Page 4 - 1932-08
P. 4
32a B O A B E D E G R Â U
toate pornirile inimii şi toate razele geniului său ». lodiei populare, nu de cântec pentru cântec, ci,
(Din prefaţa bioşurei I a baladelor, 1852, pre şi în deosebi, de faptul că incapacitatea lor de
faţă retipărită în fruntea volumului de *Poesii invenţie melodică putea fi uşor mascată prin îm
populare ale Românilor » din 1862). prumuturile de crâmpeie melodice din cântecele
populare sau chiar de cântece întregi. Neslujin-
I
C II T A A 5 A du-se de cântece ca de o sursă de inspiraţie me
lodică, ignorând atmosfera sufletească muzicală în
care atât de caracteristice motive melodice puteau
fi utilizate pentru încercări de polifonie, de des-
voltări tematice, ci smulgându-le din mediul lor
Caă
psihologic natural, pe de-a'ntregul sau fragmentar,
melodiile au fost grav deformate şi cârpite în aşa
k a u v t t> t o p s a D O P X A S l .
zisele lor compoziţii. Astfel, bogăţia de elemente
melodice şi ritmice din cântecul şi jocul popo
rului fiind de absolută nevoie pentru manifestarea
voinţii lor creatoare, întreaga comoară de cântece
a fost dată peste cap şi făr' de milă explorată, numai
în scopul de a alimenta, înviora, susţine şi ju
stifica veleităţile de compozitori ale acestei grupe
de muzicieni. Nenorocul pentru viersul popular
a fost cu atât mai mare, cu cât o activitate de
acest fel găsia încurajeri în toate părţile, fiind con
siderată, pe-atunci ca şi astăzi, drept o necesitate
de de demnitate naţională, aceşti compozitori tinzând,
mărturisit ori ba, să fundeze muzica românească
A N T O N II A N N în sensul de şcoală muzicală naţională, cum se
Ediiiia a Doa-
Bpouixpa a y.
ESKrtPEiJjr 1 8 5 2
•^n Tinorpa<j>ja ca.
Coperta Spitalului Amorului de Anton Pann
Să nu pierdem din vedere totuşi faptul şi
să nu-1 ignorăm, că cel puţin bogata colecţie « Ba
lade, Colinde, Doine, Idyle », a lui D. Vulpian, este
inspirată de « Illustrul Bard», căruia îi şi este
dedicată. In fruntea ei, drept răspuns la dedicaţia
lui Vulpian, Alecsandri scria la Mirceşti în 1885,
între altele, următoarele rânduri, adresate culegă
torului: «Melodiile unui popor... sunt tezaurul
cel mai preţios al său, ‘căci fac parte din viaţa
lui, din inima lui, din geniul lui!
Acele isbucniri armonioase, care cuprind o lume
întreagă de simţiri duioase, de aspirări înalte, de
taine sufleteşti, ne impun datoria de a le feri de ni
miciri şi de a le păstra cu sfinţenie ca scule sacre
ale naţionalităţii noastre».
*
* *
Atraşi, în primul rând, de frumuseţea melodiei
populare, au fost, cum pare şi firesc, muzicanţii
cu veleităţi de compozitori. N'au fost executanţi,
practicieni, nici teoreticieni sau muzicografi, cei chiamă, în acest sens, cea italiană, cea germană,
ce s'au apropiat cu mai mult interes de cântecul cea franceză, — muzica românească cultă. Uneori
popular. Ci au fost compozitori, artişti creatori, de bună credinţă — în credinţa lor că fac operă
atraşi, nu atât de valoarea estetică, în sine, a me de artă muzicală naţională — au făcut la fel cu