Page 5 - 1932-10
P. 5
MARCU BEZA: URME ROMANEŞTI LA MUNTELE SINAI ŞI LA MĂNĂSTIREA SF. SAVA 451
muncitoare şi robustă, şi fetele lor au faima de
superioară fnimuseţe asupra tuturor Beduinilor,
ceeace dă naştere la nefericite legături şi iubiri
romantice, când îndrăgostiţii lor se întâmplă a
ţine de alte triburi* ')•
Edward Robinson ne prezintă la 1841 versiunea
oarecum autorizată a persoanei ce se nimerise a
fi egumenul mănăstirii pe atunci: «Justinian, zi
dind mănăstirea, trimise o sută de prizonieri
Valahi... In cursul vremii, cum năvăliseră Arabii
şi răpiseră mănăstirii multe din posesii, urmaşii
acestor vasali au devenit musulmani şi-au adoptat
obiceiurile arabe * *).
Profesorul american E. H. Palmer, cunoscut
pentru cercetările sale cu privire la Deşertul Exo
dului, întăreşte mai vârtos spusele înaintaşilor:
«Acest trib se zice a fi de obârşie europeană, tră-
gându-se dintr’o colonie de robi Valahi, aşezaţi
de Justinian să păziască mănăstirea. Ei înşii
cred să fi venit dintr’o ţară numită * Llah * şi
trăsăturile lor osebite oarecum de ale obişnuitului
tip beduin, par a favoriza presupunerea * *).
De asemeni, o lucrare mai recentă de stăpânit
spirit ştiinţific a d-nei Lina Eckenstein, asistenta
Profesorului Flinders Petrie în săpăturile arheo
logice delâ Serabit, pomeneşte de aceiaşi colonişti,
că «sunt consideraţi a fi urmaşii direcţi ai robilor
4
Valahi, pe cari împăratul îi aşezase în Peninsulă * ).
*) Travels in Syria and the Holy Land, pp. 56a—564.
London, 1822.
*) Biblical Researcha in Palatine, Moant Sinai and Arabia,
voi. I, p. 200, London, 1841.
*) p. 71, New-York, 1872. Spre vârful Muntelui Sinai
*) A History of Sinai, pp. 189—190, London, 1921.
Prea sfinţia sa Porfirios, Arhie
piscopul de azi al mănăstirii, mi-a
repetat şi mie cele mai sus men
ţionate, stăruind asupra faptului că
se numesc coloniştii Gebalie, adică
oameni de munte, dăruindu-mi şi
o carte grecească a lui Pericle Gri-
goriadc *), care dă o seamă de lă
muriri şi amănunte pitoreşti asupra
lor. Apoi i-am cunoscut şi deadrep-
tul. Unul din ei mi-a folosit de că
lăuz: tânăr şi voinic, înfăşurat la
cap în broboadă albă, cămaşă tot
albă, cu cingătoare de piele şi opinci,
m'a dus pe toate cărările muntelui;
şi, la întoarcere, mi-a arătat în gră
dina mănăstirii colţul unde fusese
îngropată cea din urmă femee cre
ştină a tribului, în 1750.
Dar, lăsând acest subiect al colo
niştilor, pe care îl aduc, nu drept
dovadă istorică a fiinţării poporului
român la începutul veacului al Vl-lea,
Unul din coloniştii zişi Gebalie ’) Sfânta Mănăstire Sinai, Ierusalim, 1875.
