Page 55 - 1932-07

308 B O A B E D E G R Â U

NEŞTIINŢA DE CARTE. — Mi-aduc aminte de o în­ ce râu e să nu ştii carte? zicea unchiul. — Parcă tu ştii, şi
tâmplare, în legârarâ cu neştiinţa de carte, care, daci nu s'ar nu ţi-e rău deloc! răspundeam noi, obraznici. — E drept că
fi petrecut cu mine şi mi s’ar fi povestit de altcineva, aş fi nici eu nu ştiu, dar eu vă am pe voi, răspundea el, mângâin-
crezut-o anecdotâ cu intenţii didactice. Eram mia, in intiile du-ne pe cap. Şi ne spunea pe dinafară cărţi întregi din Po­
clase de şcoali, şi citeam cărţi oprite. In mijlocul nostru se vestea vorbii de Anton Pann, pe care le învăţase numai ascul-
tându-ne pe noi citind. Mai târziu, când
am aflat de Omer, cel cerut de şapte ce­
tăţi, şi de menestrelii Evului-Mediu, cari
tiduiau şi spuneau poeme întregi, fără
să ştie să citească, sau pentrucă n’apu-
caserâ să înveţe sau pentrucă scrisul nu
era încă descoperit, mi-am dat seama
de multe, neînţelese pentru anii mei
fragezi, la vremea lor.
Era între noi şi băiatul unei femei să­
race, care se ducea prin case după lu­
cru omenesc şi-şi lăsa vlăstarul pe unde-i
spunea Iui inima. Era mai mare decât noi,
dar iute şi smucit ca o sălbăticiune, întâ­
iul la urcat în dud, la datul cu coinacul
după smeuri şi la tărbădrea câinilor fără
acoperiş ca şi el. De dus la şcoală, nid
vorbă, fi plăceau haiducii şi poveştile
noastre vitejeşti, pentrucă se recunoştea
in ele sau căuta modele de urmat. După
acel schimb de vorbe intre noi, unchiul
n’a mai zis nimic, până la urmă, când
m'a tras de o parte şi mi-a spus un lucru,
iar după aceea, a trecut tainic drumul
la prăvălia de peste drum şi s'a învoit
ceva cu stăpânul. Mai târziu băiatul cel
fără ştiinţă şi voinţă de carte se ducea cu
un bilet, trimis de unchiu, să cumpere ce
scria in el. Se ducea nevinovat, fără să se
mai gândească la păţania haiducului din
poveste. Noi toţi ne uitam după el, care
de după gard, care dela ferestre. Băia­
tul a intrat înăuntru, neauzit pentrucă
avea picioarele goale şi nia nu-şi făcuse
obiceiul să dea bună ziua. A întins bile­
tul la tejghea şi a aşteptat, uitându-se la
rafturile cu sticle. Băcanul a citit, l-a
întors şi pe o parte şi pe alta, s’a aplecat
şi i-a tras repede două palme, una pe un
obraz şi cealaltă pe altul. Nu mai po­
vestesc nia' cât am râs noi şi nici ce s’a
petrecut in capul puiului de bogda­
proste, dar, fie că veţi crede, fie că nu,
Din începuturile de muzeu etnografic dela liceul «Niculae Filipescu» din Bazargic:
eu nu pot să spuiu decât ce-a fost:
cingători, ibrice, velinţe macedonene
băiatul a venit la şcoală şi a plâns să
fie şi el primit. Ştiu că nişte pantaloni
găsea un unchiu bătrân, care ni le scotea dintr'un dulap cu şi ghete i-a dat mama, iar unchiul i-a cumpărat cărţile.
mere, pline de mirosul dulce de livadă, ca intr’o cane cu M’am gândit deseori la această păţanie copilărească şi am
amintiri din copilărie. El însuşi nu ştia să dteascâ şi ne asculta pismuit pe unchiul de demult care se pricepea cu o glumă
pe noi. Cărţile erau nişte nevinovate poveşti de haiduci. Bujor să ne pună cartea în mână sau să ne îndrepte pe drumul şcolii.
şi Drăguşin, Bostan şi Codreanu, cu potere, caţaoni şi femei Problema a rămas, dar mijloacele patriarhale nu mai ştim sau
vânzătoare. Le inghiţiam. Intr’una din ele, nu mai ştiu in nu mai putem să le întrebuinţăm. Azi stăm in faţa analfabe­
care, un haiduc era trimis la cineva cu o scrisoare, in care tismului, cu numele lui grecesc de boală, şi nu ne mai pri­
el bănuia că n'ar fi lucruri curate. O tot învârtea in degete, cepem ce să-i facem. El e numai in parte o preocupare şi o
se uita la semnele fără înţeles şi in cele din urmă o dădea îndatorire a şcolii, pentru vârsta datoare s’o urmeze. In colo,
unde trebue şi-şi pierdea capul atât el cât şi tovarăşii. — Vezi rămâne in seama societăţii, care trebue să născocească singură