Page 13 - 1932-09

CONST. MOISIL: BUCUREŞTII VECHI 395

francez amintit mai sus, Pietre Lescalopier, care toată ţara nu sunt construcţii de zid decât bisericile
l-a vizitat la 1574 în timpul domnieilui Alexandru II. şi mănăstirile, care sunt frumoase, şi castelul din
El descrie oraşul şi curtea domnească în modul Bucureşti **).
următor: «.. .Sosim seara în Bucureşti. Intăriturile Descrierile de mai sus, scurte şi foarte incom­
acestui oraş sunt trunchiuri mari de copaci înfipte plete, nu ne permit să ne facem decât o idee foarte
în pământ unul lângă altul şi legate între ele prin aproximativă despre aspectul Bucureştilor la sfâr­
grinzi transversale, prinse de acele trunchiuri prin şitul veacului al XVI-lea. Ele cuprind de altfel
cuie de lemn lungi şi mari; pavajul oraşului este
din trunchiuri de copaci. Pe aici trece un râu numit
Dâmboviţa. In acest oraş am găsit pe voevodul
Alexandru, în ajutorul căruia veniseră boierii ţării
şi Turcii. El era bine păzit în castelul său, întărit
ca şi oraşul, unde îi prezentarăm omagiile; cu mare
greutate s’a găsit un dragoman latin pentru mine.
In sfârşit prinţul ne-a oferit găzduire şi tain şi ne-a
dat trăsura sa cu cai buni şi un secretar ca să putem
traversa întreagă ţara fără să ne coste nimic...
« Palatul său era de paiantă, umplută cu vălătuci.
Ne-au dus să vorbim cu el într’o sală mare tapiţată
cu covoare turceşti şi cu reliefuri de jur împrejur,
înalte de vreo trei picioare, ca în caravanseraiuri.
In capătul sălii, în faţa uşii, prinţul şedea într'un
jeţ. Nimeni nu se găsia în acest loc ridicat, decât
el şi un paj în picioare la o parte, care-mi luă
scrisoarea şi o dădu prinţului; mai mulţi oameni
înarmaţi cu topoare sau cu buzdugane erau prin
această sală.
« Venind dragomanul latin, prinţul porunci pa­
jului să-i dea scrisoarea mea ca să o citească cu voce
tare şi să o traducă. Eu ştiam că nu conţinea nici
un secret, dar ca să-mi vorbească puse să se retragă
publicul şi pajul în celălalt capăt al sălii şi nu rămase
cu noi decât dragomanul, care părea că-i explică
spusele mele latineşti prin fraze lungi; prinţul îmi
vorbia puţin. Am ieşit din castel cu o făclie şi am
fost duşi la o casă de târgoveţ, unde fuseseră aduşi
şi însoţitorii noştri ardeleni, cari îşi căutară locuinţe
în alte case în timpul cât eu fusesem reţinut la
prinţ; ni s’a dat o masă bogată gătită de un bucătar
al prinţului trimis înadins.
« A doua z i . . . m'am plimbat prin oraş, unde
n’am văzut nici o clădire frumoasă. Două biserici, Biserica Sf. Spiridon Nou înainte de restaurare
una de rit grecesc, cealaltă a luteranilor, erau de (Col. Capşa)
lemn; toate acoperişurile erau de olane, de şindrilă şi unele greşeli datorite, de sigur, imposibilităţii
sau de paie; ţinutul este roditor, dar nu există nici călătorilor de a se informa deplin în scurtul timp
1
piatră, nici ardezie* )* cât au stat în Bucureşti.
Zece ani în urmă un alt călător, tot francez, Este adevărat că zidurile cetăţii nu mai existau
învăţatul Iacob Bongars, vizită Bucureştii la în­ şi în locul lor se ridicaseră întărituri de lemn, de
ceputul domniei a doua a lui Mihnea Turcitul asemenea casele erau mici şi construite fără artă,
(1585) şi ne lasă şi el o scurtă descriere a ora­ acoperite mai ales cu olane şi cu şindrilă şi cele dela
şului : margini cu paie. Pavajul de bârne ce acoperia cel
«...într’o Joi, ajunşi în Bucureşti, unde se află puţin străzile principale făcea ca circulaţia să fie
curtea. A doua zi chemaţi la divan, am prezentat destul de lesnicioasă.
scrisorile noastre lui Mihnea. Prinţul, de vreo 25 Curtea domnească — castelul — era de sigur
de ani, ne întrebă dacă vrem să intrăm in serviciul clădirea cea mai importantă din oraş, căci bisericile
lui, dacă am adus peşcheşuri; porunci să ne dea fiind mici nu impresionau pe străinii obişnuiţi cu
tain dela curte •. Peste tot clădirile i s'au părut catedralele măreţe din apus.
nesemnificative. « Rău construite, zice el, căci în

*) Docntn. Hurmuzachi, XI, pag. 192; cf. Iorga, o. c.,
*) Voyages, loc. cit. pag. 209.