Page 62 - 1932-08

380 B O A B E D E G R Â U

preună cu manifestările individuale, elementul de diferenţiere educaţia estetică. Salonul Oficial e ca o trecere intre ele, cu
şi de exclusivitate de program. Salonul Oficial sumează şt şcoala departe îndărăt şi cu perspectiva pătrundem intr'o
colecţie de valoare permanentă, aproape in faţă.
UN PICTOR SAS.— Eduard Morres nu ne e un necu­
noscut. L-am văzut pe om şi i-am văzut şi o parte din opera
lui. E adevărat ci legăturile noastre cu artiştii saşi şi maghiari
nu sunt prea strânse. Când e vorba de literatură, lucrul se
înţelege. Traducerea e o piedică destul de greu de sărit. Artele
plastice au insă altă putere de circulaţie. Aci se poate vorbi de
vină. Cred ci am greşit şi noi, dar greşesc foarte mult şi ceilalţi.
Ceva din izolarea faţă de poporul maioritar, recomandată şi
urmărită ca metodă politică de fruntaşii saşi. se bagă de seamă
şi dincoace. Nu ştiu dacă c îndreptăţită, adică ce rezultate dă
in domeniul politic, pentrucă in el se judecă după ele. Ceea ce
ştiu e că ea e cu deosebire supărătoare in lumea in care viaţa
ascultă de alte legi şi nu cunoaşte ingrădirile nefireşti ale im­
perativelor politice. Pedeapsa e aci aproape. închiderea aceasta,
dacă apără, apără ca o temniţă, care ia aerul şi lumina, şi veşte­
jeşte. Concetăţenii noştri saşi păcâtuesc tocmai printr'o prea
indrăsneaţă lărgime de vederi, in toate cele teoretice, şi, alături
şi in acelaş timp, printr'o îngustime indârătnicâ, in actele cele
mai simple ale existenţei. Acest îndoit caracter, cu un element
paroxist in el, il au literatura şi arta lor. In intenţie, ele ar
trebui să se poată încadra dela sine in marea literatură şi artă
germană, pe când in realizare se păstrează cu voinţă regionale.
Totul e atât de local şi de exclusiv incât te miri de ce şi limba
nu e dialectală. Cred că e o urmare a acelui cuvânt de ordine,
care caută să înfrângă fatalităţile geografice şi sociale ale unor
fragmente de popoare rupte din mediul lor firesc, şi in loc de
o adaptare cuminte propovădueşte o intransigenţă absolută.
Un câştig este, dar nu ştiu dacă el precumpăneşte paguba. In
tot cazul, noi ne spunem părerea numai ca nişte vechi martori
Maria Pani Buescu: • Sf. Gheorghe » şi nu înţelegem să dăm sfaturi sau note la purtare. Saşii sunt
prea luminaţi, ca să nu vadă singuri foloasele şi lipsurile ati-
desşcolarizeazâ. El pune împreună obiec­
tiv chiar pe cei cari nu vor să stea ală­
turi. In cel mai rău caz, adică pentru cei
mai îndărătnici faţă de un interes activ
al Statului in treburi de artă, Salonul
Oficial e incă o expoziţie, ca o incheere
sau ca o deschidere a anului artistic. E
expoziţia cu cele mai largi criterii, pen-
truci Ministerul însuşi priveşte pc toţi
artiştii cu un ochiu egal şi pentrucă ju­
riul răsfrânge acelaş eclectism desinteresat.
Tot ceea ce se leagă de libertatea creaţiei
şi de lupta originalităţilor sau a formu­
lelor nu găseşte in Salonul Oficial nici o
stingberire. Libertatea artei nu întâm­
pini îngrădire. Greşelile, dacă sunt, nu
sunt de principiu, ci de punere în apli­
care, şi acestea se pot îndrepta oricând.
Iată de ce cred bine că Salonul Oficial
va putea să-şi îmbrace din nou pereţii in
revărsarea de culori păzită de bronzuri şi
de pietre aspre, din care privesc visurile
de frumuseţe ale celor mai buni dintre O cetate bisericească a Saşilor din Transilvania de Eduard Morres
noi. Statul are deopotrivă şcolile de arte fru­
moase, in care viitorii artişti şi profesori îşi fac pregătirea, şi tudinii, şi, dacă au ales, au ales ce li s’a părut mai potrivit cu
are pinacotecile şi muzeele de artă, în care publicul îşi face firea şi cu poruncile lor de viaţă.