Page 45 - 1932-09

4a 6 B O A B E D E G R Â U

Oile fugeau val într'o parte şi se adunau grămadă, Ivan Belin îşi întrerupse gândurile, pentrucă în
de parcă erau luate de furtună, câinii, rămaşi în aceeaş vreme urmărea lupoaica şi văzu că ea face
urmă, zburau în spre lupoaică cu iuţeala glonţului. un lucru, pe care nu-1 putea pricepe ce este. Lu­
Iar pe locul curăţat dinaintea lui ea stătea aşa cum poaica se oprise, călca încet, ca şi când dibuia
se oprise, cu piciorul din faţă ridicat, nemişcată şi ceva, şi dintr'odată săria aşa cum fac pisicile, când
şovăitoare, ca şi când îi cădea greu să se întoarcă vânează şoareci.
îndărăt. Uita să fugă, uita să se gândească la scăpare. Trupul i se întindea ca o coardă şi coada-1 mare
Fălcile-i strânse se deschid, limba-i roşie atârnă se învârtea în aer. Săriturile acestea le repetă de
legănându-se în ritmul respiraţiei grăbite, ochii îi câteva ori. Ivan Belin surâse: lupoaica vâna şoa­
sclipesc şi se închid pe jumătate. Şi ceea ce Ivan reci — vânatul cel mai nevrednic pentru un lup.
Belin n’are să uite niciodată, era privirea şi ochii Dar n'avea ce face. Neputând răpi vreun miel,
aceia, cărora le lipsea numai vorba. In ele nu trebuia să-şi umple cu ceva stomacul şi să-şi mintă
foamea, de vreme ce culcuşul îi era aproape. Acolo,
obosită şi stoarsă, era să-şi culce în frunziş coastele
roase, iar puii ciufuliţi, cruzi şi nevinovaţi în ne­
ştiinţa lor, ca toţi copiii, erau să sugă lacom şi
sălbatic din sânu-i sleit. Ea era să-şi uite din nou
de sine şi, cu urechile ascuţite, cu ochii grijulivi,
aprinşi de focul acelei dureri pe care Ivan Belin
o văzuse, era să vegheze ca nu cumva să vie vreo
primejdie, nu pentru dânsa, ci pentru ei...
Ivan Belin oftă şi pomi pe urma turmei. In
astfel de clipe se făcea milos şi inima i se deschidea
oricărei dureri străine. Lupoaica se pierduse prin
ogoare, dar el tot se mai întorcea şi privea în acea
parte. Gândurile îi erau răsfirate şi întrerupte: se
gândea ba la lupoaică, ba la treburile lui. Dar
toate acestea erau neguroase şi nelimpezi; limpede
era numai durerea care-i umplea inima.
Se întunecă parcă dintr'odată şi pe cer, pe
deasupra apusului palid, ca o mare piatră nestimată
se arătă luceafărul. Adie un vânt răcoros, plin de
miros de burueni, greierii începură să cânte, şi
în întuneric se întinse larg şi duios cântecul clo­
potelor. Ivan Belin simţi ceva veşnic, neschimbat
şi cuminte rânduit în toate şi inima i se umplu de
umilinţă. Ridică ochii in spre stele, dar acum nu
mai căuta în ele semne, urme, ci i se păru că vede
ochii lui Dumnezeu. Gândurile i se întoarseră din
nou în spre lupoaică.« Şi ea e vietate, şi ea e făcută
de Dumnezeu, se gândi el, milos şi înduioşat. Mai
este şi mamă, îşi hrăneşte şi copiii...».
Trecură câteva săptămâni. Ivan Belin nu mai
văzu lupoaica cea albă şi aproape că o uită. Şi apoi,
ca orice om, uşor îşi schimbă starea sufletească.
Acum mai era îngrijorat şi de altceva: vedea că
— Nu vi temeţi, băieţi, zicea el. Dumnezeu işi
cunoaşte treaba. se înşiră tot dimineţi calde şi uscate, fără rouă,
fără umezeală, soarele răsare mai roşu ca altădată,
era frică, nu era teama de sine, nici de ceea ce se iar cerul e întunecat şi turbure. După aceste semne
găsea în jur. In ele ardea focul unei alte dureri, Ivan Belin prezicea secetă. Şi într'adevăr, seceta
adâncă şi jalnică. venea din zi în zi tot mai mare. Dar Ivan Belin
Parcă cineva ar fi strâns cu mâna inima lui Ivan cunoştea mersul lumii şi nu desnădăjduia.
Belin şi el înţelese totul: ochii aceia ca şi acea * Nu vă temeţi, băeţi, zicea el. Dumnezeu îşi
durere îi erau cunoscute. Erau ochii fiecărei mame, cunoaşte treaba. Lasă să fie cald acum, că se coc
fie că era om sau fiară... bucatele. Şi va trece secerişul, se vor ridica znopii;
Iată de unde lua îndrăzneala să atace ziua nă­ om avea mirişte până la genunchi. Atunci lihnitele
miaza mare. Iată de unde lua puterea să se apere, astea nu numai că or avea ce paşte, dar or ajunge
când, deşi jigărită şi slabă, clănţănea din dinţi să cadă de prea multă mâncare ».
atât de furioasă încât dulăii mari şi răi săreau la Ivan Belin o spunea asta micilor ciobănaşi, cari
o parte, ca fripţi. se strângeau în fiecare zi în jurul lui. Şcolari,