Page 62 - 1932-10

C R O N I C A 5 0 5

să-l socotim altfel, un oraş de învăţătură şi de tinerime sănă­ in paragrafele lor de libertate, faţă de bunăvoinţa şi îngăduinţa
toasă şi desgheţată. Văd încă din mulţimea claselor, cercetate fără lege din România- învăţătorii, cari amestecă tot mai des
pe îndelete, unele cursuri înviorătoare, prin stăpânirea de în limba de curs limba cehă sau ruteană sunt mai bine văzuţi,
sine şi sprintenia neînfricoşată a elevilor, cari, în duda oaspe­ preoţii nu sunt plătiţi cu lunile şi priviţi cu neîncredere,
ţilor năvălitori, n'aveau ochi şi răspuns decât pentru profesori. teologi ruteni foşti la şcolile noastre înalte trec hotarul şi
Pe-alocuri limba se încurca în gură. Evreii covârşeau. Ungurii le cer locurile. Peste Apşa nu se lasă numai această seară
căutau să se închidă intr’o tradiţie proprie, anacronică astăzi umedă, in care poate să înţepe vârful neaşteptat de diamant al
chiar şi in Sighet, dar pretutindeni ieşea nu mai puţin Ia iveală unui luceafăr şi să umple de încredere in răsăriturile viitoare,
o viaţă nouă şi căutarea, fie şi cu durere, de alte îndrumări. dar şi o pânză de istorie, fără nicio stea. Glasul, care încearcă
In biserica românească unită pereţii sunt zugrăviţi îndrăzneţ un îndemn, tremură el insuş.
de un pictor fost prin străinătăţi şi ajuns până la Aquariul
Tunisului, unde a lucrat fresce. Cristos trece cu istoria vieţii CONGRESE SOCIALE. — La 23 Octomvrie s’a ţinut
lui şi cu patimile sfinte, nu prin Palestina şi printre Evrei, la Timişoara un congres, a doua zi după ce conferinţa balcanică
ci prin văile Maramureşului şi printre lemnarii şi ciobanii s’a deschis la Bucureşti. Le-aş pune pe amândouă in rândul
de aci. Parcă te uiţi pe un geam şi vezi pe ţăranii de afară, congreselor sociale şi aş încerca, mai intâiu şi înainte să le
in hainele şi şubele lor lăţoase, prinşi într'o înscenare de joc analizez, să îndreptăţesc puţin arătarea şi desimea lor. Am luat
sfânt, care stă să înceapă. Nu e numai ceva nou şi făcut după parte la câteva şi, în timpul atâtor comunicări anoste, m’am
războiu, sub stăpânire românească, dar şi ceva care merită trezit gândind anume la acest lucru. Mă tem că nu sunt sin­
să atragă şi să oprească pe drumeţul depărtat. gurul şi că voiu fi înţeles.
Satele, după ce scapă de catarama ruteanâ, şi pe măsură
oameni prin cari deosebeşti, mai uşor decât la alte regiuni. ANKARA
ce te afunzi înăuntru, iau acea înfăţişare şi scot in cale acei
Maramureşul. Porţile, cu ochiuri mari sub streaşină, nu le-am
mai întâlnit in altă parte. Bisericuţele de lemn, doplite cu
o dragoste a variaţiei peste orice închipuire, stau totdeauna
pe un podiş înalt, la vedere. Unele din ele s'au plimbat din
sat in sat, in căruţe sau pe spate de cai, dar locul ales a rămas
tot aşa de greu de ajuns. In felul acesta biserica stă, intr’adevăr,
ca un paraclis îngeresc, în tinda albastră a cerului, şi clopotele
din foişoare bat intr'un văzduh nepământean. Pe gheţuş sau
pe ploaie numai oamenii zdraveni de picior pot să urce până
acolo. E un Dumnezeu luat pieptiş, cu asalt. Am fost printr'un
sat în care preotul, foarte bătrân, trebue dus pe sus până la
minunata bisericuţă din deal, şi aceasta numai pe vreme bună.
Pe vreme rea, ca pedeapsă pentru anii lui mulţi şi căte păcate
a putut să vadă in ei. Dumnezeu nu-1 primeşte. Poate că
heruvimi nevăzuţi îşi scapără pe dinaintea icoanelor vopsite
pe pânză, solzii de smaralde ai aripilor. Altminteri, credincioşii
stau singuri in semi-intunericul fără ferestre mai largi decât
o cadra, şi se roagă. Pe afară bate vântul şi cântă atât in crăcile
copacilor cât şi in lemnul, tot de pădure, al bisericii.
într’o după amiază mai senină am trecut la Românii rămaşi
Cehoslovaciei. Dela pod ne-au primit ţăranii măreţi şi trişti,
veniţi anume de dincolo. Steaguri fâlfâiau peste mulţime şi
cântece au încercat să încălzească puţin acrul rece de graniţă.
Apoi am intrat repede, ca să ne ascundem fiorii, in ţara ve­
cină. Am străbătut Slatina, fără să ne oprim decât la şcoală.
Cehii au schimbat satul acesta de ciocănari, intr’un orăşel
industrializat, cu un cartier întreg modern, ieşit ca din pă­
mânt, cu şcoală strălucită, cu uzine şi străzi noui. Curând
după ce ieşim, însoţitorii ne arată la o cotitură, într'o vâlcea,
o gospodărească aşezare a Episcopului Român de pe vremuri,
astăzi lăsată, împreună cu izvorul ei de băi, nouilor stăpâni. Afiş de propagandă turistică al Touring-Clubului Turc
Şi iată, în sfârşit Apşa, întâia dintre Apşe, cu ţăranii ei mândri, pentru Ankara
cu bisericuţa de pe deal, cu şcoala plină de copii, cari cântă
şi spun poezii intr’o limbă foarte veche şi fragedă, care unora Problemele care privesc societatea şi mai buna ei îndrumare
din noi le dă lacrimi ascunse prin colţuri. Inspectorii şcolari se fac din ce în ce mai multe, in măsura tocmai a complicăm
sunt Ruteni şi amintesc de dreptul la limba maternă pe aceste vieţii. Personalităţi şi asociaţii îşi iau asupra cercetarea lor şi
locuri, pe care îl doresc îmbrăţişat in acelaş fel şi la noi. Ii găsirea deslegărilor. Lucrează fiecare in colţul lui, dar atât
ascult şi-mi dau seama, in ce primejdie sunt ai noştri strânşi pentru uşurarea acestui lucru fiecăruia cât şi pentru inmănun-