Page 49 - 1932-09

430 B O A B E D E G R Â U

plictisească de poveşti, să fie cuprinşi de o veselie Iar altul:
nebună şi să înceapă să-şi bată joc de bătrân. — Moş Ivane, ia arată-ne cum se merge in
— Moş Ivane,îl întrebau—au crescut puii de lup? patru labe!...
E adevărat că ai să le dai drumul când s'or face mari ? Ivan Belin se uită în pământ, dă din cap şi
Alţii stăteau trântiţi ceva mai departe şi deaceea surâde. Apoi întinde mâna în spre Fântâna cea
erau mai îndrăzneţi. mare, deschide degetele, dă feţei expresia fricii
— Moş Ivane, strigă unul, este adevărat că te şi începe să povestească de bivolul care iese de
cam bate baba Bela?... acolo, cu coarne mari, cu ochi straşnici...

H O Ţ I A

După ce se înălţă şi privi peste zăplaz, Lazăr cum i se zicea, moara din Duraşi. Cu toate că
Boduru zări pe drumul dintre ogoare o căruţă cu era aşezată pe vârf de deal, cu faţa la toate vântu­
coviltir care venia încoace. Era destul de departe, rile, nu lucra aproape niciodată. Rar, foarte rar, se
dar Boduru cunoscu că este Hristu zarzavagiu. mişcau aripile-i mari, pentru ca apoi, după câteva
ore, să se oprească din nou. Iată că şi acum aripile,
întocmai ca o cruce neagră privesc spre vânt, moara
întreagă trozneşte, dar, strânsă vârtos în opritori,
legată cu lanţ de fier, stă nemişcată, posomorâtă şi
acoperită cu muşchiu, întocmai ca o corabie veche
ancorată pentru totdeauna.
Zvonuri rele se purtau în jurul acestei mori.
Era departe de satele din jur, la o parte de drumuri.
Turcii bogaţi îşi făceau cândva aici orgiile lor şi
nu arare ori în toiul petrecerilor, în sunetul daiare-
lelor şi ciamparalelor, sclipeau iataganele şi se vărsa
sânge. Acum, în vremurile mai noui, orice furt
sau crimă petrecută în satele apropiate nu se putea
să nu ducă urma şi la moara de vânt din Duraşi.
De se fura vreo fată, aici o găseau; de se pornea vreo
haită după hoţi de cai, urmele lor se îndreptau spre
moară. Derbedei şi oameni fără căpătâi erau oaspeţii
morii.
Cu renumele acesta rău şi cu aceste amintiri
despre moara de vânt din Duraşi îmbătrâni şi
stăpânul ei Lazăr Boduru. Că nici el nu prea era
curat, se vedea şi din aceea că stătuse de mai multe
ori la închisoare, deşi spunea că la mijloc nu era
decât clevetire şi că trebuia să treacă vreme până
să se descurce.
Mulţi credeau la fel şi spuneau că Boduru nu
numai că nu este vinovat de ceva, dar că este un
om blând şi bun. Aceştia se temeau până la un
loc de puterea lui neobişnuită, pentrucă, deşi avea
peste şaptezeci de ani, nu arăta mai mult ca de cinci­
zeci. Era voinic, mergea drept, vorbea cu un glas
puternic şi râdea din tot pieptul. Dar când îi
vorbea cineva, avea obiceiul să tacă, să asculte cu
Chiar in spatele grădinii, pe muchia dealului, se inilţa ca o luare aminte, în care timp ochii lui, vioi, neastâm­
cu Li moara de vlnt.
păraţi şi cuminţi, priveau pătrunzători, abia-abia
surâzători, ca şi când socoteau sau ascundeau ceva.
După cum ţineau capul semeţ şi dădeau cu vioi­ Boduru ştia ce vorbeşte lumea despre el, dar
ciune din coadă, se vedea că deşi păşeau încet caii puţin ii păsa. Mai însemnat pentru el era în clipa
erau tineri şi puternici. Boduru mai privi puţin şi aceasta ce gândeşte Hristu zarzavagiu*. Să se fi
se duse în prisacă unde se apucă să deretice in luat şi el după gura lumii? Dar nu vede că, deşi
jurul albinelor. Faţa i se făcu luătoare aminte şi moara nu lucrează, tot are din ce trăi, — îşi are
îngrijorată. grădină, prisacă, găini. Singur cum este — n’are
Chiar în spatele grădinii, pe muchia dealului, se nici nevastă, nici copii — asta îi ajunge. Rău n’a
înălţa ca o culă moara de vânt a lui Boduru sau, făcut nimănui, dimpotrivă, ajută, face bine pe cât