Page 51 - 1932-08

57<> B O A B E D E G R Â U

şi cioară albă sânt. O fi şi rândunică albă. Şi tre- toarsă la o parte şi se uita la rândunelele înşirate
bue să fie, de vreme ce s’a svonit... pe sârma telegrafului.
— Cine ştie, oftă ţăranul. Dacă ar fi după mine, — Omul zice că satul e aproape, spuse ţăranul.
nu cred, dar de, muierile... Auzindu-i glasul, fata se întoarse. Era slăbuţă,
de sub scoarţă abia i se profila trupul, topit de
Se ridică să plece. Mişcat, mocanul pomi şi el
să-l însoţească şi să vadă şi fata. boală, faţa îi era ca de ceară, iar ochii tot mai
luceau surâzători şi copilăroşi. Privea când pe
tatăl ei, când pe mocan.
— Nonche, omul ăsta a văzut rândunica, zise
ţăranul şi privi pe mocan.
Acolo, în satul ăla a fost! Hai, doar om vedea-o
şi noi!
— Om vedea-o, bade? abia şopti fata şi ochii
limpezi i se luminară.
Ceva se înălţă în pieptul mocanului, îl înăbuşi,
ochii i se împăinjeniră.
— O s’o vedeţi, copilă, o s'o vedeţi şi voi. Am
văzut-o cu ochii mei, albă ca zăpada. Âi s'o vezi
şi tu. Să dea Dumnezeu s'o vezi, fetiţă, să te în­
sănătoşeşti. .. că eşti tânără. Ai s'o vezi, îţi spuiu
eu că ai s'o vezi... şi te faci bine, nu te teme,
copilă...
Mama îşi strânse ochii şi începu a plânge. Ţă­
ranul înalt tuşi, apucă hăţurile şi trase calul după el.
— Umblaţi cu sănătate, zise mocanul după ei,
satul e aproape. Ţineţi-o tot după firul telegrafului.
El rămase aşa pe şosea, multă vreme, privind
după căruţă. Se uita la mama cu tulpanul negru,
la fata culcată lângă ea, la ţăranul înalt care
păşea încovoiat trăgând căluţul mic, iar deasupra
lor, între fiecare doi stâlpi de telegraf, la rândunele
cum sburau, se roteau şi se aşezau din nou pe
sârmă.
Mocanul se întoarse pe gânduri la oile lui, apu-
cându-se din nou de opincile pe care şi le făcea
Sus pe deai se si rea casa Albenei, de unde urma
din piele de cal.
si fie scoasi
— « Rândunică albă, se gândea el. O fi *.
Dar ceva îl oprea, în piept avea un chin. Şi lă­
Când ajunseră lângă şosea, mama, o femeie gal­ sând să-i cadă sula se uită la cer, strigând:
benă şi sdrobită de suferinţă, încă dedeparte privi — Doamne, câtă jale mai e in lumea asta.
pe bărbatu-său, ca şi când ar fi dorit să-i cetească Doamne!
în privire ce a mai aflat. Fata tot mai stătea în- Şi iar se uită după căruţă.

A L B E N A

In drumul dintre cârciumă şi moara lui Horcz nată, ca şi când ar fi fost lovită de trăsnet. Cei
se oprise o căruţă, gata de drum. Cei doi jandarmi doi jandarmi stăteau acolo, unul lângă uşă, celă­
trebuiau s'o ducă în oraş pe Albena. Pe uliţi şi pe lalt la fereastră, iar in casă era Albena.
dinaintea ogrăzilor fugeau femeile să privească şi, Multe lucruri, multe fapte mici, care altfel ar fi
pentrucă alergaseră dela muncă, îşi lăsau din fugă rămas nebăgate de seamă sau -s’ar fi uitat, acum
mânecile peste braţe sau se îmbrobodeau. Dădură erau reamintite şi se povesteau nu pentru întâia
fuga spre căruţă şi toţi cei cari erau în moară, şi nici pentru a doua oară. Fiecare vroia să arate
unde niciodată nu se strânsese atâta lume ca acum, că a prevăzut şi simţit ceva. Erau unii săteni
in ajunul Paştelui. ce-şi aşteptau rândul la moară de trei-patru zile
Sus pe deal se zărea casa Albenei, de unde şi de aceea se credeau martori foarte apropiaţi.
urma să fie scoasă. îngrozitoarea crimă făptuită Unii din ei povesteau în cele mai mici amănunte,
acolo parcă o însemnase cu ceva şi pe dinafară unde şi cum şedeau într’o zi: cum, la început,
şi, câtă vreme celelalte case erau văruite şi scli- au vorbit de berze, că au venit de vreme ca altă­
piau de curăţenie, cu pereţii albi şi chenare al­ dată; cum apoi, privind ogoarele, au început a
bastre, casa Albenei era părăsită, murdară şi rui- vorbi în care alţi ani au mai fost ele aşa de înver­