Page 38 - 1932-07

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 291

pe moş Moscu şi-l târî afară. Acesta vru să zică Şi o altă verdeaţă se zăreâ în dosul lor — ogoa­
ceva, dar nu se auzi, fiindcă toţi, afară de Matei, rele. Dar ele nu erau de un verde lucitor ca iarba,
râdeau. ci întunecate, aproape vinete, legănate ca marea.
După puţin Calmucul se înapoie. Sătenii cari veneau, din diferite părţi, spre han,
— A plecat? — întrebă Cervenacof. duceau coloarea şi lărgimea aceasta in ochi. Se
— Unde să plece? Om beat. A căzut acolo auzeâ numai « mulţumescu-Ţi, Doamne » şi vinul
lângă gard şi a adormit. se turnă în pahare mari. Moş Moscu bea şi el şi
Cervenacof râse. Toţi luară paharele şi, pe când se bucură de belşug. Iar alături îi stăteâ Ionco,
ciocniau, Sărăndoaia şi Matei îşi surâseră privin- cu faţa-i arsă de soare, frumos, cu ochii mari
du-se în ochi. speriaţi.
Câteva zile mai târziu Iancu, factorul poştal, se Chinuit de ruşine şi pocăinţă, moş Moscu
abătu din nou pe la gropi, dar de data asta n’a- spuneâ aproape în fiecare dimineaţă:
duse scrisoare, ci un băiat de vreo 14-15 ani. Ioncule, diseară strângem ce mai avem şi
Moş Moscu se întâmplă să fie beat, încât abiă mâine plecăm.
putu să-şi deâ seamă că băiatul e copilul său, Ionco se obişnuise cu tată-său, îşi îngăduiâ
Ionco. El îl priviâ cu o privire turbure de beţiv; chiar să glumească cu el şi îi spuneâ:
vru să zică ceva, dar nu îndrăzni să vorbească — Ne ducem până la han şi ne întoarcem.
pentrucă îşi simţiâ limba îngroşată. Se culcă şi Intr’o zi Iancu aduse iar o scrisoare lui moş
idormi. Când, după câteva ceasuri se trezi, eră Moscu. In ziua aceea el se îmbătă în aşâ hal, încât
din nou bun, cuminte şi, apăsat de ruşine şi chin, îi veni rău şi căzu sub masă. Sărăndoaia trase pe
cu ochii trişti şi înlăcrămaţi, începu a-1 întrebă copil de o parte, îl duse în casă şi pentrucă ea îi
pe băiat de toate câte. Şi-i priviâ hainele vechi duceâ de grije şi îl spălă, îi dădu haine curate
şi cârpite, parcă înghiţeâ ceva care-1 sugrumă. şi-l ospătă. Apoi se întoarse să-l vadă pe moş
— Dimca e greu bolnavă — zise din nou co­ Moscu. Calmucul îl ridicase de jos punându-1
pilul. — Mama a zis să vii acasă. Să mergem să se culce pe laviţă, dar acolo unde căzuse, Să­
împreună. răndoaia găsi o scrisoare şi — păcat, nepăcat — o
— O să mergem, Ionco, o să mergem. Chiar luă şi o citi.
mâine om mai strânge câte ceva de pe aici şi-om După aceea se duse la tejghea îngândurată. Des­
plecă. chise din nou scrisoarea şi citi de mai multe ori
In ziua aceea moş Moscu lucră puţin şi spre aceleaşi cuvinte: « Dimca e tot mai rău, eu m'am
seară, când vechile-i obiceiuri apărură iar, se înţepat şi nu mai pot munci. Dacă vrei vino,
hotărî să meargă la han. dacă nu, nu veni. Trimite-1 numai pe copil, să
— Tată, — zise Ionco — să nu mai mergem la vie Ionco... ». Sărăndoaia îndoi scrisoarea şi se
cârciumă. Aşâ a poruncit mama... îngândură din nou.
— Nu pot, fiule, ce să fac. N'o să beau mult. A doua zi în zori, Cervenacof se duse la gropile
O să stăm puţin şi ne întoarcem. lui moş Moscu. Nu spuse nici o glumă, nu râse.
Dar, ca întotdeauna, moş Moscu se îmbătă. Şi II luă la o parte pe moş Moscu şi îi vorbi îndelung.
îi eră drag că are aşâ băiat şi numai de el îi vorbiâ După aceea, moş Moscu se întoarse şi îi spuse lui
Sărăndoaiei. Ionco:
La înapoiere, se tot opreâ în drum, se clătină — Ionco, plecăm...
şi da din mâini spre băiat, îl priviâ cu ochi fio- N’aveau ce strânge; se pregătiră şi se urcară în
roşi şi ţipă: căruţa adusă de Cervenacof. Opriră mai întâiu,
— Cu-u-u-m! Tu o să mă înveţi pe mine! bineînţeles, la hanul din Antimovo. La fel de
Tu ai să porunceşti lu' tată-tu! Măgarule! Să taci veselă, Sărăndoaia se aşeză lângă ei şi spuse:
din gură! — Zilele astea mi-am făcut socoteala. Am găsit,
Moş Moscu tot amână plecarea. Băiatul eră moş Moscule, că mi-ai lăsat nişte bani în păstrare
blând, ascultător, se împăcâ cu împrejurările şi pe cari eu am uitat să ţi-i mai aau înapoi. Iată-i —
începu să-l ajute pe tată-său. Şi pentru că moş şi îi întinse o legăturică.
Moscu întrebuinţâ praful de puşcă la spargerea Moş Moscu nu-şi putu aduce aminte de banii
bolovanilor, detunăturile straşnice desfătau pe aceştia şi nu vru să-i ia. Dar se făcuse aşă de blând,
băiat care se sileâ tot mai mult la treabă. Ambii, aşâ de bun, încât se supuse vorbelor lui Cervena­
tată şi fiu, lucrau împreună şi împreună dormiau cof şi ale Sărăndoaiei şi luă banii. După asta se
în baracă. cinstiră şi porniră la drum. Moş Moscu se aşeză
Zilele treceau una după alta. Câte odată plouă, în căruţă încovoiat. Când căruţa o luă din loc,
la început cu fulgere şi vânt, apoi se linişteâ, Ionco se întoarse şi salută cu căciula, dar moş
ceaţa se întindeâ pe câmp şi ploaia cădeâ încet Moscu nu se întoarse. Cervenacof şi Sărăndoaia
şi liniştită. Pretutindeni pe burueni şi pe iarbă, stăteau în prispa hanului. De undeva, apăruse
pe frunze şi pe copaci, lăcrămau picături. Curând lângă ei şi Palazof.
soarele dogoreâ şi poenele străluceau şi mai — Să plece şi să-şi vază de copii — zise Sărăn­
verzi. doaia. M’am pedepsit destul cu omul ăsta.