Page 52 - 1932-09

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 4*5

— Nu ţi-a fost, nepoată, hai! Nu-mi spuneai Se întoarse şi ieşi in grabă din grădină. Se ducea
singur asta? Ziceai că o cheamă Rada. să denunţe hoţia. Merse aşa destulă vreme. Dintr'o-
— Ei, Rada! Parcă o singură Radă e pe lumea dată se opri şi în desnădejdea lui începu să-şi dea cu
asta! Boduru se făcuse rece, crud, ca piatra. pumnii în cap. Apoi se întoarse şi privi: moara
— Aşa! — strigă Hristu inebunit. Las’ că te stătea ca întotdeauna nemişcată şi crucea neagră
învăţ eu pe tine, hoţule! a aripilor părea neobişnuit de mare şi de groaznică.

C O M O A R A

Din timp în timp bolnava se ridica puţin în pat Bătrâna le auzi toate, dar nu răspunse, nu des­
şi îşi rotea privirile în juru-i. Ochii îi priveau chise ochii şi nu vroi nici să spună de ce plânge,
adânc, negri, aprinşi, privirea-i era grea, răută­ îşi văzu de gând mai departe:
cioasă. Vedea mereu acelaş lucru: ambele-i fiice — Ii sărută mâna, i-o sărută şi el pe a ei. După
stăteau de o parte şoptindu-şi, ambele tinere, am­ aceea căzu în nesimţire. Atunci, seara, Bratoiu nu
bele frumuşele şi îmbujorate, aşa cum fusese şi ea era acasă; se dusese la moară. Afară era senin, dar
la vârsta lor. Iar bărbaţii lor, veniţi cu ele din sufla un vânt că stelele tremurau de parcă stăteau
sate îndepărtate, îmbrăcaţi şi ei cu iţari noui negri să cadă. Şi bătrânul tot pierdut, horăia şi pieptul
şi cu cămăşi albe, abia-abia se întorceau, o priveau i se ridica mereu. La un timp sări deodată în sus,
peste umăr şi îşi aruncau din nou ochii pe geam o privi; se vedea că vrea să-i spună ceva, dar nu
afară. « Ce fel sânt! — gândea bătrâna. —Nu putu: i se legase limba. Şi cum privea înfricoşat
au nicio milă de mine. Aşteaptă numai să le spun începu să dea din mână spre perete, făcându-se că
unde sânt ascunşi banii. Aşteaptă să închid ochii arată ceva în acea parte. Ea crezuse că vrea să fie
şi să plece după treburile lor...» chemat părintele Gheorghe ca să-l împărtăşească,
Ea se lăsă din nou pe pat şi închise ochii. încet, şi-l chemă. Puţin după aceea bătrânul îşi împreună
încet faţa i se însenină. Părea că doarme. Ambele mâinile şi muri, ca şi cum ar fi adormit.
surori începeau a-şi şopti şi mai încet, umblau în Trecură ani, veniră griji multe, lipsuri — Doamne
vârful picioarelor, iar bărbaţii, tot aşa de nepăsă­ ce neagră sărăcie! Adesea se gândise: aşa cum
tori, cu mâinile în buzunarele iţarilor noui, priveau arăta bătrânul cu mâna, atunci când trăgea să
afară. Frumoasă era vremea 1 Uite colo, pe câmp,
pe deasupra ogoarelor, trece o umbră neagră de
nor; uite, soarele luminează din nou şi în mijlocul
verdeţei grâului înalt — nu grâu, ci Mare! — lu­
cesc ici şi colo pete mari galbene: semn sigur că se
apropie secerişul. Intr'acolo privesc tăcând cei doi
bărbaţi.
Bătrâna nu dormea. Se gândise la multe lucruri,
iar acum se gândea cum îi murise cândva socrul.
Omul era ca o stâncă, voinic, puternic, şi căzu
dintr'odată ca un znop. Veni într'o seară, se culcă
în colţ lângă foc şi nu se mai sculă. Nu oftă, nu se
plânse, numai ochii i se traseră înăuntru şi se
făcură blânzi.
— Noro, zise, eu mă duc, vino să ne iertăm. Ai
îngrijit de mine, m'ai cinstit. Ai fost bună gospo­
dină. Ai fost bună, foarte bună. Iţi mulţumesc.
Să-ţi fie iertat şi de mine şi de Dumnezeu. Iartă-mă
şi tu...
Ea îi sărută mâna şi el i-o sărută pe a ei.
Aici bătrâna nu se mai putu stăpâni, tresări,
oftă şi din ochi, aşa cum erau închişi, picară lacrimi
care se prelinseră peste obrajii uscaţi. Ambele su­ Bătriiu nu dormea. Se gândise la multe lucruri.
rori se repeziră la ea.
— Fă, mamă, fă! — grăi cea mai bătrână, moară, să fi vrut el oare să cheme pe popă sau
ştergându-i lacrimile cu palma. Ce faci, de ce vroia să spună altceva? N'o fi având undeva
plângi? E, eşti bolnavă şi ce-i cu asta? — Om bani dosiţi şi arăta unde sânt? Gândul acesta îi
nu eşti? Poţi să te îmbolnăveşti şi pe urmă să căzu ca o boală la inimă. De cum veneau sărbă­
te faci bine. Ai să te faci bine şi tu. Nu aşa, nu torile — Crăciunul sau Paştele — răsturna casa pe
* te necăji... dos, răscolea pretutindeni, muta sacii, lăzile, săpa