Page 46 - 1932-07

C R O N I C A 299

A rămas insă, şi a mai crescut prin vălurile vremii, Hajdeu să puie lângă ele, dela capăt. Cam la fel cu Goga, in care poe­
omul. El are ceva tolstoian, cu care ne cutremuri, în chere­ tul liric încercă mai mult să dosească o asemenea culme de
steaua lui nordici, plină de fulgere, in construcţiile uriaşe cărunteţe, unde l-a descoperit abiâ după şase luni • Gândirea ► ,
puse la cale şi in sfărşitui de căutare a unei noui credinţe. dar in care omul politic a lăsat zâmbind să fie îndelung şi
Vine din Nordul Basarabiei, după un ocol prin Rusia, la uni­ peste toate plaiurile scuturaţi zurgălăii faimei, celei cu o mie
versităţi ca student şi in căzărmi ca ofiţer. Ajunge in ţară de glasuri. Noi, veacul, privitori şi părtaşi, ne-am bucurat
cam pe aceeaş vreme cănd Tolstoi, tănăr ofiţer şi el, făcea cu atât mai mult cu cât aniversările se urmau sau se supra­
cunoştinţă cu Bucureştii. Intri parcă odată cu cele trei ju­ puneau, fără să se asemene. Dela sărbătorirea lui Brătescu-
deţe basarabenc ale păcii dela Paris şi umple de-atunci toată Voineşti, de-acum patru ani, întâia din serie şi pentru care
viaţa noastră literară, ştiinţifică şi publică, o năvăleşte cu o îmi recunosc cea mai mare parte din vină, viaţa literară şi
personalitate firi pereche, cu o cheltuire de sine care sperie, culturală românească s’a îmbogăţit cu această, pe vremuri
cu înzestrări şi cu putinţe care, daci nu s'ar fi împiedicat nevisatâ apariţie. E pentru toţi un câştig, pentru sărbătoriţi,
unele pe altele, nici nu suntem in stare să ne închipuim unde asupra cărora se îngrămădesc, cel puţin atund. toate vorbele
ar fi putut ajunge. In adănc, un mare singuratic, fără prieteni bune, atât de drămuite deobiceiu, şi e şi pentru ramura lor
şi fără şcolari, nu atăt un iubitor de sine cât un om care n’a de creaţie şi pentru public, scăldaţi intr'o înviorătoare lumină.
ştiut sau n’a vrut să le deschidă celorlalţi o calc până la el, Cel din urmă ecou al sărbătoririi istoricului Iorga a sunat
de o încredere prea sigură ca să se schimbe în deşertăciune. abiâ acum, ca un acord ascuţit şi de tăgăduire. Mă gândesc
Paznic acestui suflet a aşezat pini la urmă zeflemeaua. la recenzia d-Iui C. C. Giurescu, făcută în trei numere la rând
După ce toţi şi toate îşi încercaseră puterile cu el şi se ale­ din Revista Istorică Română cu titlul, pentru cei nepreveniţi
seseră cu înfrângerea, ca in legendele tulburi ruseşti de-acasă, într’adevăr jubilar, de: • O nouă sinteză a trecutului nostru *.
intr’o bună zi s'a ivit şi moartea. L-a izbit in singura lui dra­ E un titlu polemic şi care nu se poate să nu oprească, atât
goste, dar nu l-a putut dobori. Cred că l-am văzut in mau­ pentru figura celui care dă prilejul cât şi pentru tot ceeace
soleul Iuliei Hajdeu dela Belu, care pe-atund era cel din lasă să se întrevadă din personalitatea ştiinţifică şi omenească
urmă pe alcia din stânga din faţa capelei. L-am văzut, sau a autorului analizei critice.
atât mi s'a povestit şi m’am pătruns de cele auzite atund cănd E vorba de • Istoria Românilor şi a civilizaţiei lor •, tradusă
am coborit acolo, incit mi-e la fel de viu, l-am văzut stând din limba franceză de Al. Lascarov-Moldovanu şi scoasă de
de vorbă prin potriviri de semne tainice şi prin adâncire în Fundaţia Ferdinand in 1950. D-l C. C. Giurescu o priveşte
sine cu sufletul dumnezeesc al celei plecate. Suferinţa fusese drept o lucrare de sinteză despre istoria Românilor, prin obiect,
numai de-o clipi, pini se desmetidse, ca să treacă prăpastia şi reprezentativă pentru toată opera istoricului, prin dată, la
care desparte viaţa de moarte. Fusese încă odată mai tare, împlinirea a şaizeci de ani, aproape ca o încununare, dacă
de rândul acesta şt decât puterile oarbe ale firii. nu chiar ca o încheiere de bogată carieră. Cercetarea foarte
Ispita acestui suflet ne va urmări mereu. Loc de încrucişare amănunţită şi dialectică urmăreşte atât informaţia documen­
a două lumi, pământul românesc a dat naştere la minunate tară, in care descopere lipsuri multe şi neaşteptate, cât şi
şi negândite făpturi, oame ni de faptă şi oameni de vis, clâdir interpretarea ei, plină de greşeli şi de contraziceri. Criticul e
armonice sau clădiri sfărâmate, cavaleri ai idealului şi cava­ profesor La Universitatea din Bucureşti, moştenitorul, mi se
leri ai desnâdejdei. In mijlocul lor Hajdeu îşi are până astâz pare, al catedrei lui Onciu de istoria Românilor, şi in arhi­
firida lui fără amestec. El ne vorbeşte de zăcămintele, in tectura lui de argumente, savantă şi neiertătoare, cu linii fan­
afară de orice prevedere, de unde poate pleca intr’un zori de teziste de eşafod, se dă la iveală ceva mai mult decât o simplă
zi purtătorul de simboluri aşteptat. E destul că a fast odată ciocnire intre specialişti. Noua generaţie de istorici ţine scaun
ca să ne lase încrederea că mai poate să fie. Atuna, potrivit de judecată pentru cea veche. Ceeace rămâne insă ciudat e
vremii lui; acum sau mâine, după cuvântul celeilalte vremi, că tocmai această nouă generaţie apare ca veche, iar generaţia
scris cu foc pe ziduri. care trebuie înlăturată şi e întrupată întreagă de Niculae
Iorga, fără filiaţie ştiinţifică nici in trecut nid in viitor, stă
ISTORIA LA RĂSCRUCE. — Sărbătorirea celor şaizeci înaintea noastră tot aşâ de îndrăzneaţă, de neaşteptată şi de
de ani ai istoricului Iorga a ţinut aproape doi ani şi a luat productivă ca acum douăzeci şi cina de ani, când ne-a câş­
nenumărate forme. Vina nu e atât a sărbătoritului cât a noa­ tigat pentru totdeauna. Pentru specialiştii istoriei Românilor
stră, care ne hotârim greu să fim cei dintâi şi ne indurăm Niculae Iorga e şi astăzi medievalistul universal de pe vre­
şi mai puţin să rămânem cei din urmă. S’a întâmplat acelaş muri, care se amestecă intr’un domeniu străin, cu metode
lucru cu praznicul, numai de andzed de ani, al altor două şi cu dispreţul greutăţilor dela tot pasul, in afară de orice
personalităţi literare, cari erau insă in acelaş timp şi perso­ chibzuinţă. Cele două oşti stau faţă in faţă, ca şi atund. Ata­
nalităţi publice: Sadoveanu şi Goga. Peste jumătatea de veac catorii s'au împrospătat insă şi s'au întărit. Lupta are să fie
a părintelui Galaction şi a lui Arghezi am putut trece mai fără cruţare. Cet âge est sans pitii.
uşor. Harfa şi alăuta sunt pentru mai puţini, cari se nimeresc Mă indocsc foarte că atacatul are să răspundă. Nu pentrucâ
să fie şi cei mai ruşinoşi de sgomot, pe când alămurile şi to­ n’ar suferi sau pentrucâ n’ar aveâ ce, înaintea acestei ploi
bele opresc din drum sau deschid ferestrele până şi ale celor subţiri şi străbătătoare de obiecţii şi de sâcâcli, de-atâtea ori
mai paşnid. Pe Sadoveanu l-am preamărit încă dinainte să întemeiate, in această igrasie polemică, in stare să urce şi să
ajungă bine vârsta, iar la un an şi mai bine după aceea, cănd maanc zidurile celei mai tari cetăţi. Lui Niculae Iorga nu-i
toată lumea se liniştise împreună cu sărbătoritul şi cu calen­ place să se apere. Reluarea unul câte unul a argumentelor
darul insuş, trecut la vale cu apele vremii. Senatul şi Camera adversarului presupune, nu atât respectul adevărului, cât
s’au trezit deodată şi au luat cuvântările, şi ce-au mai putut credinţa in imuabilitatea unui adevăr şi acceptarea existenţii