Page 47 - 1932-09

4^8 B O A B E D E G R Â U

— Ascultă! Ştii tu cc ştiu cu? data asta baba Bela a izbutit să-l cuminţească pe
— Nu ştii nimica, — îl întrerupse Ciubrata. bătrân şi că l-a trimis la oi.
— Ştiu... Deodată se auzi gălăgie şi Ciubrata privi în
— Lupi ştii! partea aceea.
— Ha-ha-ha... — râse Ivan Belin şi-şi scutură La cotitura drumului, dinspre mahalaua de sus,
matahala de trup. — Lupi... ha-ha-ha... Mi-ai se arătă o mulţime de oameni. Ce se întâmplase ?
luat vorba din gură. Păi, tocmai de lupi ştiu şi eu! Copii şi femei fugeau prin curţi şi alergau să vadă.
Ştiu unde se ascunde lupoaica albă, am văzut şi Ţipete, strigăte. Dar parcă nu era ceva rău. Mul­
puii. Sunt doi, uite atâta sunt... ţimea se apropia. Un om înalt se arăta pe dea­
Ciubrata îl privea batjocoritor. supra capetelor tutulor şi ducea ceva în spate, aşa
— Am să-i prind! — strigă Ivan Belin, supărat cum ciobanii poartă oaia sau mielul. Ceva mare,
de această privire. alb, ce nu semăna insă nici a oaie, nici a miel.
— Ai să-i prinzi, numai să fie cine să-i ţie. — « Mario! fa Mario! — se auzi o voce de fată.
— Ii prind! Ia vino să vezi, lup! lup!» Şi într’adevăr, Ivan
— Ei aşi! Mai lasă-i să mai trăiască, gadinele ! Belin — Ciubrata îl recunoscu — roşu şi obosit,
Radoslav cârciumarul aduse o nouă oca şi Ciu­ venea ducând în spinare un lup.
brata o slăbi puţin. Dar întocmai cum nebunii « Măi, măi»! — şopti Ciubrata după obiceiul
repetă într’una vreo frază, care le-a rămas întâm­ lui, şi parcă nu-şi credea ochilor.
plător în minte, tot aşa şi Ivan Belin nu mai putea Mulţimea îl înconjură şi-l luă pe sus. « Sunt şi
vorbi de altceva decât de lupoaică. Cearta se pui de lup! — strigau copiii — sunt în sac! *.
aprinse din nou. înaintea cârciumii lui Radoslav Ivan Belin se opri
— Pot! — striga Ivan Belin. şi aruncă jos sarcina. Fiara mare şi înfricoşată se
— Ei aşi! — îl zgândărea Ciubrata. întinse la pământ. Era aceeaş lupoaică albă, despre
Atunci Ivan Belin se ridică, îşi îndesă căciula care toţi auziseră. In gură avea vânt un ciomag şi
până la sprâncene, aşa cum făcea întotdeauna când era aşa de legată cu frânghia, că nu putea nici să
se apuca de vreo »reabă, şi o luă spre uşă cu paşi muşte, nici să-şi deschidă sau închidă botul. Pe
repezi. Acolo se întoarse şi îi zise lui Ciubrata, una din pulpe se vedea o rană mare. Lupoaica era
trecând cu mâna prin mustăţile lungi: încă vie, dar se cunoştea că e pe moarte. Ochii, când
— Le rad, dacă n’am să aduc puii de lup. se deschideau, când se închideau. In sacul aruncat
Aşteaptă, aşteaptă-mă puţin şi ai să vezi... lângă ea, mişcau două mingi vii.
Ivan Belin o apucă drept spre casă. Ajungând Ivan Belin mai întunecat ca oricând în jurul
acolo, fără să zică un cuvânt, răscoli în dulap şi ochilor şi sub sprâncenele negre, mai vesel şi mai
lăzi, căutând ceva. In vremea asta baba Bela îi surâzător în cealaltă jumătate a feţei, povestea scurt
bătea capul că-1 lăsase singur pe băiat cu oile, dar şi răspicat cum a prins puii de lup şi cum după
Ivan Belin tăcea, nu spunea nici ce caută, ci numai aceea a împuşcat lupoaica. Toţi îl ascultau, înghi-
surâdea pe sub mustaţă. In sfârşit găsi un sac, îl ţeau cuvintele lui şi priveau când la fiara întinsă
cercetă dacă este sănătos şi îl puse la o parte. jos, când la vânător.
Apoi luă puşca lui veche, o cercetă şi pe ea, ridică — Măi, Ivane, ce ai făcut, măi! — strigă Ciu­
şi lăsă cocoşul, şi o puse lângă sac. Dar când trase brata, făcându-şi loc prin mulţime.
afară o frânghie lungă şi începu a o încinge în Ivan Belin îşi sumete căciula mare, privirea
jurul brâului, ochii babei Bela se făcură mari şi ochilor parcă îi lipseşte sub sprâncenele în­
rotunzi de mirare. II privea şi nu ştia ce să zică. tunecate, dar zbârciturile din jurul mustăţilor
— Dă-mi acum săpun, — zise Ivan Belin, tot albe râd.
aşa de tainic. Mă duc să mă spânzur... — Ia te uită! — zise el scurt şi mândru, arătând
— Doamne, Dumnezeule! strigă femeia şi începu lupoaica.
a se închina. Tu ai înebunit de-a-binelea! — Măi, măi, — bolborosi încurcat Ciubrata —
Şi, cum făcea întotdeauna, când se supăra, ea măi, măi!
începu să forfotească prin casă, să strige şi să Ivan Belin deslegă sacul şi arătă puii de lup.
se jelească. Erau ca nişte căţei mici, numai că aveau urechile
Ivan Belin dădea din cap surâzând. Apoi luă ciulite, cu ochii albaştri ca mărgeaua. In clipa
sacul şi puşca, pipăi marele cuţit ciobănesc, ca să aceea lupoaica — asta o povesteau mai târziu fe­
se convingă că e la brâu, şi ieşi. meile intre ele — îşi deschise a lene ochii şi îi
Ciubrata, după ce dormise puţin, ieşi târziu după închise din nou.
masă, în stradă. Deşi nu credea în prorocirile lui Ivan Belin legă sacul. Pofta tuturor fusese înde­
Ivan Belin, el tot ridică ochii, cercetă în toate stulată. Şi pe când bărbaţii, adunaţi grămadă, tot
părţile cerul şi se încredinţă că într'adevăr toate mai făceau gălăgie vorbind, femeile trag copiiide
arată a secetă. Umbrele ajunseseră până în mijlocul mână ca să plece, dar nu pot să-şi îndepărteze
drumului, şi cu toate astea tot mai era cald, praful ochii dela lupoaică şi tac.
dogorea. Ciubrata surâdea, pentrucă îşi adusese — Sărmana! — şopteşte una.
aminte de Ivan Belin. Dar el credea că măcar de — Are şi copii... Doamne...