Page 71 - 1932-10

5 1 4 B O A B E D E G R Â U

ţi cultul lui Eufrosin Poteca erau valon vii şi poruncitoare. la el. Fără să fie un locuitor de ţară, cu tot conacul şi moşioara
Intâile cărţi citite erau din aceeaş bibliotecă, nespus de pre­ dela Butoeşti, el nu numai că are toţi fiorii întoarcerii la iz­
ţioasă, rămasă dela el, cu nume de mari gânditori germani, voarele puterii de câte ori porneşte la drum intr'acolo, dar
francezi, englezi şi italieni, pe tocul aurit al volumelor. Bu­ este întru toate un gospodar muncit de starea vremii, de preţul
cura Dumbravă, care-1 studiase pentru romanul ei pierdut produselor, de rânduiala muncilor şi de viaţa de economie
in manuscris pe vremea ocupaţiei germane, il credea un teozof. completă a satului. Nu e vorba ad de vreun junimism de im-
prumut sau de rezultatul unor teoretizări lucide, d de o che­
mare a pământului şi de nişte legături păstrate neslăbite, in
ciuda anilor de studiu şi a deceniilor de orăşenizare. Era în­
tâia nepotrivire intre ceea ce aşteptam şi ceea ce mă întâm­
pina, şi întâia mirare.
Atât din cunoaşterea de-a-dreptul a oamenilor din diferite
părţi ale ţării româneşti cât şi din cercetarea documentelor,
de tot felul despre ei, ştiam că Muntenii sunt mai puşi pe faptă.
Ardelenii pe muncă. Moldovenii pe visare, Oltenii pe vorbă.
Dacă trebuia ca neamul românesc să facă un filozof, el nu
putea să ne vie decât din Moldova. Cronicarii cugetători, ca
Miron Costin, tăiaseră pârtie, oameni aproape de profesie,
ca Vasile Conta, deschiseseră pe neaşteptate orizonturi, şi o
întreagă ideologie populară nu mai îngăduia să fie altfel. Ol­
tenia e ţara oamenilor, cari, pornind chiar dela făptura fizică,
sprintenă, frumoasă, tânără fără bătrâneţe, sunt hotăriţi să
D-l C. Rădulescu-Motru In biuroul dela ţară trăiască numai in viaţa aceasta, închinători şi infrumuseţători ai
clipei. Basmul şi cântecul lor bătrânesc sunt scurte, de observaţie
afiliat unor cercuri de iniţiaţi din Apus. Ştiu că numai numele ascuţită şi fără culoare. Poezia lirică, aceea care întârzie in
lui, ca o formulă taoistă şi el singur simbol şi început de nouă destăinuire, in proprie analiză şi in descriere, aproape nu
filozofie, « Poteca », m’a ispitit şi pe mine mulţi ani. Mă apu­ există. Abia câte o pădure de troiţe, aşezate multe la rând şi
casem chiar să caut elementele unei monografii. A fost o per­ cu braţe prăpăstioase, cum nu se intâlnesc nicăieri in altă
sonalitate prea covârşitoare ca să nu zgudue sensibilitatea parte între Români, dau ca o bănuială repede de fulger a
deosebită, crescută in umbra amintirii lui, a lui Rădulescu-
Motru. Aş îndrăsm să-l cred părintele lui sufletesc.
Am dat de trei prilejuri, de mirare, numai în legătură cu
acest gând al meu. Ele sculptau insă intr’o lumină de adevăr,
şi nu intr'una închipuită, personalitatea lui Rădulescu-Motru.
Atunci mi s’a arătat intâiu, când l-am căutat acasă, dornic
să-l descos, ca un filozof de (ară. Cugetătorul însuş nu putea
fi înţeles decât in această lume primitivă, in care se incadra.
Toată documentarea strânsă in universitatea şi bibliotecile
din Bucureşti, ca şi in strălucitele aşezăminte de cultură ale
Apusului, şi cărţile grele semnate cu numele lui, in care ea se
închegase intr’un sistem propriu, nu apăreau aci decât ca o
podoabă pusă pe urmă. Omul de învăţătură era cel pe care il
ştiam şi la care ne aşteptam din toc ce ştiam despre el; omul
de cultură era mai ascuns şi mai neprevăzut. Intre ţăranii sub­
ţiri şi desgheţaţi ai acestui miez de Oltenie, el era un asemenea
ţăran, gândind cu mintea lor şi plin de nedumeririle şi de des-
legârile lor in faţa vieţii. Fără să mai fie de mult un om al
brazdei, el trăia până intr’atât de traiul lor încât inţelegea şi
ierta, sau şi mai mult, întemeia, lipsa de tragere de inimă
intre ei pentru scris şi citit. L-am auzit spunând că, pe când
in toate săpăturile preistorice de sub picioarele celorlalte po­
poare, s’au desgropat dovezi ale unor semne menite să pă­
streze amintirea unor fapte, prin urmare dovezi ale întâiului La Butoeşti, intre prieteni din Craiova
scris, singur la poporul român ele n’au fost descoperite. E ca
o osândă de veci pe care filozoful o aduce şi un fel de consa­ unui drum in suflete, pârăginit cu vremea, către întrebările
crare in acternum a analfabetismului, cel puţin rural, al Ro­ înfricoşate despre cealaltă viaţă. încolo Olteanul trece şi astăzi
mânilor adevăraţi. Cred că această părere se găseşte şi tipărită prin viaţă, ca haiducul din cântecele lui, singur pe cal, cân­
intr'o conferinţă ţinută ia Institutul Social Român. Fără să tând din frunză şi fără să se gândească la ziua de mâine. Din
fie un om al credinţei, el s'a oprit mereu înaintea bisericii ca această lume se desface şi vine către noi, cu fruntea îngreuiată
o legătură a ţăranului cu viaţa şi o poartă pe care se poate ajunge de cugetare, cel mai mare filozof Român al vremii, filozoful