Page 64 - 1932-09

C R O N I C A 4 4 5

Mă aflam de curând pe un pinten de deal, deasupra Bistriţei, şi credea că ele vorbesc de un munte sfânt încă din zilele
Batea Domniţei, sau vreo altă şea de stâncă, de-alături. Eram Dacilor. Mă uium la vorbitorul în talar negru şi credeam in
cu un filolog, mâncător de Munteni, şi cu un preot care arheo­ spusele lui, mai mult decât m'ar fi îmbiat temeinicia destul de
logica în mers, aplecându-se şi căutând in muşuroaiele de şubredă a argumentelor. Era atunci el însuşi un preot al acelui
cârtiţă, sfărâmături de oale preistorice, cum s’ar fi aplecat cult al Ceahlăului, care nu poate fi aşijderea altor înălţimi şi
altcineva şi ar fi cules florile, mult mai vechi, ale muntelui. ia cu Piatra lui Detunată şi cu Pionul desgolit chipuri de clo­
Drept înaintea noastră, peste şerpuiturile şi în susul văii, se potniţe şi de catedrale, pline de zei şi de cântecul secolilor. E
ridica, arâmindu-se şi întunccându-se din ce în ce, cu lăsarea muntele Moldovei.
serii. Ceahlăul. Preotul ne vorbea, cu faţa la el, despre acele Cărticica, pe care o am înainte, face parte, in schimb, dintr’o
colţuri şi nume care descopăr vetre de sfinţenie, sus, pe creastă. literatură a muntelui, mai puţin îngrijită. Rostul ei e să-l aducă

Ceahlăul
mai aproape şi să-l deschidă drumeţilor de pretutindeni. So­ Şi mai sunt încă nouă asemenea cărări. Câte odată, in text, ca
cietatea de gimnastică, sport şi muzică din Iaşi, după ce l-a o tablă in mijlocul unei livezi, apar şi rânduri cursive — şi
împodobit cu o casă de adăpost, mai puţin supusă primejdiei, păţite! — ca acestea: Atragem deasemenea atenţia excursio­
focului sau surpării de ape şi de vânt, decât altele dinaintea ei, niştilor a na călca iarba, mergând numai pe cărări, căci altfel vor
a legat acea casă cu drumuri şi poteci marcate, de toate văile avea de întâmpinat neplăceri din partea stăpânilor acestor făneţe.
înconjurătoare. « Călăuza Ceahlăului • le numără pe fiecare, şi Lângă natură apare omul, uneori chiar cu o bâtă in mână şi
le descrie cu răspântiile, popasurile şi culorile de recunoaştere. cu dulăul hămăitor alături. Pentru unii drumeţi, neduşi la
E ca un glas înalt, pe care îl auzi alături, urcând cu răgazuri biserică, e bine să se ştie!
spre piscurile ascunse încă privirii. Te duce mai mult glasul, Călăuza nu ne dă la iveală numai unul din cele mai mândre
care ştie, decât pasul, care şovâe şi caută. Iată drumul dela masive de munţi ale ţării, dar şi alcătuirea şi faptele Societăţii de
Bicazul moldovenesc — Isvorul Muntelui — Pârâul Furci- gimnastică, sport şi muzică din Iaşi. Nu e meritul ei cel mai
turilor — Ocolaşu! Mare — Cabana Dochia, lung de 16 kilo­ mic. Noi cari o ştim, ne-am bucurat regăsind-o. Ceilalţi, să ia
metri şi însemnat cu negru-alb orizontal; sau drumul, răsu­ aminte. Să nu uit insă pe autor, cel puţin la sfârşit, d-1 Cesar
nător prin numele lui ciobănesc, ca o prăvălire de stânci în Partcni Antoni. Nu-1 laud. Am crezut că e destul să-i laud
prăpăstii, Ru hal ruta — Obcina Verdelui — Ciribuc — Cabana fapta.
Dochia, numai de io kilometri şi învrâstat negru-alb vertical.