Page 52 - 1932-10

IORDAN IOVCOV: NOPŢI LA HANUL DIN ANTIMOVO 495

cu treburile astea ale satului. Sare, ar fi zis, în e bolnavă, nu mănâncă. Şi n'a mâncat. N’a smuls
somn şi strigă: « Casaţie! *. nici măcar un fir —
Cu toţii începură să râdă. — Minte, domnule primar! — strigă Ilie şi de
— Casaţie! — cică strigă. A întrebat pe ne- sus, ca un vultur, îl privi pe străin. — Minte, era
vastă-mea: Mario, ce este asta Casaţie? chiar în mijlocul ogorului.
— Şi ea? — Amendă — zise primarul — o sută de leve
— I-a spus: Haide, haide! Să stea el toată amendă, Haide, dă banii, chiar acum.
ziua prin cârciumi şi să nu-şi caute de treabă, — O sută de leve! Păi de unde să-i i a u . . . O
că nu vă trebue Casaţie, ci vă prăpădiţi cu totul! sută de leve! Sânt om sărac, n’am. O sută de leve!
Râseră iarăş cu hohot. După asta, primarul se — Ilie, ia fă-i percheziţie! Vezi câţi bani are.
aplecă puţin, aruncă o privire în jur şi începu să Dar, înainte să treacă Ilie la percheziţie, străinul
şoptească ceva. băgă mâna în sân, scoase o pungă veche, răsucită
La o altă masă moş Ivan, care uitase de ceartă, în baer şi legată pe după gât, o scotoci încet, cu
povestea: durere. Sătenii abia acum băgară de seamă, că
— Nu spune-aşa, Mihale, sărbătoarea de azi e acolo unde erau mâinile, anteriul învechit avea
mare. In ziua de astăzi sfinţii împăraţi Constantin petici. Mâinele îi tremurau, scoase un amnar, o cre­
şi Elena au găsit cinstita cruce. Aceeaş, pe care a mene, scoase o hârtie de bancă de douăzeci de
fost răstignit Isus Christos. Zlati hagiul, când s'a leve, îndoită în patru, câţiva gologani mărunţi,
întors dela Sfântul Mormânt, a adus uite aşa o nişte nasturi.
bucăţică din Sfânta Cruce, mică cât o fărâmitură.
Eram copil pe-atunci, dar am văzut bucăţica: un
lemn negru, cum e cărbunele. Ajută la toate.
— Ajută, mofturi!
— E, şi tu, Mihale. De când te-ai făcut pro­
testant? Moş Ivan râse şi începu să fumeze din
ţigareta lui de trestie.
In cârciumă intră Ilie, pândarul, cu o puşcă
veche pe umăr, înalt, ars de soare, şi din el se
răsfrângea parcă ceva din ogoarele verzi. Văzând
că primarul este acolo, Ilie ieşi şi aduse numaidecât
pe un ţăran necunoscut.
— Domnule primar! — zise el tare. — Iată-1 pe
ăsta: l-am prins păscându-şi calul în ogoare. L-am
prins în orzul lui Hristu Tătarul, acolo lângă vii.
Vorbele se opriră dintr’odată. Cu toţii se în­
toarseră şi-l priviră pe necunoscut: era un om
mărunt, îmbrăcat zdrenţăros. După port se cu­
noştea că este un străin. Un ochiu avea albeaţă
şi-l făcea şaşiu.
— Auzi, primare, auzi! — strigă moş Ivan.
Ce-ţi spuneam eu ţ i e . . .
— Zici că a fost în orzul meu, Ilie ? — întrebă
Hristu Tătarul. Va să zică în orzul meu, hai?
El se ridică în picioare, se strecură din dosul
mesei şi arăta liniştit, dar deodată se năpusti
asupra străinului.
— Măi, ce fel de oameni sunteţi voi! Cum poţi
să intri în ogor străin, să striveşti marfa, munca?
Cine eşti tu? Ce om eşti? Hoţule!
Roşu la faţă, cu vinele dela gât ieşite, cu ochii
albaştri holbaţi, Hristu Tătarul ridicase pumnul
deasupra străinului şi numai că nu-1 lovea. — Iati-1 pe ăsta: l-am prins păscăndu-şi calul In ogoare.
— Loveşte-1, loveşte-1! — strigă moş Ivan.
— Ia staţi! — strigă primarul. — Aici avem lege. Deodată se petrecu ceva neaşteptat. Toraşcosări,
Nene Hristule, stai la locul tău. Tu de ce ai intrat împinse masa înainte şi strigă:
în ogor? — vorbi el străinului. — Lăsaţi omul în pace! Ce fel de oameni sân-
— Nu, domnule primar, n'am intrat. Căluţul teţi voi!
mi-e bolnav. M'am oprit în drum, în chiar mar­ Că era beat, era. Se ridică, se împletici, se duse
ginea ogorului. Stăi, mi-am zis, să văd de se va spre străin, îi puse mâinile pe umeri, îl îmbrăţişă
întinde să îmbuce ceva, pentrucă, atunci când vita şi începu să plângă: