Page 52 - 1932-07

C R O N I C A 303

pentru noi este mândrie naţionali, tot prin ce am contribuit Tocmai Miron Costin încearcă insă si se intoarcă intre
ja cultura omenească, vouă vă este necunoscut. noi altfel decât numai in istorisiri pline de mireazma trecu­
încă odată vinovaţii nu sunteţi voi, dar va fi o mare ruşine tului. L-am văzut pe neaşteptate, intr'o sală de portrete din-
pe capul vostru, dacă nu veţi căută pe cale particulară, din tr’un oraş străin, unde se găseşte una din cele mai frumoase
sirguinţă proprie să cunoaşteţi limba, istoria şi sufletul nea­ statui de cronicar, cronicarul anonim al lui Bela cu gluga
mului vostru. Pro/. Tiberu Mităr ». lăsată pe ochi pentru ca vremurile, care aveau să vie şi să-l
preţuiascâ, să nu-1 cunoască. In acest oraş de chipuri de vechi
Dacă aveţi lacrimi, plângeţi-le acum. Prea mult altceva,
istorici, s*a furişat şi ni s’a păstrat şi Miron Costin. E aşter­
nu ne rămâne de făcut.
nut pe pânză, in culori, nu se ştie de ane. Nu se ştiâ
nici chiar că ar fi el şi a trebuit scos din taină după alte semne.
UN PORTRET NECUNOSCUT AL l.Ul M1RON O pecete cu bourul Moldovei se deosebeşte sus in dreapta
COST1N. — Când Kogălniceanu a tipărit Letopiseţele Tării şi a ajutat la cetirea tabloului. Iată-1, in toată liniştea lui de
Moldovei, « publicate pentru intâiaş dată *, pela 1845, roman­ demult.
tismul românesc abia mijea. Poate n’ar fi o prea mare gre- Cine poartă in minte pe boerul bărbos şi cu caftan greu
şalâ dacă s’ar socoti drept început al nouei epoci literare şi parcă din anul când şi-a pierdut capul, aşă cum il ştim toţi
politice chiar acest eveniment tipografic. Azi aproape n’am intr’o răspântie a laşului, are să fie foarte nedumerit. Ceeace
crede, când luăm in mână volumele deatunci şi încercăm ne arată Capitala Moldovei nu seamănă nici pe departe cu
să ne tăem un drum prin pădurea lor chirilică. Vechii cronicari, ceeace întâlnim la Budapesta, in casa ministrului român
îmbrăcaţi in vesminte sub care sufletul nostru se chinuise de acolo, ’d-l V. Grigorcea. Nenorocul pe care l-am avut cu
atâtea sute de ani, numărate dela facerea jidovească a lumii, barba lui Ştefan-cel-Mare, descoperit mai târziu ca tânăr
călăuze spre o altă vreme! Dar istoria poporului românesc a chipeş cu obrazul curat, se pare că ne-a păscut şi cu vestitul
mai cunoscut isprăvi asemenea. cronicar. Cel puţin faţa lui de-aici, care arată să fie din al
In tot cazul, dintre aceşti cronicari, nu începătorul, cel patruzecilea până la al cindzecilea an, prin urmare din plină
care deschide Letopiseţele cu «Cartea pentru descălecatul bărbăţie, nu poartă o asemenea podoabă. Stă înaintea noastră,
dintâiu a Ţării Moldovei şi neamul moldovinesc *, Miron intr’un bust aproape de mărime naturală, uitându-sc cam spre
Costin, « carele au fost logofăt mare in Moldova », a stârnit stânga şi cu o luare aminte de ascultare. Fundul c de culoare
cel mai puternic răsunet. El nu eră, pentru asemenea lucru, inchisâ, fără nici o perspectivă, dar înainte, jos, in întâiul plan şi
destul de romantic. Om de ştiinţă in întâiul rând, puterea Ia îndemână, se văd o pană ş: o călimară, semnele scriitorului.
lui de expresie se cheltuiâ în caracterizări şi nu in descrieri, Marele boer înţelegea, zugrăvindu-se, să apară anume cu această
iar patetismul lui, când nu mai putea fi stăpânit, se turnă însuşire. E un lucru care trebuie să ne facă portretul dela
in tipare de gândire, care ii luau din flacără, ca să-i păstreze Budapesta de două ori preţios. Poate că e întâiul pe care il
din căldură. Numai Predoslovia singură, • adică mai înainte avem cu scrisul ridicat la o astfel de cinste. Aş zice că e în­
cuvântare », aduce atâtea strălucite şi scumpe tuturor dovezi. tâiul portret dc scriitor român, pe care ni-I trimite trecutul.
V’aduceţi aminte de: « Biruit-au gândul să mă apuc de acea­ Bourul heraldic priveşte dela o parte, ca din umbră, cu scli­
stă osteneală»; ‘Puternicul Dumnezeu, cinstite şi iubite ceti- piri de lună nouă şi de luceafăr. Ceva domnesc pluteşte peste
torule, să-ţi dăruiască, după aceste cumplite vremi a anilor tot.
noştri, când%-a şi mai slobode veacuri, intru care pe lângă Cronicarul e îmbrăcat intr’un caftan roşu aprins, cu cre­
alte trebi, să aibi vreme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită ţuri puţine, de stofă grea. Capul e tuns mărunt, cu o tichie
zăbavă; că nu este alta, şi mai frumoasă şi mai de folos in neagră pe creştet, care-i dă ceva monahal. Ochii sunt mari
toată viaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor >. Poate că şi încondeiaţi, nasul lung şi cărnos, gura stăpânită, dar tristă.
mai frumos se puteă spune, dar nu mai sigur de sine şi mai Numai bărbia osoasă şi ascuţind in ios obrazul ii dă o infă-
adânc. Se simte că aici meditaţia duce mâna cu condeiul* ţişare de îndărătnicie şi de luptă. Omul politic atât de ne­
Şi mai ştiţi, tot dela el, « că nu sunt vremile sub cârma omului' înduplecat incât a trebuit să-şi piardă capul pentru părerile
ci bietul om sub vremi », sau câte odată cum «se sperie gân- lui, de mâna unui voevod care nu ştiâ nici să se iscălească,
^ dul». Gândul, intr’un fel sau altul, iată ce-1 umple. nu se ghiceşte destul de-aici. O bunătate mirată, de oriental În­
Pătimaş, colorat, portretist, sfătos, şi câte alte însuşiri ro­ grădit de datini şi aşezat inaintea unui orizont de Europă de sfârşit
mantice ale timpului aş mai puteă înşiră, eră in schimb Ne- de veac al şaptesprezecelea, caută din ramă in lume. Ni-1
culce. Atâtea din însemnările lui s*au schimbat, ca dela sine, închipuiam altfel, pe fostul student dela Bar, meşter in limbă
in balade bolintinene sau alecsandrine şi atâtea din episoadele latinească şi visând poate să ajungă vreun palatin încoiiat
mari, in pagini de nuvelă. El are parcă mai cunoscut loc in al lui Ion Sobieschi, rege şi peste Moldova cum eră peste
istoria literaturii decât in a creaţiei istorice. Un scriitor de atâtea pământuri până la Marea Suedeză şi la marginile stă­
astăzi, de dimensiile lui Sadoveanu, şi-l recunoaşte, stăruitor pânirii tâtârăşti. Câtă deosebire intre portretul acesta, de om
şi in toate prilejurile, ca inaintaş sau ca fântână de împros­ dela no» şi al vremii, şi intre portretul declamator, cu platoşă,
pătare. Pe lângă aceasta, Biv-vel vornicul s'a bucurat, de cu­ buzdugan şi perucă, lucrat pentru Academia din Berlin, al
rând, de o nouă ediţie. E încă o dovadă cât e de viu, de o fiului ucigaşului lui, Dimitrie Cantemir, cu toate că numai
viaţi alta decât numai a cronicilor sub pulbere de veacuri. la o depărtare unul de altul de douăzecişidnd, treized de
Cugetătorul închis in sine a fost împins mai in fund de po­ ani! Romantismul, care piroteşte în fiecare din noi, are ca
vestitorul gureş, neastâmpărat şi hăzos. Neculce a ştiut să o dcsamâgire. Dacă n’ar fi alte dovezi, ne-am împotrivi să
' se amestece şi să rămână printre no». El e mai al vremii, pe punem sub aceste trăsătun pe Miron Costinul pe care il du­
când celălalt, mai in afară de ea. ceam in minte din anii cetirii de letopiseţe. Adevărul e că