căută înainte. dela moara dinspre Batova şi duceau în căruţe
Dar că aveâ ceva — aveă. Prea eră dus pe gânduri. saci cu făină şi tărâţe. Alţii veneau dinspre oraş
Tânăra Sărăndoaie trecu, să ducă rachiul co­ şi aduceau bulgări de sare, funii, coase noui. Cu
mandat de moş Moscu. De cum se încălzise toţii erau veseli, pentrucă tot drumul ochii nu le
vremea, ea lepădase cojocelul şi păreâ acum mai priviseră altceva decât spicele grâului. Anul fă-
sveltă şi mai mlădioasă, întocmai ca un şarpe găduiâ belşug. Cei mai mulţi din săteni erau
ce şi-a năpârlit pielea. Părul ei trebuie că eră Sărneni şi, cum se zice, dădeau şi arvună la gâl-
uns cu ceva, aşâ eră de negru şi de lucios. ceavă.
Că surâdeâ, nu eră ceva nou — ea eră întot­ Intră şi unul din Bistriţa, Petco Ducof, om cu
deauna veselă, dar acum ochii ii străluceau, ca şi stare, şi vrând să steâ ceva mai la o parte de
când aveau in ei ceva din soarele care străluceâ Sărneni, se aşeză lângă Cervenacof.
afară. — De când te caut, Cerbule — zise el, vreau
— Fa, Vasilco—zise Cervenacof şi faţa-i rânji — să-mi vinzi o secerătoare.
mai uită-te şi încoace, ce, noi nu sântem oameni? Cervenacof atâta aşteptă. Se apucă numaidecât
— Păi nu vă privesc, ce vrei ? de treabă.