Page 70 - 1932-10

C R O N I C A 5 1 3

prin aceasta inşi aş goni-o pentru totdeauna din mine. Am să de umbră. Printre toate aceste porumb uri suind cu pămâ-
încerc, de aceea, un lucru mai mic şi printr'o metodă deprinşi tufuri de scamă şi mântăluţe de mătase culmile, printre pod­
dela fostul meu profesor, el astfel, obiect şi subiect In acelaş goriile coapte, de care e greu şi dulce văzduhul, conacele
timp; am sl încerc sl descriu acea mirare. vechi cu pridvoare albe arcuite, pânzele de păduri, resfirările
Lipsa de mirare, care e aşa de aproape de atitudinea in de gârle, prin decorul acesta neschimbat, el era viaţa mereu
lume a filozofului, consfinţiţi de cunoscutul proverb latin, alta, dintr’o marc clipă dusă, singurul purtător de aduceri
înseamnă o potrivire întreagl intre cauzi şi efect, liniştea aminte de atunci. Ducea o lume, şi o lume se putea surpa,
înaintea unor fenomene prevlzute. Nepotrivirea între ceea ce fără întoarcere, cu el.
aşteptai şi intre ceea ce te intlmpinl, dl naştere la o stare,
care e chiar mirarea filozofici despre care am amintit. Ea
ţine mereu trează luarea aminte, o împinge la cercetare şi e
ca o tinereţe neobosiţi a spiritului. Mi s'a părut din intlia zi
de cind l-am cunoscut, însuşirea de căpetenie a d-lui Rădu-
lcscu-Motru ca om de culturi. E cea mai izbitoare trăsături
a omului de glndire şi de faptă, care trece prin lume ca un
învăţător. Ca sl ml fac înţeles mai bine, am sl mi opresc
la o anumită împrejurare.
D-l Ridulescu-Motru c băiatul diacului Radu, secretar şi
om de încredere al lui Eufrosin Poteca. Nimeni nu ştie sl po­
vestească mai adine despre acest intiiu kantian al nostru, că­
lugăr cu tainici putere asupra oamenilor, fire hotlriti şi dreaptă,
gânditor de sine stătător şi îndrăsneţ. Mi-aduc aminte că
numai din nişte fărâme de vorbe auzite dela el am înjghebat
povestirea mea din Stareţul gândului. In ca, atât profesorul
de odinioară cât şi profesorul de astăzi, şi mai ales ţinutul de
unde ne-au venit amândoi, sunt încondeiaţi cu toată dragostea
pe care le-o port. N’am spus încă la nimeni cine sunt, pe nume,
eroii ei:
• Călătoream intr'o trăsurică de ţară pe o şosea dreaptă şi

Filozoful moşier

Pe drumul călcat de not trecuse vijelios, după ce întărise
Strehaia, Domnul Tudor.
Altă mănăstire, cu zidurile ei tăcute, ghintuite, îl aştepta
pe o măgură, la unghiul unde valea aceasta se îmbină cu a
Jiului. Mai târziu, dar nu aşa de târziu ca liniştea arhonda­
ricului, deschis către pâlpâiala dintâi a luceafărului, şi adâncile
bolţi să fi uitat cu totul răsunetul glasului de ţăran ridicai
până la înălţimile de ameţeală ale stăpâmtorului de oameni
şi îndreptătorului de stihii, un călugăr venit de departe in-
tr’un poştalion de surghiun, poposea in această singurătate.
El venea de departe, din acele laturi ale ţării gândului, pe unde
ai noştri nu fuseseră niciodată. Rosturile lumeşti, din oraşul
de pe Dâmboviţâ, încărcat pe acele timpuri de a doua zi de
Eterie, ca o Gomoră, de uneltiri şi stricăciune, nu-1 incătu-
şeau. Avea liniştea ermetică a iniţiatului pornit in Europa
după cunoştinţe şi înapoiat sub nevăzuta cunună mistică,
aşişderea lui Saul, ieşit din cort după măgăriţele lui tată-său
Casa din Butoeşti a d-lui C. Ridulescu-
şi găsind regatul lui Iuda ».
Motru
Cred că, deşi mort cu zece ani înainte să se nască profesorul
abia jilăvitâ. Era intre două ploi, asupra culesului viilor, pe o de filozofie de astăzi, Eufrosin Poteca a hotârit, de dincolo de
vale de râu poleită şi caldă, pe urme de panduri şi mari egumeni. viaţă, îndreptările lui spirituale. Diacul Radu a fast întâiul lui
Trecutul ne fura. El ne ducea pe roţile lui fără zgomot, şi- elev, pătruns şi ducând mai departe felul de gândire şi de
nuite cu amintiri. purtare, al sfântului alături de care trăise. Ca orice părinte, a
Unul din noi venea de acolo. Anii şi legătura cu locurile vrut ca măcar într'unul din copii să pună ceea ce avea mai
ni-1 făceau de două ori scump. Nu era numai o gazdă bine­ bun şi să desăvârşească lumina pe care numai o întrezărise.
voitoare, ci cu vorbele lui cart inviau vremurile, cu lespedea Copilul Rădulescu-Motru a trăit cei mai fragezi ani, aceia
frunţii prăvălită peste doi ochi de cărbune, şi un sol şi călăuz in cari intipânrile sunt mai adânci, intr’o casă unde amintirea