Page 47 - 1932-10

490 B O A B E D E G R Â U

— Prea multă mâncare îi dai ăluia, lui Călin. Nevasta ştia că băuse şi îl certă.
Mănâncă mult şi pe urmă adoarme... — Ia taci din gură! Tu ai să-l omori? Dece nu
Multă durere se strânse în ochii lui Călin. Faţa laşi măcar câinii în pace!
i se întunecă, privea mereu in jos, nu mai râdea. Dar Călin se pare că simţise ceva. Ieşea mereu
In sufletul lui clocotea o ură straşnică, nu împo­ afară, dădea târcoale in colo şi încoace, căuta. A
triva cuiva, ci numai împotriva lupului. Lupul ăsta doua zi dimineaţa, cu un cârlig şi frânghii, se în­
nu-1 lăsa să doarmă, lupul ăsta ii răpea din bucă- dreptă spre căpiţele de fân. Nu mâncase încă —
tura de la gură. era supărat. Cu toate acestea văzu urme noui de
Călin nu ştia ce este frica. De la o vreme se lup şi tresări. Ceva mai încolo zări şi picături de
schimbă: începu să se scoale singur noaptea şi să sânge. Călin porni pe urma lor. Sângele era încă
stea la pândă. Când lătrau câinii afară, se ducea proaspăt, neuscat. Sângele şi urmele lupului îl
duseră până la cariera de piatră, troienită de ză­
padă. Aici urmele se opriau. Pe când Călin cerceta
cu privirea, lupul sări de sub mal, chiar de lângă
el, o luă la fugă, dar se înfundă în zăpada şi ră­
mase pe loc. într’o clipă Călin îi căzu drept în
spate, îl luă de urechi — ceeace de atâta vreme
dorise — şi se lăsă cu toată greutatea asupra lui.
II strivi, îl frământă, îl sugrumă. Sub el lupul
făcu sforţări disperate ca să scape. Călin îi simţea
svârcolirile îngrozitoare şi îşi îndoi puterile stri-
vindu-1 şi mai tare cu întregul corp. In cele din
urmă lupul, şi fără de asta rănit încă din ajun,
slăbi şi se linişti. Atunci Călin luă într’o mână
cârligul care căzuse în apropiere, îl vâri deacur-
mezişul in gura lupului, şi răsuci frânghia, tre-
când-o de mai multe ori în jurul cârligului şi în
jurul gâtului fiarei.
Puţin mai târziu în curtea lui Rahni se adună
întreg satul. Toată lumea se uita la lupul întins
în mijlocul curţii. Cârligul îi stătea încă în gură,
iar el era înfăşurat peste tot cu frânghia. Nicio
mişcare, nicio tresărire în faţa acestor oameni cari
strigau şi făceau larmă în jurul lui, îi dădeau cu
picioarele şi îl scuipau. Tot sufletul, cât îi mai ră­
măsese, se strânsese în ochi: ei ardeau, nu scli­
peau, iar privirea lor părea că trece pe deasupra
oamenilor, caselor şi ogrăzilor, mergând undeva
departe.
Rahni era vesel de părea că pregăteşte vreo
nuntă. Căciula îi era dată pe ceafă, o mustaţă o
avea lăsată în jos, iar pe cealaltă o răsucea în-
tr’una.
— Eu l-am rănit, şi Călin l-a dat gata — zicea
Puţin mai târziu in curtea lui Rahni se adunâ întreg satul el. — Straşnic Călin !
— Bre, da mare lighioană... uh, aproape cât
spre ei, ba mergea şi mai departe, in largul câm­ un urs!...
piei, în întuneric. « I-am adus mintea la cap» — — Mamăăă, ce mai colţi are!
se bucura Rahni. Dar Călin nu se gândea nici la — Ilie, Ilie, stăi mai la o parte, că dacă o s ă r i . . .
Rahni, nici la oi, ci căuta lupul. Numai să-l poată — Al naibii Călin, cum l-a prins!
întâlni, să-l strângă odată în braţe! — Straşnic Călin! mai zise de undeva Rahni.
Când începu să iasă luna, afară se lumina şi Şi în vremea asta Călin, lăsat pe vine lângă pă-
zăpada lucea. Rahni se gândi să pândească lupul retele târlei, mânca. Nu se bucura, nu se gândea
cu puşca. Stătea ce stătea — se plictisea şi pleca la lup, părea chiar că nu vede nimica. Mânca îna­
acasă. Dar într'o seară se auzi un foc de armă. inte. Obrajii i se umflau, iar gâtlejul i se lungea
După puţin Rahni se întoarse în casă şi-i zise când înghiţea. Mita îi adusese a doua oară mâncare
nevestei: şi îi stătea alături. In cele din urmă, pâinea şi
— Ai să porţi cojoc de lup. L-am omorît. Adică mâncarea se isprăviră, Călin îşi trecu palma peste
nu l-am omorît, ci numai l-am rănit. gură, privi pe Mita şi râse sălbatec, cu hohot.