Page 52 - 1932-08

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 37i

zite, dese şi înfrăţite, încât a fost nevoie să dea Stătu două zile şi dispăru. Iar dimineaţa se svoni
drumul vitelor ca să le mai pască. Abia după cum că Cuţar a fost ucis.
astea — povesteau ei — tot privind cum se chi­ Era bun băiat. Moş Vlasiu mâncase şi băuse
nuiau femeile cu deretecatul şi curăţatul de Paşte, cu el, dar nici adevărul nu-1 putea ascunde. După
au văzut-o pe Albena forfotind prin curte. Chiar de spusele lui au priceput cine şi de unde era omul
departe, după mers ca şi după mijlocul drept se cu palton cu blană şi-l încinseseră. Judecătorul
cunoştea cât e de frumoasă Albena. Dar nici in de instrucţie îl cerceta acum la primărie. Zicea
ziua asta, nici în cea următoare, Albena nu se că nu ştie nimica. Se poate. Dar curând era să se
scoborîse la fântâna dela cârciumă sau la moară, răsgândească si el şi, întocmai ca Albena, să spună
unde lucra bărbatul ei Cuţar. adevărul. — Vin! strigă cineva — o duc pe Al­
Dacă cel ucis n'ar fi fost tocmai acest Cuţar, bena !
cine ştie dacă l-ar fi pomenit cineva. Era un om Mulţimea de lângă căruţă tresări; de sus, din
simplu, neîngrijit şi şchiop, care nu ştia altceva spre deal, venea Albena cu cei doi jandarmi după
decât să muncească şi să tacă. Neobosit ca o ma­ ea. Se aflase că Albena ceruse să o lase să se
şină, plin de praf de făină, căra sacii grei şi, cu îmbrace după voie. De aceea şi întârziase. Iată
toate că în fiecare zi şi în fiecare ceas era acolo, că sosea îmbrăcată cum rar o mai văzuseră.
lumea îl întâlnea şi trecea pe lângă el parcă nu — S’a îmbrăcat ca de sărbătoare, zise cineva;
era o fiinţă vie, ci un lucru. Dintru început vor- merge la nuntă sau la spânzurătoare!
biau de dânsul, dar atâta cât să se mire cum a — Şi în frânghie vrea să fie frumoasă.
putut o sperietoare ca asta, să ia de nevastă o — A naibii frumuseţe! Ea a nenorocit-o...
femeie asa de frumoasă ca Albena. Mărul frumos, Iar moş Vlasiu, care era şi el aci, tot dădea cu
porcul îi mănâncă — ziceau, dar încetară să mai băţul înaintea lui. Sta, sta şi iar dădea.
spună şi asta şi nu se mai uita nimeni la el. Şi — E, moş Vlasiu, râse o femeie tânără. Ce ai,
in sat îl uitaseră pe Cuţar. Abia acum îşi reamin­ te lupţi cu diavolii? Ce dai mereu cu băţul?
teau unii că in ultimele zile omul ăsta tăcut şi
răbdător se făcuse dintr'odată iute şi supărat.
Pentru dânsul nu se afla decât un singur stăpân —
Neagul, meşterul morar. Pe el îl asculta şi lui
i se supunea ca un sclav.
Dar iată că, cu două, trei zile înainte de crimă,
cum îi vorbia Neagul ceva, Cuţar începea să
tremure, bolborosea cine ştie ce şi-l privea în­
cruntat, ca taurul. Părea că până şi vocea lui
Neagul îl întărâta.
In Miercurea din săptămâna Patimilor se svoni
cum că a murit Cuţar şi, până a se afla cum şi
ce, se răspândi ştirea că a fost ucis. Băiatul său,
un copilaş abia de doi ani — şi tocmai în asta se
întrezărea mâna Atotputernicului — spusese că în
timpul nopţii mamă-sa aruncase şortul peste faţa
tatălui său, iar un om intrase luându-se la luptă
cu el. Acesta avea palton, iar la palton blană. Atâta
spusese copilul şi nici că trebuiau mai multe.
Albena mărturisi şi spuse adevărul. Dar cine
era bărbatul, asta, cu toate vorbele bune sau ame­
ninţările, nu spuse.
De aci in colo principalul martor în întreagă
această pricină era moş Vlasiu. Om fără treabă,
vesel şi vorbăreţ, dădea târcoale în fiecare zi
cârciumii de lângă moară, întocmai cum câinii
dau târcoale măcelăriilor. De cum se aşeza ci­
neva la băutură, moş Vlasiu se alătura de masă, — S'a imbricat ca de sărbătoare, zise cineva; merge la
râdea, cânta şi iată pe masă un pahar şi pentru nunti, sau la splnzurltoare!
el. Aici, la cârciuma de lângă moară, dădu peste
un om cu paltonul scurt de stofă şi cu blană la — Dau eu. Mă uit să văd de-oiu putea s'o
guler. Era blond, frumuşel, cu căciula cam lăsată plesnesc odată când o trece. Să-i trântesc una
pe spate. Se cunoştea că vreo vrăjitorie dase în cap s’o pomenească. Aici e judecata ei, stricata
peste capul lui; ceilalţi urlau, cântau împrejur, dracului...
pe când el parcă era surd, mereu cu ochii la Al­ Albena se apropia. Mergea înainte urmată de
bena cum umbla prin curte şi tot de ea întreba. cei doi jandarmi. Nu era om care să n'o cunoască