Page 48 - 1932-09

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 429

I Şi toate aceste mame îşi îndreaptă acum pri­ conjurau straşinile şi gardurile. Ca şi când în pleoa­
virile spre Ivan Belin, priviri în care luceşte ura şi pele lui Ivan Belin se înfipseseră spini, capul îi
supărarea. era îngreunat, în spate simţea un fel de prăpastie
Se auzi o căruţă care se opri in apropiere; caii şi nu ştia unde a fost până acum şi dece nu este la
dau înapoi şi suflă pe nări. Era Ciubrata. turma de oi. Dar gândul oilor trezi în el ziua de
— Haide, Ivane! — strigă el. Ia adu aici lupii. ieri şi tresări. îşi aminti de toate şi abia acum
Haide, o să mergem din casă în casă. Fiecare pricepu ce făcea baba Bela, atunci când se întorsese
trebue să dea câte ceva. Aşa este obiceiul. Trebue acasă. Ea stătea în genunchi în mijlocul casei şi nu
să dea toţi, pentrucă toţi avem vite — cânta, ci plângea. Şi numea numele celor doi fii
Cu câteva zile înainte trecuse prin sat paparuda ai lui, morţi undeva pe câmpul de luptă...
pentru ploaie, dar aşa zgomot şi aşa gălăgie nu Repede se întoarse în casă, găsi o lampă de petrol,
fusese ca acum după lup. Căruţa mergea pe uliţele luă un chibrit şi porni spre tarlaua oilor unde o
intortochiate, se oprea înaintea porţilor, se gră­
mădeau copii şi femei. Câinii, simţind mirosul lu­
pului, începeau să urle. Iar Ciubrata ridica lupoaica
► fără teamă, ca s'o arate, trupul ei mare atârna
şi în părul alb strălucea la soare ca o floare roşie,
rana sângerândă.
Ciubrata arăta după aceea şi puii de lup. Şi
începu să se repete acelaş lucru: femeile dădeau
care ce putea, dar tăceau şi priveau cu ură şi cât
se poate de rece.
♦ Sărmana... sărmana...» — auzea după el Ivan
Belin. Asta începu să-l tulbure. Ca să se îmbăr­
băteze şi să se înşele pe el însuşi, se silea să fie
vesel, dar surâsul lui era silit şi vinovat. Se lăsă
ca un sclav in mâinile lui Ciubrata. Cădea des pe
gânduri şi-şi zicea:
« S'a făcut, dar să treacă...».
Ciubrata îl îndemna cu sticla de rachiu:
— Bea! Ai dreptul să bei. Ai nimicit lupii, i-ai
’/ desrădăcinat. Bea!
Şi Ivan Belin bea, cu toate că nu mai simţea
gustul rachiului. Şi apoi repeta din nou:
«S'a întâmplat ea una, dar în sfârşit... »
Nu se mai putu înveseli nici seara, când, după
ce duse acasă lupoaica şi puii, se înturnă la
cârciumă continuând să bea cu Ciubrata. Parcă
se sălbăticise şi se prostise, nu mai avea poftă
de vorbă, îşi pierduse voinţa cu totul. Nu odată
îl văzu Ciubrata că lasă capul în jos şi cade pe
gânduri, şi ca să-l trezească îl lua de umeri
scuturându-1.
— Bea! — zicea Ciubrata. Ce te mai gândeşti?
Nu mai sânt lupi, pe toţi i-ai stârpit!
, Şi Ivan Belin bea. A băut atât de mult încât,
atunci când s’a ridicat să plece, din nou a trebuit — Sărmana... Sărmana... — auzea după el Ivan Belin.
să meargă în patru labe.
Ajuns acasă, o găsi pe baba Bela în genunchi în lăsase pe lupoaică. Deschise uşa, intră în întuneric,
mijlocul odăii, se legănă înainte şi înapoi cântând. aprinse lampa şi o ridică în sus. Jos, întinsă şi
Cânta sau poate că plângea. înţepenită, zăcea lupoaica. Iar lângă ea, alături de
Ea nu se întoarse şi nici nu-1 privi. Dar ridică pieptul atârnat, stăteau puii. Unul dormea, celălalt
vocea şi începu să cânte mai tare. Ivan Belin se era în picioare. Şi cel care era treaz, se întoarse
târî până la minderul din cealaltă cameră, se trânti şi-l privi pe Ivan Belin cu ochii lui albaştri ca
acolo, casa se strâmbă, se legănă şi odată cu el mărgelele. Mâna lui Ivan Belin începu să tremure
păru că se scufundă într'un fel de prăpastie. şi lampa îi tresări.
După obiceiu, se trezi de vreme. Ieşi afară — Ivan Belin se pierdu din nou la câmp pe lângă
secera subţire a lunei se oprise drept pe linia oile lui şi începu a se arăta tot mai rar prin sat. Mai
dealurilor negre. O palidă lumină cădea asupra des îl vedeau ciobănaşii. Ca şi mai înainte, el le
curţii, dar pomii erau negri şi umbre negre în­ povestea poveştile lui. Dar se întâmpla ca ei să se