Page 37 - 1932-07
P. 37
290 B O A B E D E G R Â U
Nu trecu nici o jumătate de ceas şi cârciuma Cervenacof îşi domoli glasul şi începu a povesti
se umplu de o straşnică larmă. Toţi vorbiau, încă ceva. La urmă plecă şi Bistriceanul. Mul
într'un colţ se certau, în celălalt — cântau. Moş ţumit, că izbutise să vândă o secerătoare, Cerve
Moscu se schimbase. Puţin beat, eră vesel şi umblă nacof îşi frecă palmele, râse şi-l căută din ochi
dela masă la masă, vorbind cu toţi, bând cu pe moş Moscu. Dar moş Moscu îşi pusese capul
toţi. Iar acolo unde cântau, cântă şi el... pe o masă şi adormise. Veni Palazof şi, după ce
— Moş Moscule, — îl întrebă câte cineva — ce amândoi cu Cervenacof îl priviră pe moş Moscu
mai scoţi acum din gropi — aur sau argint ? şi făcură haz de sforăitul lui, se aşezară din nou
— Scot humă. Vrei humă ? la o masă, începând vorba.
— Mai rade-te şi d-ta ca să te placă Sărăn- In cârciumă mai rămăseseră câţiva săteni.
doaia! — îi spuneă altul. Câtă vreme fu sgomot, moş Moscu dormi,
dar cum se făcu linişte, se trezi şi se uită. Eră încă
beat şi i se păreâ că visează: în jurul unei
mese stăteau şi mâncau — Cervenacof, Palazof,
Sărăndoaia şi încă un tânăr, cu mustăcioara neagră
şi cu o barbă mică, moale. Cine eră omul ăsta?
Moş Moscu îşi aduse aminte încet şi greu. Deo
dată se mânie şi sângele îi năvăli la cap: tânărul
eră Matei din Presleţi. De când murise taică-său,
la o zi, la două, veneâ la han. Iacă cine eră cel
mai drag oaspe al Sărăndoaiei. El e bogat, are
bani. Nu de mult, şi el stăteâ aşă, iar in faţa lui
la fel stăteâ Sărăndoaia.
Moş Moscu izbi cu paharul în masă.
— Vasilco, dă-mi o sticluţă cu rachiu!
Şi, cum sprâncenele subţiri ale Sărăndoaiei se
încruntară, moş Moscu strigă mai tare:
— Hai, scoală-te şi adu-mi sticluţa, tu, auzi?
Şi eu am bani!
— Moş Moscule, — zise Palazof — ai tras un
pui de somn, ia spune ce ai visat? Nu cumva
milioanele ?
Toţi se întoarseră spre moş Moscu şi râseră.
Numai Matei din Preselţi nici că-1 privi. Moş
Moscu se supără şi mai tare, şi ochii îi scânteiară
ca tăciunele.
— Vasilco, adu-mi rachiul, îţi zic. Să mi-1
aduci, uite aici, aşă. Nu mă face să-mi deschid
gura şi să spuiu cine sânt şi ce sânt!
Sărăndoaia se roşi şi îşi încruntă din nou sprân
cenele subţiri.
— Destul — zise ea. — Nu mai am rachiu.
— N'ai? N'ai?
— Ce fel de om e ista ? Moş Moscu se ridică, îşi împletici picioarele şi
— Om pierdut. Un beţiv. pomi spre Sărăndoaia.
Matei nici acum nu-1 privi pe moş Moscu,
Mosco se apucă de barba lui albită şi aspră şi privirea-i eră aţintită la Sărăndoaia şi abiâ zâm-
râdeă. Văzu că Cervenacof îl priveşte şi-i strigă: biâ. Supărată, Sărăndoaia se uită la moş Moscu,
— Destul ai jefuit lumea, mă Cerbule! care tot veneâ spre ea, se întoarse şi ochii ei se
Cervenacof se uitase la el cu totul întâmplător, întâlniră cu ai Calmucului. Nimeni nu pricepu
şi aproape nu-1 băgase de seamă. Moş Moscu se dacă i-a făcut sau nu vreun semn, dar Calmucul
supără şi-i strigă: se smulse de pe laviţă, aţinu calea lui Moş Moscu
— Am să-ţi rup eu ţie coarnele! şi-l acoperi cu statura-i înaltă.
Cu certuri, cu gălăgie, pornind şi iar întorcân- — Linişteşte-te, bre, Moscule, linişteşte-te, îţi
du-se, Sărnenii in sfârşit plecară. Atunci şi bo zic — făcu el — stai jos, stai la locul tău, Bul-
gatul Bistricean se hotărî să se ducă şi, grav, cum garule!
eră tot timpul, arătă cu ochii spre moş Moscu Şi tot împingându-1 dinaintea lui, fără nici o
şi-l întrebă încet pe Cervenacof: caznă, de parcă eră un copil, Calmucul se în
— Ce fel de om e ăsta ? toarse şi privi din nou pe Sărăndoaia. Ea dădu
— Om pierdut. Un beţiv. din cap şi-i arătă uşa. Atunci Calmucul îl apucă
