Page 40 - 1932-07
P. 40
IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 293
ca şi când aşteptă să sune pinteni la picioare, douăzeci de ani n'am fost pe-aici, parcă văd o-
şi ţineâ, după obişnuinţă, coatele puţin desfăcute, brazul mamei tale. Adu-ne din vinul ăl bun!
aşă cum fac pehlivanii turci, ca şi când ţineâ să Haide, dă drumul cimpoiului, amice!
nu atingă sabia şi tocul revolverului, pe care Ivan umflă cimpoiul şi îl drese. Şi după ce
nu le aveâ acum la brâu. Se opri în mijlocul isbuti să găsească un ton maiestos, începu cân
cârciumii şi privi. Nu-i eră de oameni, ci priviâ tecul pe care îl ziceâ cu capul aplecat spre cim-
la cuprins şi parcă îşi aduceâ aminte de ceva în poiu. El cântă:
depărtat. O lumină de bucurie tresări în singu-
ru-i ochiu. Subt trandafirul alb din curte,
Se nimeriseră în cârciumă numai Chiro Coto- Dimo bătrânul stăteâ,
manul şi Ivan cimpoerul din Antimovo. Cu toate Rachiu alb el beâ...
că eră de vreme, băuseră ceva. Ivan mai şi cân
tase, dar pentrucă nu Chiro cinstise, ci un alt
om, care plecase, Ivan îşi strânsese cimpoiul şi-l
băgă în punga de piele.
De cum intră necunoscutul, Chiro îl privi, clipi
din genele-i înroşite şi sări:
Aha ! — strigă el. — Are haz! Sau eu nu văd
bine, sau prietenul meu s’a schimbat prea mult.
Nu eşti tu Vitan Ciauşul? Sergent major de jan
darmi !
— Chiar eu sunt — zise necunoscutul. Iar tu
eşti Chiro din Antimovo?
— Vitane! Frăţioare !
Şi sărind la călător, Chiro îi prinse mâna pe
care o scutură, dar, pentru că asta li se păru la
amândoi prea puţin, se îmbrăţişară, după obiceiul
luat dela Turci, lipindu-şi de trei ori capul când
de o parte când de cealaltă a pieptului. Apoi se
priviră bucuroşi, mişcaţi, şi nu mai ştiură ce să-şi
mai zică.
— De douăzeci de ani nu ne-am văzut — zise
Chiro. Dar ce ai? Ce ţi s’a întâmplat la ochiu?
— E poveste lungă. Am să-ţi povestesc, pentrucă
pe aici, prin părţile astea s’a întâmplat. Dar să ne
aşezăm mai întâiu jos şi să ne cinstim după obiceiu.
Sărăndoaia veni să şteargă masa. Văzuse tot şi,
cuprinsă fără voie de stima pe care o insuflă sta
tura bărbătească a bătrânului, îl priviâ cu luare
aminte şi, după obiceiul ei, surâdeâ, roşie şi fru
moasă.
— Ce mă priveşti aşă? — îi zise Vitan Ciau
şul — nu mă cunoşti, eu te ştiu încă de mică.
Parcă o văd pe mamă-sa, bătrâna Sărăndoaie — Inir'o seară in hanul din Antimovo intri un om necunoscut
zise el lui Chiro. Şi ea eră tot aşă.
— Ăsta este Vitan Ciauşul — zise Chiro. Nu-1 — Bre, bre, breeee! — strigă Chiro. Vitan Ciau
ţii minte, Vasilco? Sărăndoaia se gândi puţin: şul îşi puse mâna pe genunchiu, până unde ajun
— Vitan Ciauşul! Aha, ştiu, îmi povesteâ mama. geau cişmele de iuft, îşi sprijini capul şi se duse
Ştiu. Dar cum îi ziceâ celuilalt, haiducului? Solac. pe gânduri. Ochiul se aprindeâ vesel şi sclipeâ.
Solacul. Cum eră? Cotoman eră departe de astfel de visuri vite
— Solacolu Regeb. Ţi-1 aduci aminte şi pe el. jeşti, dar vedeâ că ele îi stau bine unui om ca
Şi eu îl ţiu minte şi n’am să-l uit cât oiu trăi, Vitan Ciauşul şi de-aia tăceâ şi păstră respect. Pe
pentrucă el mi-a scos ochiul. tăcute, dar chiar de ar fi vorbit nu s'ar fi auzit,
— Dar cum s'a întâmplat? — întrebă din nou prietenii luau paharele pline, le ciocniau şi turnau
Chiro. pe gât. Şi iar ascultau cântecul. In cele din urmă
— Aşteaptă, e vreme. Nevastă, adu-ne vin. Şi Vitan Ciauşul dădu din mână şi zise cimpoierului:
frige-ne ceva sărat. De ce ai ascuns cimpoiul, — Ajunge! Odihneşte-te puţin.
amice? Ia umflă-1. Cântă-ne ceva. Dar nu vreau Cimpoiul tăcu. Vitan Ciauşul îşi aruncă încăodată
din cântecele noui orăşăneşti. Cântă-ne un cân privirea asupra cârciumii, cu singurul ochiu în
tec bătrânesc, unul trist, haiducesc. Nevastă, de care parcă se zăreâ o lacrimă şi zise:
