Page 61 - 1932-07

314 B O A B E D E G R Â U

după întocmirea Statelor naţionale balcanice. Toate tipurile cuvinte, cu etimologiile cele mai neaşteptate. Folklorul a
europene, asiatice şi africane cu putinţă se întâlnesc, dela desvoltat mai ales poezia epică, cu treceri de subiecte uşor
sârbul subţire şi iute cu ochi albaştri, cu amestec de sânge de recunoscut dintr'o parte în alta. Eroismul îndeletnicirii şi
adriatic, până la hamalul buzat şi cu părul creţ, cu părinţi al împotrivirii faţă de natură şi de oameni se răsfrânge în
îndepărtaţi egipteni sau berberi, aduşi pe-aici de trupele tur­ versul aventuros, cu iubiri repezi şi pătimaşe şi cu ciocniri
ceşti, dela Evreul spaniol, cu faţa ovală oacheşă şi ochi focoşi, şi lupte şi mai repezi şi pătimaşe. Literatura, care a făcut
venit prin poarta Salonicului, până la Lipoveanul roşcat şi faima unui scriitor ca Panait Istrati, din mahalaua bătăioasă
a Brăilii, se leagă de acest folklor şi de
acest spirit al lui. Titlul operei de început,
cunoscuta Kira Kiralina, e un nume curent
în balada populară românească a Dunării.
Oamenii au ceva din neastâmpărul veşnic
al apei, din deschiderea de orizont a văii,
cu veniri şi plecări negândite, din viaţa
uşoară, schimbăcioasă şi colorată a lun­
cii. înaintea ochilor lor se ridică în
acelaş timp ruinele de cetăţi, cu pietre
încă dela Romani şi dela Bizantini, sau
minaretele subţiri ale celor din urmă stă-
pânitori politici străini, sau trec vasele
repezi, care poartă în toate părţile cele
mai noui născociri ale civilizaţiei de astăzi.
Locuitorul dela Dunăre îşi iubeşte şi aşe­
zarea şi felul de traiu, şi nu le-ar schimbă
niciodată de bunăvoie. Ştiu oameni din
baltă cari, trimeşti la deal, în podgorie, au
fugit deacolo şi s'au întors de dorul întin­
derilor de apă, al plecărilor cu luntrea în
zori, al singurătăţii. Altminteri, legătura
lor cu marele fluviu e mai mult elegiacă,
bărbos de pe la gurile Donului, dela Grecul înalt, osos şi aşa cum e legătura cu soarta. O cunoscută poezie populară ro­
vorbăreţ, până la Bulgarul îndesat, voinic şi crunt, dela Ro­ mânească începe aşa: Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere şi fără
mânul castaniu, cu faţa luminoasă şi bucuros de oaspeţi, făgaşi, Ce trupuri mâncaşi! E ca un început mai puţin orchestral,
până la Armeanul uscat, cu nasul adus şi plin de socoteli. mai mult din vioară şi din cobză, cum îl cântă lăutarii călători
Poate că poporul care s’a cheltuit mai mult, trimiţând rânduri prin satele şi târgurile locului, un început popular de Oceano nox
noui de populaţie în valea Dunării, şi de o parte şi de alta, al lui Victor Hugo. Copiii au luat Dunărea în descântecul pe care
lăsând insule mari de conaţionali în alte ţări sau pierzând îl spun melcilor, ca să-i facă să iasă din cochilie: Melc, melc
prin desnaţionalizare atâtea elemente mlădioase sau mai codobelc, scoate coarne boureşti, Şi te du la Dunăre De bea
zburdalnice, au fost Românii. Din această pricină şi mai ales apă tulbure. Cu ajutorul cleioaselor şi încetelor gasteropode
cât timp Bulgarii până la 1879 erau rari şi răriţi, în Nordul numele puternicii ape, care în unele părţi sau în unele urechi
ţării lor, unde au început să coboare după aceea pe văile râu­ crude nu este decât o sonoritate minunată şi fără înţeles, se
rilor, de pe podişurile şi din munţii cu populaţie deasă, mun­ plimbă în lungul şi în latul ţării, cu îndemnul acesta tainic,
citoare şi mândră, Dunărea apărea dela Porţile-de-fier, şi în stare să ne scoată şi pe noi din bârlogul nostru de oameni
chiar mai din sus, şi până în Deltă, ca un fluviu românesc. de uscat şi să ne pornească spre Miazăzi: Şi te du la Dunăre
Limba românească se înţelege şi astăzi, cu toate schimbările, de bea apă turbure. Numele însuş îl au într'o formă Sârbii
mult mai uşor pe amândouă malurile, decât oricare alta. şi Bulgarii, Dunav, împrumutat dela Goţi, şi într'altă formă,
Cei mai isteţi pescari, cele mai multe oraşe şi cele mai bune Românii. Un filolog român, mort prea de timpuriu ca să-şi
porturi pe Dunăre, dintre ţările mărginaşe, sunt ale României. poată adânci cercetările, credea că Dunăre e la poporul român
Ea adăposteşte pe teritoriul ei şi cea mai bătrână Comisie de Nord un cuvânt compus, alcătuit din: Duna, termen comun
internaţională a fluviului, cu rădăcinile în răsboiul Crimeii şi Albanezilor şi Aromânilor, şi din: rea. Duna cea rea s’a
şi în pacea, care i-a urmat, dela Paris, pentru regularea gurilor, făcut cu vremea Dunărea, şi chiar nearticulat, când s’a pierdut
supuse împotmolirii, şi pentru ţinerea lor deschisă traficului simţul acestei împreunări. Am auzit aceeaş etimologie ciudată
internaţional. dela alt filolog, care nu ştia nimic de cel dintâiu. Chiar dacă
Din aluatul acesta omenesc, frământat de mâna istoriei în părerea nu s’ar putea sprijini până la urmă, ea nu dă mai
cursul veacurilor, şi din felul de viaţă deosebit pe care îl duce puţin măsura legăturii dintre băştinaşi şi apa la care trăesc.
au ieşit o fiinţă şi o societate aparte, dunăreană, uşor de recu­ Să te faci Dunăre de mânie, e o expresie populară, care ar
noscut dacă e pusă alături de populaţia cealaltă a celor trei ţări. da un temeiu mai mult acestei etimologii, dacă nu cumva tocmai
Portul s'a simplificat şi s'a întunecat, ca să ţie la apă, la mersul expresia a făcut să se ajungă la etimologie. Sunt cunoscute
prin stuf şi la vreme rea, afară, cu adăpost deloc sau puţin. şi versurile marelui Eminescu, prelucrate după izvoarele vechi
Limba a primit tot felul de înrâuriri, cu o mare bogăţie de populare: De e vreme bună, rea, Mie-mi curge Dunărea.