Page 6 - 1932-07
P. 6
260 B O A B E D E G R Â U
iova la lumina fadelor, compoziţie ce are meritul prezentând pe M. S. Carol 1 Domnul Românilor
de a fi fost schiţată de Aman ca martor ocular. (anul 1874), imprimate de autor. Cu precizii de
Apoi un portret al lui Tudor Vladimirescu şi altul miniatură, doar care păstrează cu asemănarea o
al Serdarului Dumitru Aman (această copie după distincţie măreaţă.
un portret deteriorat făcut de G. Lecca, profe Să privim şi o litografie după tabloul lui Aman,
sorul de desen al artistului la Craiova). Bătălia dela Olteniţa, pentrucă este o copie după
tabloul ce aparţineă Sultanului, apoi dintre origi
nalele aquaforte vom distinge cele cu caracter
istoric, cele cu caracter rustic, cele cu subiect
orientalist şi cele cu viaţă familiară. Intre cele
istorice estampa cu: Mihai Viteazul şi Aducerea
capului lui Batori, Tudor Vladimirescu, Cezar Bo-
liac, Eliade Rădulescu şi Alexandru Lăpuşneanu.
Gravurile cu caracter rustic, făcute după natură
în mare parte, le socotim cele mai interesante.
Bivoli, Înjugatul boilor, Frumoasa ţărancă, După
fragi, Cap de ţigan zlătar, Ţăranca din Mehadia,
Carul cu boi, Kirigiul Adunaţi la mămăligă După
urzici, Jocul bătutei, Ursarul, După mure, Ţiganul
M. S. Domnitorul Carol I
Intitulaţi «arabi», ţigănuşi-robi cari pe vremea
lui Aman mai erau pe moşiile boereşti, sunt su
biecte reluate şi în gravură.
In sala a IlI-a portretul d-nei Ana Aman, care a
pozat în nenumărate tablouri şi gravuri. Un panou
decorativ « Copilăria lui Bachus », desigur intenţia
unei compoziţii pentru unul din saloanele casei,
un frumos portret al d-nei Vomitake, o vedere
din Cişmigiu şi schiţa unei compoziţii ce aveâ
de gând să servească la or na rea plafonului acestei
săli. Tot aici dintre mobilele sculptate de Aman,
un scrin cu secrete.
Din sala a IV-a alături de naturi moarte—buchete
de liliac şi fructe — un frumos peisaj de iarnă,
cu care cu boi, alte compoziţii istorice, Mihai Adunaţi la mimiligă
Viteazul privind capul lui Batori, Ştefan cel Mare
şi Aprodul Purice, Bulgarii măcelăriţi de Turci cu căciula in mână, Spoitorul, La păscut, Cap de
şi frumoasa Bătălie cu facle a lui Vlad Ţepeş. ţigancă, Lăutari, Un cerşetor, sunt emoţionante
Intr'a cincea sală sunt gravurile executate de privelişti din epoca lui Aman şi ne învederează
Aman. Intre acestea câteva au o delicateţe minu binefăcătoarea lui influenţă de premergător.
ţioasă şi reprezintă un osebit interes istoric şi Inspiraţia orientalistă de care am pomenit, stră
artistic. începem prin a aminti cele 2 planşe, re luceşte în capodopera de gravură Plimbarea Sul-