Page 10 - 1932-09

393 B O A B E D E G R Â U

cetatea noastră Bucureşti) *). Dar autenticitatea 1. Evenimentele pe care le arată documentele şi
acestui act nu este sigură şi tocmai în 1464 avem cronicile că s'au petrecut in cetatea Dâmboviţa, nu
un al doilea act, acesta deia Radu cel Frumos, şi puteau avea loc decât la Bucureşti. Astfel o diplomă
autentic, care menţionează Cetatea Bucureşti (1'pJA a regelui Sigismundal Ungariei din 1397, spune că
ti$K$p<l|J|) *). voevodul Ardealului Stibor, după ce s'a înapoiat
Dar dacă Bucureştii sunt amintiţi aşa de târziu, din cruciada dela Nicopole (1396), a asediat pe
in schimb atât izvoarele interne, cât şi cele externe, Vlad, înlocuitorul lui Mircea, în «cetatea zisă
pomenesc şi în veacul al XlV-lea şi în al XV-lea Dâmboviţa *. După un lung asediu Vlad se predă,
« Cetatea Dâmboviţa », pe care cei mai mulţi istorici iar Stibor îl duce în Ardeal «împreună cu soţia,
ai noştri au identificat-o cu Bucureştii, de o parte copiii şi toată familia »*).
pentru motivul că cetatea Bucureşti se afla pe râul Nu se poate închipui ca Vlad, în momentul când
Dâmboviţa, de altă parte pentrucă numele cetăţii era ameninţat de voevodul Ardealului, să se fi

Minâstirea Radu-Vodi (ruinaţi) Col. Arhivelor Statului

Dâmboviţa apare în documente exact în epoca refugiat tocmai în cetatea dela Podul Dâmbo­
anterioară apariţiei numelui cetăţii Bucureşti. viţei, care era situată chiar la graniţa acelui prin­
Cum însă pe râul Dâmboviţa mai existau două cipat. Deci «cetatea zisă Dâmboviţa • nu poate fi
cetăţi vechi, una la Podul Dâmboviţei, numită decât Bucureştii.
Cetatea Neamţului, şi alta la Cetăţenii de Vale, 2. In anul 1473 după ce Ştefan cel Mare a bătut
numită Cetatea lui Negru-Vodă, s’a emis părerea pe Radu cel Frumos la Cursul Apei, acest din
că cetatea Dâmboviţa trebue identificată cu cea urmă, spun cronicarii moldoveni şi poloni, fugi
dela Pcdul Dâmboviţei ’). cu toată oştirea în «scaunul său * cetatea Dâm­
Această părere însă nu se poate susţine pentru boviţa, pe care după 4 zile Ştefan o cuceri, luând
următoarele motive: cu sine pe Doamna, pe fiica şi toate comorile şi
steagurile Domnului muntean *).
Cetatea dela Podul Dâmboviţei n’a fost niciodată
*) Tocilescu, Bucureşti sau Cetatea Dâmboviţei in Revista scaun de domnie, iar, de altă parte, până acolo
• Tinerimea Români », I, pag. 19.
*) Gion, Istoria Bucureştilor, pag. 23.
*) Lapedatu, Două vechi cetăţi româneşti in « Buletinul Corni- *) N. Iorga, Chilia şi Cetatea Albă, pag. 67.
si urni Monumetelor Istorice *, III (1910), pag. 177 urm. *) I. Bogdan, Letopiseţul dela Bistriţa, pag. 54. Cf. şi Urechii.