Page 49 - 1932-08

368

1
NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO *

P E S Â R M Ă
Pe când îl apăra de câini. Petre mocanul înţe­ Căruţa asta ţăranul o lăsase acolo, ca să poată
lese că acest ţăran necunoscut nu se abătuse pe veni la el. In ea şedea o femeie încovoiată,
la el la stână, aşa într'o doară, ci trebue că-1 cu mâinile în sân; tulpanul nu-1 avea legat,ci cu
gonea vreo năpastă. colţurile libere în lături, ca să-i fie mai uşor. E drept,
De aceea se mânie foc pe dulăi, strigă la ei şi era cald, cald, dar mocanul ştia că atunci când
iar îl privi pe ţăran: după ilicul roşu se cunoştea femeile îşi lasă tulpanul nelegat, nu le chinuie
că e din turlaci, din spre Deliorman. atât căldura, cât cu torni altceva.
Era înalt, o namilă de om; dar că era sărac îndărătul căruţei, înfăşurată pe jumătate într’o
şi parcă născut sărac — şi asta se vedea. Cămaşa-i velinţă, cu capul pe nişte perne negre ţărăneşti,
era numai petice, mare şi nepriceput cusute, brâul zăcea o altă femeie, mai mică, fără îndoială fată.
sdrenţuit, nădragii de asemenea. Era desculţ. Alt- Se uita într’o parte şi faţa nu i se vedea.
— Tu parcă ai avea pe cineva bolnav, zise
mocanul.
— Am. O copilă mi-e bolnavă.
Ţăranul îşi aruncă ochii în spre oile adunate
pe poiană, le privi fără să le vadă, căci privirea-i
plină de îngrijorare era rătăcită.
— Aşa cum e beleaua noastră, zise el, să nu dea
Dumnezeu la nimeni.
— Nu pari a fi de prin partea locului; de unde
eşti? îl întrebă mocanul.
— Din Chiuciuc Ahmed, Nădejdea, cum îi zic
acum, din spre deal. Am mai fost eu pe aici.
Umblu prin sate, vând humă; cea mai frumoasă
se scoate la noi în sat. E frumoasă, o cumpără
femeile. Dacă mă las în jos spre Mare, cumpăr
pentru încoace, când peşte, când struguri, când
ce se întâmplă. Mulţumesc lui Dumnezeu, ne
ducem traiul. Numai de nu ni s’ar fi întâmplat
nenorocirea asta...
Se aşeză jos, scoase o pungă de piele cu tutun
şi-şi răsuci o ţigare. Mocanul se lăsă lângă el
şi băgă de seamă cum degetele-i groase şi nodu­
roase tremurau pe când făceau ţigarea.
— Nu ne trăiesc copiii, începu dânsul. Ne-au
murit vreo doi, trei chiar de mici. Uite numai
asta ne-a mai rămas (el privi în spre căruţă). Am
îngrijit-o ca pe ochii din cap. Luam dela gură
ca să pot să-i cumpăr câte ceva, să-i fac vreo hăi­
Dar mocanul repede il cântări şi îşi dădu seama nuţă, ca să nu-i fie greu privind la alelalte. A dat
Dumnezeu şi am păzit-o până acum. Dar dela o
minteri, la privire, cât un munte, dar mocanul vreme...
repede îl cântări şi îşi dădu seama că e dintr'acei Nu are nimic, dar se ofileşte. Aud că i-ar fi
oameni, molâi şi lăsători, de cari se spune că şi spus măsi că tare-i pare greu că suratele ei s’au
furnicii îi fac drum. măritat şi ea tot mai stă.
Ţăranul dete bună ziua, mormăi un fel de: «Ce te necăjeşti, dragul tatii, îi zic eu; o ieşi
«Ce mai faceţi ? Sunteţi bine ? *, dar era limpede el şi norocul tău. Ce te uiţi la alelalte? Ele sunt
că la altceva se gândeşte şi că alte griji are în bogate. Aşa sunt flăcăii de acum, umblă după
ochi. Şi privind undeva înainte, arătă cu mâna fete bogate. Te-ăi mărita şi tu, vezi-ţi de treabă,
şi întrebă, dacă nu cumva într’acolo este satul n’ai îmbătrânit ».
Mangilari şi cam câtă cale e până la el. Mocanul — Câţi ani are ?
îl lămuri şi abia acum băgă de seamă că pe şosea — Se apropie de douăzeci. Acum de Sânmărie
se oprise o căruţă cu un cal. are să-i împlinească.
— Apoi e tânără copila.
') Vezi Boabe de grda, Anul III N-ml 5, 6 şi 7. — Tânără, tânără.