Page 39 - 1932-07
P. 39
292 B O A B E D E G R Â U
— L-am convins, a plecat, — zise Cervenacof. ia te uită la mine! Am cumpărat o traistă cu
Numai, nu ştiu... Mi-e teamă să nu se întoarcă. iarbă de puşcă, am să mai scot ceva bolovani
Sărăndoaia îl privi pe Cervenacof, îl privi mai şi atunci.
cu osebire pe Palazof şi ochii îi străluciră. Secerişul sosise. Nu mai erau ţărani la han.
După două zile, pe la amiază, o căruţă se opri Dacă unii se abăteau, nu se luau la băutură, nu
înaintea hanului şi din ea coborî moş Moscu. Să vorbiau şi nici nu zăboviau prea mult. Iar când
răndoaia îl privi, îl privi, îşi aminti de cuvintele vedeau rachiu înaintea lui moş Moscu, îl priviau
lui Cervenacof şi nu zise nimic. Moş Moscu greu şi încruntat. Sărăndoaia deasemenea nu-i
mai eră şi beat. El se ţineă blând, ochii i se scu vorbiă lui moş Moscu. Până şi Calmucul, aşă
fundaseră, trişti şi înfriguraţi. cum dormită în colţul lui, mai deschideâ ochii,
— Am trimis pe băiat, iar eu m'am întors — dar, ca şi când nu-1 băgase de seamă, îi închideâ
din nou.
Şi în hanul acesta, unde petrecuse atâta vreme,
moş Moscu se simţi aruncat şi netrebuincios, simţi
că e străin.
Bău mult, dar, ca o minune, nu căzu şi se putu
duce fără să se legene. Duceă cu el şi traista cu
iarbă de puşcă pe care o cumpărase dela târg.
Plecă pe la prânz. Eră o zi fierbinte. In spre
seară un bubuit puternic zgudui pământul şi
toate ferestrele hanului dela Antimovo se cutre
murară. Crezură că e vreun trăznet din cer, că
vine ploaie, dar eră senin. Ceva mai târziu, tocmai
dinspre gropi, se înălţă un nor negru şi înfricoşat
de fum.
întâiul care veni de*acolo fu Iancu şi roşu de
oboseală zise:
— Aţi auzit cum a tunat ? A luat foc iarba de
puşcă a lui moş Moscu. L-au scos ars, negru ca
tăciunele.
După aceea Iancu mai adăugă:
— Dumnezeu să-l odihnească, sărmanul. Nu
se ştie cum s'a întâmplat, sau că pe când eră
beat a aruncat ţigarea... Cum s'a întâmplat, nu
se ştie...
Sărăndoaia stăteâ în dosul tejghelei şi ascultă.
Se îngălbeni la început, apoi faţa i se roşi şi, ca să-şi
găsească de lucru, începu a şterge tejgheaua cu
cârpa. Aşâ eră de încurcată că nu vedeâ ce face.
— Vai! — strigă ea şi îşi apucă degetul. Na,
m’am tăiat din pricina omului ăstuia. M'am în
ţepat în cuţitaş... Se înţelege că o să ardă, un
beţiv ca el... Vai! cum m'am înţepat!
In spre searâ un bubuit puternic zgudui pământul Abiâ apucă să-şi lege degetul şi o căruţă cu
caii roibi se opri înaintea hanului. Eră Matei din
povesteâ el Sărăndoaiei. L-am suit în tren. Banii Preselţi. Sărăndoaia îşi drese părul, surâse şi-şi
nu i-am cheltuit, nu te teme. I-am dat lui pe aruncă privirea în spre uşa, pe care trebuiă să
toţi. Iar eu m'am întors. Nu pot să mă duc aşâ, intre Matei.
î N T Â L N I R E A
Intr'o seară, când soarele trecuse peste deal vâri, aveâ pantaloni cachi şi cisme până peste
si umbrele straşinilor se înşiraseră în lung, în genunchi.
hanul dela Antimovo intră un om necunoscut şi Partea cea mai ciudată la el eră că unul din
puţin cam ciudat. Un astfel de călător nu mai ochi — pesemne nu numai orbit, dar şi rău stri
trecuse prin partea locului. Eră un om albit dea- cat — eră acoperit cu o bucăţică de piele, legată
binelea, drept, înalt şi după toate semănă avechiu cu un şnur negru în jurul capului. Celălalt ochiu
militar. Eră îmbrăcat ca toţi sătenii din împreju priviâ semeţ şi vioiu.
rimi, cu mintean şi abă scurtă, dar în loc de şal- Necunoscutul făcu câţiva paşi, greu, apăsat,
