Page 50 - 1932-09

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 43*

I poate. Câţi bolnavi de bubă rea, cu capul umflat II găsi pe Boduru din nou în jurul stupilor din
cât o baniţă, nu-şi găseau leacul numai la el. Boala grădină. De cum îl zări, moşul se îndreptă din şale
asta Boduru o lecuia după ştiinţa lui: oriunde ar fi şi strigă vesel:
fost buba, el îi ardea pe bolnavi mereu în acelaş — Ei, Hristule, bine ai venit! Bine ai venit,
loc — la ceafă. Pe locul acesta nu mai creştea păr voinice, cu căciula albă! Ce mai faci, Hristule ?
şi semnul rămânea pentru totdeauna. De aceea — Bine, moş Lazăre, dar tu ce mai faci ?
şi Boduru zicea adesea: «Oamenii mei sunt în­ — Iacă aştept roitul muştelor. Vezi stupii ăştia
semnaţi. Nimeni n’are să mă uite şi nimeni n'are însemnaţi cu var? Toţi au să roiască. Mă tem să
să poată spune că n'a văzut bine dela mine *. nu scap vreunul.
Gândindu-se la toate acestea, Boduru se apropie Mai încolo, în grădină, se înşirau pomi roditori;
iară de gard şi privi: căruţa lui Hristu se apropiase. deasupra, peste frunzişul lor des, se scălda soarele,
Ce cai fiumoşi! Bine hrăniţi, murgi, cu câte o pe când jos, pe iarba verde şi înaltă, se răsfrângeau
şuviţă neagră pe spate dela coamă până la coadă, umbre negre. Pretutindeni în jurul gardului se
îşi semănau ca doi gemeni. « Bani costă căişorii săltau cocenii de porumb, şi între ei atârnau greu
ăştia, bani!* — îşi zise Boduru. El se trase de turtele de floarea soarelui. Soarele dogorea, prin
f lângă gard, păşi din nou spre stupi şi de data asta aerul cald zbârnâiau albine.
faţa i se făcu şi mai îngrijorată.
Puţin după aceea iarba foşni şi Boduru simţi pe
Hristu în spatele lui.
— Bună ziua, moş Lazăre! — îi auzi vocea tă­
ioasă. Fără să-l privească, Boduru dădu numai
din cap şi oftă adânc.
— Ce oftezi, moş Lazăre, ce ai?
— Ce să am. Se abătu nevoia şi pe capul meu.
Bine eram eu singur aici, dar uite aşa! Am o ne­
poată, fata fii-mei. Se măritase şi acum mi-a trimes
vorbă că vrea să vie la mine. Şi-a lăsat bărbatu’ şi
vrea să vie aci.
Boduru tăcu puţin şi apoi zise:
— Să fi fost alta, o goneam. Pe asta însă nu pot.
E tare bună. Şi frumoasă! s’o vezi numai. Nu e
, femee: o picătură de rouă. E tare frumoasă.
Auzind asta, Hristu se bucură. Prin satele pe
care le cutreera, avea de lucru mai mult cu femeile
şi nu odată se destăinuise lui Bcduru. De aceea
tăcu şi nu zise nimic, temându-se ca nu cumva
isteţul moşneag să priceapă la ce se gândeşte. Dar
tot nu se putu ţine şi zise:
— Nu-ţi fie atât de mare grija, nu te teme! Dacă
vrei, dă-mi-o mie întreagă; ţi-o iau eu!*
Amândoi râseră. Apoi mai vorbiră, merseră prin
grădină, iar, când se întunecă, Hristu se retrase
lângă căruţă.
Dacă trecea pe aci, nu o făcea decât pentrucă,
prin locurile acestea neumblate de oameni sau vite, După puţin, numai ia doi, trei paşi, se ivi o femee tâniri
se găsea destulă iarbă frumoasă. La dus ca şi la
t
întors Hristu dădea drumul cailor, îi păştea câteva Dintr’odată, între crăcile aplecate ale pomilor
ceasuri şi o lua apoi la drum. şi iarba verde de sub ele se arătă o fustă roşie, apoi
Câteva zile mai târziu, venind din nou cu căruţa o cămaşe albă şi după puţin, numai la doi, trei paşi,
încărcată de zarzavat, Hristu băgă de seamă încă se ivi o femee tânără. Ochii ei, ochii ei, cât erau
de departe, că moara lui Boduru, ca niciodată, de mari şi negri!
mergea. Se învârtea încet, greu, dar se învârtea. Faţa ii era rumenă, dogorită, mijlocul înfipt.
Jos stătea o căruţă deshămată, de care erau legaţi Avusese dreptate Boduru: nepoata ii era frumoasă.
doi cai, iar în jur se zăreau câţiva bărbaţi. Dar iată — Ascultă, Hristule — zise Boduru, care parcă
că sus, în uşa morii, se arătă o femee cu fustă nu băgase de seamă pe tânăra femee.
roşie, cu cămaşc albă şi care se dădea jos, repede, Tu acum ai dat drumul cailor la păscut, n’ai
repede, aproape in fugă, pe scara care cobora la treabă. Ia să-mi ajuţi puţin. Stai aici şi urmăreşte
pământ. Aşa se putea da jos numai un tânăr. «A albina asta, curând, curând are să roiască. Eu mă
sosit nepoata Bodurului! * — îşi zise Hristu şi, îm­ duc să văd de alelalte, şi tu, cum vezi că iese roiul,
potriva obiceiului, dădu biciu cailor. strigă-mă.